Archive for septembrie 30, 2011



Dintre romancierii francezi contemporani, Marc Levy se poate lăuda cu statutul de “cel mai citit”. În  Hoțul de umbre, cunoscutul autor scrie despre despărţirea de copilărie a unui personaj aflat în clasa a şasea. Romanul este prefaţat de un citat din Shakespeare – „Există oameni care nu îmbrăţişează decât umbre; aceştia nu cunosc decât umbra fericirii”, amintește ziarul Ring.

  

  

  

Iată și un fragment din cel mai recent roman al lui Marc Levy:

Panoul ruginit atârna de acelaşi lanţ. Din Trecerea interzisă, nu se mai vedeau decât e‑urile şi i‑urile. Am păşit peste el, am împins uşa de fier a cărei broască — roasă de aerul sărat — dispăruse de multă vreme şi am urcat pe scară, până la balconul de veghe. Treptele parcă se micşoraseră, eu le ţineam minte mai înalte. M‑am căţărat pe scăriţa mobilă ce ducea în cupolă. Geamurile acesteia erau intacte, însă negre de murdărie. Le‑am şters cu pumnii şi mi‑am aruncat ochii prin cele două cercuri pe care le făcusem, două cercuri ca un binoclu întors spre trecut.

Deodată, m‑am împiedicat de ceva. Pe podea, sub un strat de praf, am descoperit o cutie de lemn. Am îngenuncheat şi am deschis‑o. Înăuntru, am găsit un zmeu foarte vechi. Armătura acestuia era neatinsă, dar aripile de vultur se aflau într‑o stare foarte proastă. Am luat pasărea în braţe şi i‑am mângâiat, cu mii de precauţii, aripile. Părea atât de fragilă. Apoi m‑am uitat în fundul cutiei şi mi s‑a tăiat respiraţia. Un firişor de nisip încă mai închipuia conturul unei jumătăţi de inimă. Alături, stătea o foaie de hârtie făcută cornet. Am desfăcut‑o şi am citit:

Te‑am aşteptat patru veri la rând. Nu ţi‑ai ţinut promisiunea, nu te‑ai mai întors niciodată. Zmeul a murit, l‑am îngropat aici; cine ştie, poate că ai să‑l găseşti într‑o bună zi.

Biletul era semnat Cléa.

Patruzeci de metri. Sfoara fusese înfăşurată, cu perfectă minuţiozitate, pe mosor. Am coborât pe plajă, mi‑am întins vulturul pe nisip şi i‑am reasamblat beţişoarele. Am verificat nodul care ţinea la un loc piesele componente, am desfăşurat cinci metri de sfoară şi am început să alerg împotriva vântului.

Aripile vulturului s‑au umflat. Pasărea a pornit spre stânga, a virat la dreapta şi s‑a înălţat spre cer. Am încercat să fac „S”‑uri şi „8”‑uri perfecte, dar pânza găurită răspundea cu greu la comenzile mele. Am mai desfăşurat puţină sfoară, iar zmeul s-a înălţat şi mai mult. Umbra lui făcea zigzaguri pe nisip, iar dansul ei mă îmbăta. Şi m‑am simţit luat în stăpânire de râsul acela incontrolabil, un râs care se auzea din străfundul
copilăriei mele, un râs neasemuit, cu timbru de violoncel.

Ce se întâmplase cu micuţa mea confidentă de o vară, cu fetiţa căreia îi destăinuisem toate secretele mele, pentru că nu le putea auzi?

Am închis ochii… Alergam cu răsuflarea tăiată, traşi de vulturul nostru care deschidea alaiul. Tu te pricepeai mai bine decât oricine să‑l înalţi, iar oamenii care se plimbau pe plajă se opreau de multe ori în loc, ca să‑ţi admire îndemânarea. De câte ori nu te‑am luat de mână chiar în locul ăsta? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde trăieşti acum? Pe ce plajă îţi petreci verile?

   


Unii cred ca prin hipnoza li se controleaza mintea. Sau ca sunt fortati sa spuna ce nu vor. Altii cred ca este o metoda ineficienta si depasita. Unde e adevarul? Cateva clarificari de la un specialist care a practicat-o – Irina Holdevici.

Psychologies: Ce este hipnoza?

I.H.: Hipnoza poate fi considerata o psihoterapie interdependenta, dar si o strategie in cadrul unor sisteme psihoterapeutice mai complexe, de regula de scurta durata.

Din punct de vedere al explicarii hipnozei, nu as da o definitie savanta, ci m-as exprima printr-o metafora: hipnoza este sora mai mare a relaxarii.

Imi bazez aceasta afirmatie pe faptul ca, atat in hipnoza, cat si in relaxare, avem unde cerebrale alfa – ceea ce inseamna un model de activitate cerebrala, de „veche relaxare“.

Cu alte cuvinte, contrar originii cuvantului (din grecescul hypnosis – a dormi), hipnoza nu inseamna somn.

In ce conditii se mai practica hipnoza astazi? In ce context terapeutic?

I.H.: In zilele noastre, hipnoza se practica destul de mult in Uniunea Europeana, poate chiar mai mult in SUA, cu preponderenta in Canada si spatiul anglo-saxon.

Exista, de asemenea, o Societate Europeana de Hipnoza, dar si una la nivel mondial.

Unde se studiaza, cine au fost initiatorii acestui domeniu si cine poate obtine drept de practica?

I.H.: In general, cei care pot practica hipnoza sunt medici, psihologi sau chiar stomatologi. Diploma de doctor nu le ofera dreptul de a practica hipnoza, ci niste ore suplimentare de pregatire.

In U.E., legea este mai permisiva, in sensul ca pot practica psihoterapie si persoane care au alte specialitati, cum ar fi filologie sau teologie.

In acest caz, numarul de ore de pregatire si formare este mult mai mare, incat poate echivala chiar cu o facultate sau un master urmat.

Ca in multe alte domenii, exista si in hipnoza persoane neavizate care ofera astfel de servicii. Cum le putem recunoaste?

I.H.: In domeniul paranormalului exista foarte multi indivizi care nu dispun de niciun fel de diploma sau drept de libera practica.

Ei pot afirma, de cele mai multe ori, ca fac hipnoza vietii anterioare sau vietii intrauterine, dar nu fac decat sa pacaleasca oamenii.

Din punct de vedere al legii, ei practica o forma de medicina sau psihologie ilegala, activitate care ar trebui sa se achite cu pedeapsa.

Ce se intampla cu pacientul care este supus hipnozei?

I.H.: In timpul hipnozei, pacientul intra intr-o „stare alfa“, moment in care se amplifica activitatea in emisfera dreapta a creierului.

Ca o paranteza, as putea spune ca persoanele care asimileaza mai mult cu aceasta parte a creierului sunt, in general, persoane empatice, intuitive, cu o personalitate artistica; persoanele ce proceseaza mai mult cu partea stanga sunt persoane carora le plac atat lucrurile exacte, precise, cat si rationamentul logic.

Persoanele hipnotizabile fac parte din prima categorie, cele care proceseaza mai mult cu emisfera dreapta a creierului, in timpul hipnozei aceasta activitate devenind mult mai intensa.

Exista persoane care sunt mai mult sau mai putin hipnotizabile?

I.H.: Da, sigur. Capacitatea de a te lasa hipnotizat, ca si inteligenta, este o particularitate general umana.

Astfel, unele persoane nu sunt deloc hipnotizabile, marea majoritate se afla intr-un procentaj mediu, iar un mic procentaj sunt „inalt-hipnotizabili“.

Citeste intreg interviul realizat de Iulia Alexa in revista PSYCHOLOGIES

%d blogeri au apreciat: