Psihologul american Vincent J. Monastra are ani buni de experiență în terapia copiilor și adolescenților afectați de ADHD. Cartea sa e plină de sfaturi practice pentru părinții și profesori. Iar multe dintre ele sunt folositoare pentru toți părinții, așa cum e cazul și cu ”excursia la mall”:

Să spunem că vă îndreptaţi spre mall. Le spuneţi copiilor că le veţi lua bascheţi. Și le  promiteți că, dacă stau aproape de voi, nu se smiorcăie şi nu imploră, pot primi o masă la Burger King. Sună bine, nu? Dar nu e chiar aşa de simplu. Din momentul în care intraţi în mall, copilul vostru cu ADHD e distras de orice şi imploră să intre în sala de jocuri video, în magazinul de jucării sau în orice alt loc care i se pare lui ”ca lumea”. Spuneţi „Nu” din nou şi din nou şi din nou. În cele din urmă, explodaţi şi îi spuneţi copilului: „Gata cu Burger King”. Copilul sare în sus. Mare scenă în mall. Toţi ochii sunt pe voi. Vă simţiţi idioţi. Sunteţi furioşi pe copil şi ieşiţi din mall fără bascheţi. Să nu vă simţiţi prost dacă vi s‑a întâmplat asta. Am păţit‑o majoritatea (dacă nu toţi).

Aduceţi‑vă aminte câteva din lecţiile anterioare. Amintiţi‑vă principiul de bază: dacă vreţi ca un copil să înveţe, trebuie să existe instrucţiuni prezentate clar şi un motiv bine definit pentru a învăţa.  Pe de altă parte, pedepsele parentale şi înlăturarea privilegiilor activează cu adevărat reacţiile agresive  la copiii cu ADHD. Nu vreau să spun că pacienţii cu ADHD ar trebui să primească întotdeauna ceea ce vor. Ce vreau să zic e că aceşti copii vor învăţa mult mai multe din îndeplinirea sau eşecul respectării obligaţiilor decât din pedeapsa parentală sau retragerea privilegiilor (la care se ajunge mai curând din „vina părinţilor”).

  

  

   

În situaţia pe care tocmai am descris‑o, care sunt instrucţiunile? „Stai aproape, nu te smiorcăi şi nu implora.” Okay, pare clar. Ei bine, poate că nu e chiar așa. De câte ori poate copilul să fugă, să se smiorcăie sau să implore? Când anume va cădea înţelegerea? La primul smiorcăit, sau la al treizecilea? La prima implorare, sau la a cincizecea? De obicei, totul se reduce la numărul de acţiuni pe care copilul nu le poate face înainte să explodaţi? Poate că vouă vi se pare de la sine înţeles ca el să piardă masa de la Burger King după al zecelea smiorcăit. Dar ce diferenţă a fost între numărul zece şi numărul nouă? Cine să fi ştiut că înţelegerea era… până la nouă, şi apoi gata?

Iată câteva idei care pot fi utile. Să spunem că folosiţi un sistem de puncte sau un grafic acasă. Aţi putea spune că pentru fiecare 5 sau 10 minute (în funcţie de vârstă) pe care copilul le stă cu voi, nu imploră şi nu se smiorcăie, copilul primeşte un punct. Dacă asta ajută, ei chiar pot ţine ceasul sau cronometrul pentru a ţine socoteala în locul vostru. Copilul are nevoie de un anumit număr de puncte pentru a ajunge la Burger King dar, dacă nu câştigă BK, atunci copilul poate folosi punctele când ajungeţi acasă. Totuşi, ca şi cu alte comportamente greşite, va trebui să decideţi dacă fiul sau fiica voastră trebuie să facă anumite gesturi de „răscumpărare” când ajungeţi acasă.

Dacă nu folosiţi un sistem de puncte, aţi putea totuşi să folosiţi abordarea temporală 5‑10 minute şi să îi spuneţi copilului că poate câştiga un sfert de dolar (sau cât pare rezonabil) pentru a‑l folosi la Burger King (sau alt magazin) pentru fiecare perioadă în care respectă regulile. Pentru fiecare interval, îi puteţi da copilului o monedă sau un jeton care poate fi schimbat în sferturi de dolar când ajungeţi la locaţia dorită. Dacă nu a câştigat destul cât să cumpere o masă, atunci păstraţi banii pentru următoarea „excursie” la mall. Din nou, dacă are o criză de nervi, e inutil să încercaţi să „vorbiţi raţional” cu copilul. Probabil cel mai bine e să ieşiţi din mall, să vă regrupaţi în maşină (dacă e posibil) şi să încercaţi altă dată.

Nu uitaţi,  indiferent de intensitatea reacţiei copilului vostru, voi rămâneţi profesorii. Copilul poate ţipa şi urla cât vrea. Nu trebuie să faceţi o demonstraţie publică a puterii voastre, ci să încercaţi să-l învăţaţi controlul emoţional pe copilului vostru. Dacă vă pierdeţi controlul, nu o să‑i daţi o lecţie prea bună. Repetarea procesului în care copilul îşi cere scuze şi „se îndreaptă” faţă de voi îl va ajuta să înveţe să se controleze.

(Fragment din vol. Cum să crești un copil cu ADHD. 10 lecţii pe care nu le poţi învăţa de la medici de Vincent J. Monastra)