Anne Holt este una dintre cele mai citite scriitoare. La începutul anului cifra exemplarelor vândute în întreaga lume se apropia de şase milioane. A fost ministru norvegian al Justiţiei, a lucrat în poliţie, a profesat ca avocat, s-a apucat la un moment dat de scris romane poliţiste pentru că „dintotdeauna mi-a plăcut să scriu. Cu experienţa mea în justiţie şi în poliţie, a fost cumva o urmare firească să-mi încerc mâna în acest gen de romane.” Şi a reuşit. La noi i-au apărut trei titluri, toate publicate de Editura Trei. Ultimul dintre ele – ”Doamna preşedintă”, își începe cronica Stelian Țurlea în suplimentul ZF, ”Ziarul de duminică”.

 

        
   

O carte care se petrece la câţiva ani după 11 septembrie 2001, când în FBI şi în lume s-au schimbat multe. După acel septembrie, când CIA a fost în mare măsură discreditată, Biroul a trecut, într-un timp record, de la statutul de organizaţie poliţienească având ca principală sarcină combaterea criminalităţii tradiţionale în interiorul ţării la acela de vârf de lance în lupta împotriva terorismului. Un vânt de eficienţă patriotică sufla în toate organismele, instituţiile şi organele statului american. Anne Holt explică ea însăşi, la un moment dat:

„Naţiunea cea mai puternică de pe planetă fusese întotdeauna ameninţată de anumite ţări şi state. Dar, după căderea şi fărâmiţarea Uniunii Sovietice, teama de un atac tradiţional practic dispăruse. Deoarece americanii aveau interese peste tot în lume, era important ca ei să-şi concentreze atenţia asupra naţiunilor ostile şi asupra statelor inamice, susceptibile să agreseze Statele Unite din raţiuni ideologice, economice sau teritoriale. Şi, ca întotdeauna, aşa se întâmplase. Dar, în acea zi de 11 septembrie, Statele Unite nu fuseseră atacate de niciun stat. (…) Noii duşmani ai Americii erau nişte indivizi, cu experienţa lor, cu măreţia lor şi cu punctele lor slabe. Ei nu trăiau într-un singur loc, într-un sistem, şi nu-şi purtau drapelul în aşa fel încât să fie văzuţi. Ei nu plecau la război mânaţi de un ordin, ci din convingere. Nu erau legaţi printr-o cetăţenie sau printr-o apartenenţă naţională, ci prin credinţă şi îndoială, prin ură şi dragoste.”

De la un anume sentiment de ură, dragoste şi răzbunare pleacă şi această carte. Anne Holt îşi imaginează o poveste în care, în SUA care chiar s-au schimbat după septembrie 2001, a fost aleasă preşedintă o femeie – Helen Lardahl Bentley, cu origini norvegiene. Ea decide ca prima ei vizită în străinătate să se desfăşoare în ţara strămoşilor ei, renumită pentru nivelul înalt de viaţă şi pentru absenţa actelor de terorism. Într-o asemenea ţară actele de terorism nu pot fi imaginate. Greşit! spune Anne Holt. Într-o lume care s-a schimbat enorm, nicio ţară nu mai este sigură. Dovada – în chiar ziua în care ajunge la Olso, preşedinta americană este răpită din hotel, noaptea, de sub nasul forţelor de securitate enorme, americane şi norvegiene. Şi nimeni nu are nici cea mai mică idee cum s-a putut întâmpla.

Intră în acţiune acum cuplul drag scriitoarei – poliţistul Yngvar Stubo şi soţia sa Inger Johanne Vik – care începe să dezlege firul.

   

Citește continuarea cronicii în ”Ziarul de duminică”.