Archive for martie 28, 2011



Editura TREI şi Librăria Avant-Garde Librarium (Iaşi) vă invită astăzi, 29 martie, ora 18.00, la evenimentul de lansare a cărţii: Sentimentul metafizic al tristeţii de Horia Pătraşcu

Vor vorbi:
prof. dr. Petru Bejan
lector dr. George Bondor
lector dr. Horia Pătraşcu

Trebuie să remarc maniera personală şi atrăgătoare în care a fost elaborată această lucrare, limbajul ei elevat şi de o eleganţă aparte. Horia Pătraşcu a căutat să argumenteze, într-o manieră destul de clară, faptul că istoria gândirii metafizice stă în relaţie esenţială cu unele sentimente profunde pe care le trăiesc oamenii de la o epocă la alta. Am motive să cred că lectura acestei cărţi va răspunde sensibilităţii celor atraşi de recunoaşterea unor moduri elevate ale experienţei metafizice, încă elocvente astăzi. În definitiv, tocmai acesta pare să fie un pariu al cărţii sale, faptul că metafizica, în pofida exaltării celor care-i anunţă de la o zi la alta sfârşitul definitiv, îşi vede în continuare de drumul ei. Fără să revină la pretenţiile ei doctrinare de altădată şi fără să mai urmeze modelul discursiv al ştiinţelor acestui timp, metafizica îşi descoperă noi resurse. – Noi şi, totuşi, destul de vechi în cultura europeană. Or, experienţa unor dispoziţii afective de limită, aşa cum sunt melancolia, acedia, nostalgia şi angoasa, reprezintă una din aceste resurse.
Ştefan Afloroaei


Cri­za eco­no­mi­că mondială declanșată în 2008 este pusă sub lupă de Jacqueline Barus-Michel, profesoară la Universitatea Paris 7. Iată mai jos un fragment din articolul ei publicat în recentul volum colectiv Psihosociologia crizei, coordonat de psiholoaga pariziană împreună cu profesorul ieșean Adrian Neculau.

Cri­za fi­nan­cia­ră având ori­gi­nea în SUA — care afec­tea­ză în­trea­ga pla­ne­tă — pre­zin­tă următoarele caracteristici:

  • re­fu­la­rea re­a­li­tă­ţii ris­cu­ri­lor, în nu­me­le unui pro­fit ime­diat;
  • eve­ni­men­te de­clan­şa­toa­re ale unei ex­plo­zii care mar­chea­ză în­toar­ce­rea la re­a­li­ta­tea ne­ga­tă;
  • pier­de­rea ca­pa­ci­tă­ţi­lor de sim­bo­li­za­re, ma­ni­fes­ta­tă prin pier­de­rea sen­su­lui, in­ca­pa­ci­ta­tea de a găsi ex­pli­ca­ţii şi ine­fi­cien­ţa lim­ba­ju­lui fi­nan­ciar;
  • ima­gi­na­rul ca­tas­tro­fei care îi do­mi­nă pe toţi ac­to­rii so­ciali;
  • pro­pa­ga­rea cri­zei în lu­mea în­trea­gă, ge­ne­ra­li­za­rea ei în toa­te ţă­ri­le, mul­ti­pli­ca­rea efec­te­lor cri­zei în toa­te do­me­ni­i­le, din­co­lo de cel eco­no­mic: via­ţa co­ti­dia­nă, po­li­ti­că, di­ver­se ac­ti­vi­tăţi, via­ţa cul­tu­ra­lă etc. (…)

Gre­en­span, aflat în frun­tea FED, se ocu­pă de or­ga­ni­za­rea unei for­me de re­fu­la­re (de­cla­ra pe vre­mea aceea că este „o ale­ge­re vi­ta­lă“ — afir­ma­ţie fă­cu­tă într-o pe­rioa­dă de creş­te­re eco­no­mi­că ba­za­tă pe îm­pru­mu­turi; mai târ­ziu, în oc­tom­brie 2008, tot el măr­tu­ri­sea: „M-am în­şe­lat“). S-a vor­bit de un „fun­da­men­ta­lism al pie­ţei“, un fel de cre­din­ţă fa­na­ti­că în pu­te­ri­le eco­no­miei care i-a or­bit pe adep­ţii săi.

 

   

 

Ten­ta­ti­va de re­con­ver­sie la re­a­li­ta­te (atât în pri­vin­ţa re­a­li­ză­ri­lor, cât şi a su­me­lor re­tra­se) duce la o de­con­struc­ţie a sis­te­mu­lui (crah) deoa­re­ce aceas­tă re­con­ver­sie este de fapt im­po­si­bi­lă: sim­bo­lul banului şi-a pier­dut ori­ce co­res­pon­dent în bu­nuri re­a­le. În ca­drul jo­cu­lui fi­nan­ciar sunt ma­ne­vra­te la bază do­rin­ţe şi ne­voi (sub for­mă de pro­mi­siuni şi da­to­rii), şi nu pro­du­se sau bu­nuri în­ţe­le­se ca va­loa­re re­a­lă. Acest joc asi­gu­ră sa­tis­fac­ţia şi pu­te­rea ju­că­to­ri­lor care ma­ne­vrea­ză va­lori-si­mu­la­cru, dând al­to­ra ilu­zia po­se­siu­nii, până când atât jo­cul, cât şi ilu­zia se sparg ca un balon.

Re­fu­la­rea re­a­li­tă­ţii se com­bi­nă cu ne­ga­rea fic­ţiu­nii: toa­tă lu­mea se com­por­tă ca şi cum — şi vrea să crea­dă că — ba­nul de­ve­nit si­mu­la­cru este re­fe­ren­tul unei re­a­li­tăţi exis­ten­te, când de fapt aces­ta nu este de­cât re­fe­rent ima­gi­nar, re­fe­ren­tul unei do­rin­ţe con­si­de­ra­tă drept re­a­li­ta­te (do­rin­ţa de a fi pro­prie­ta­rul unei case în­seam­nă în­da­to­ra­re, un cre­dit care va cir­cu­la ca va­loa­re re­a­lă; spe­cu­la­ţia se ba­zea­ză pe va­loa­rea atri­bui­tă unei do­rin­ţe şi pe în­cre­de­rea po­ten­ţia­lu­lui cum­pă­ră­tor în jo­cul sim­plu al vân­ză­rii-cum­pă­ră­rii, în va­lo­ri­le în schim­ba­re sau în va­lori ima­gi­na­re). Con­tro­lul asu­pra vie­ţii ac­ti­ve şi a pro­duc­ţiei îl au ju­că­to­rii (ac­ţio­nari şi co­mer­cianţi).

În­tre­gul edi­fi­ciu al aces­tei eco­no­mii se spri­ji­nă pe ima­gi­nar, spe­ran­ţă, în­cre­de­rea în do­rin­ţă şi pu­te­rea aces­te­ia, în jo­cul si­mu­la­cre­lor. Acest ima­gi­nar eu­fo­ri­zant, edi­fi­cat pe ne­ga­rea re­a­li­tă­ţii, oda­tă con­frun­tat cu aceas­ta, îşi schim­bă sen­sul, trans­for­mân­du-se brusc în pier­de­rea în­cre­de­rii, dez­i­lu­zie, pa­ni­că, efec­te care duc la fa­li­men­te, şo­maj, să­ră­cie. Un ima­gi­nar al ca­tas­tro­fei tul­bu­ră din nou per­cep­ţia re­a­li­tă­ţii, re­pri­mă ca­pa­ci­tă­ţi­le sim­bo­li­ce, pre­cum şi fo­lo­si­rea unui lim­baj ra­ţio­nal care să co­res­pun­dă re­a­li­tă­ţii, în­tre­ţi­nând ast­fel cri­za, care nu mai este doar eco­no­mi­că.

Ima­gi­na­rul edi­fi­cat pe an­goa­să are, evi­dent, efec­te asu­pra re­a­li­tă­ţii. Prin­tre aces­tea amin­tim:

  • al­te­ra­rea struc­tu­ri­lor uni­ta­re, a co­o­pe­ră­rii, a so­li­da­ri­tă­ţii;
  • de­va­lo­ri­za­rea bu­nu­ri­lor care până atunci fu­se­se­ră re­a­le;
  • de­mo­ra­li­za­rea in­di­vi­zi­lor, în­cli­naţi acum că­tre ex­ce­se, vio­len­ţă şi de­pre­sie.

Din cauza unui efect de con­ta­mi­na­re, aceşti fac­tori fa­vo­ri­zea­ză in­sta­u­ra­rea unei ano­mii ge­ne­ra­li­za­te.

Ca ori­ce cri­ză, şi cri­za eco­no­mi­că s-a acu­mu­lat în timp, din ca­u­za unor pe­rioa­de mai di­fi­ci­le, a unei în­gri­jo­rări determinate de o se­rie de eve­ni­men­te pre­ves­ti­toa­re, care au fost mas­ca­te printr-un efort prin care po­li­ti­cie­nii pre­tin­deau a cău­ta o re­zol­va­re, până când unul dintre aceste eve­ni­men­te a scă­pat de sub con­trol, lă­sând re­a­li­ta­tea să se ma­ni­feste în toa­tă au­ten­ti­ci­ta­tea ei.

Sunt voci care au avan­sat ipo­te­za că aten­ta­te­le de la 11 sep­tem­brie, ur­ma­te de răz­boiul din Irak, au fost eve­ni­men­te pre­ves­ti­toa­re şi de­clan­şa­toa­re ale unei cri­ze care avea să zdrun­ci­ne cer­ti­tu­di­ni­le unui sis­tem ba­zat pe aro­gan­ţa ca­pi­ta­lis­mu­lui fi­nan­ciar, in­ca­pa­bil să facă alt­ce­va de­cât să re­a­fir­me atot­pu­ter­ni­cia sa, într-o suc­ce­siu­ne in­co­e­ren­tă de ri­pos­te ne­a­dap­ta­te la si­tua­ţii re­a­le. Fac­to­rul de­clan­şa­tor cel mai efi­cient a fă­cut să ex­plo­de­ze re­fu­lă­ri­le aco­lo unde erau mai ac­cen­tua­te (fa­li­ment efec­tiv sau doar de­cla­rat al băn­ci­lor Lehman Bro­thers, For­tis sau De­xia — ban­că a so­cie­tă­ţii de asi­gu­rări AIG etc.).

Au fost ac­ti­va­te me­ca­nis­me de ca­mu­fla­re (s-au in­jec­tat mi­li­ar­de în aceste bănci); apoi, fir­me afla­te în si­tua­ţii de­zas­truoa­se au fă­cut apel, într-un fel de si­tua­ţie pa­ra­do­xa­lă, la fac­to­rul po­li­tic. Aces­ta a în­cer­cat să-şi re­in­tre în drep­turi, să facă or­di­ne în sfe­ra eco­no­mi­cu­lui. Re­cu­pe­ra­rea este însă foar­te di­fi­ci­lă, dis­cursul po­li­tic nu poa­te să in­sti­tuie o lo­gi­că în con­di­ţi­i­le în care sis­te­mul sim­bo­lic al ba­nu­lui a fa­li­men­tat, după pe­rioa­de în care a dom­nit ne­stin­ghe­rit de ni­meni şi de ni­mic.

Lo­cul băn­ci­lor şi al pie­ţei este luat cu paşi mici şi cu pru­den­ţă de că­tre stat; dar lu­cru­ri­le merg greu, cu sui­şuri şi co­bo­râ­şuri, fără o co­e­ren­ţă ade­vă­ra­tă, deoa­re­ce ma­la­dia sis­te­mu­lui s-a ge­ne­ra­li­zat, iar dis­cur­sul po­li­tic nu poa­te fi una­nim. Dreap­ta li­be­ra­lă în­ce­pe să ţină un dis­curs so­cia­list; sem­ni­fi­can­ţii dis­cur­su­lui se in­ver­sea­ză, per­tur­bând spi­ri­te­le. Ne aflăm în plin non­sens. Efec­te­le ne­ga­ti­ve sunt nu­me­roa­se; de­va­lo­ri­za­rea sen­su­lui şi su­fe­rin­ţa se re­per­cu­tea­ză în toa­te re­gis­tre­le psi­hi­cu­lui, în toa­te sec­toa­re­le de ac­ti­vi­ta­te, de­ter­mi­nând miş­cări re­ven­di­ca­ti­ve, re­vol­te, vio­len­ţă şi să­ră­cie, care de­pă­şesc fron­tie­re­le po­li­ti­ce sau na­ţio­na­le, sau pe care unii în­cear­că să le nege (Ru­sia pre­tin­de a nu fi afec­ta­tă de cri­ză, în timp ce oa­me­nii, pa­ni­caţi, iau cu asalt ma­ga­zi­ne­le, go­lin­du-le de pro­du­se).

Efec­tul de yo-yo al bur­se­lor ara­tă cât sunt de lungi şi de di­fi­ci­le pro­ce­se­le de res­ta­u­ra­re sim­bo­li­că, de în­toar­ce­re la re­a­li­ta­te, echi­li­bra­rea aces­to­ra, ca şi res­ta­u­ra­rea unui ima­gi­nar co­lec­tiv cu re­fe­rin­ţe atât în re­gis­trul sim­bo­lic, cât şi în cel real.

An­ti­ci­pă­ri­le spe­cia­liş­ti­lor în eco­no­mie în ceea ce pri­veş­te du­ra­ta cri­zei iz­buc­ni­te în 2008 ră­mân sub sem­nul în­tre­bă­rii. După unii, faza de re­ce­siu­ne ar tre­bui să aco­pe­re pe­rioa­da 2009–2010, în timp ce al­ţii nu pre­văd o re­dre­sa­re de­cât peste vreo 10 ani. Se adu­ce ca ar­gu­ment cra­hul din 1929, când re­sta­bi­li­rea echi­li­bru­lui şi a va­lo­ri­lor s-a re­a­li­zat abia în 1959, dar să nu ui­tăm că în­tre timp avu­se­se loc al Doi­lea Răz­boi Mon­dial.

O sche­mă a cri­zei, aşa cum este ilus­tra­tă de cri­za eco­no­mi­că iz­buc­ni­tă în 2008 în­ce­pând cu SUA după că­de­rea bur­se­lor de pe Wall Stre­et, apoi de sis­te­mul eco­no­mic in­ter­na­ţio­nal, poa­te fi re­gă­si­tă în toa­te cri­ze­le, ori­ca­re ar fi sec­toa­re­le în care aces­tea se ma­ni­fes­tă sau uni­tă­ţi­le so­cia­le afec­ta­te.

Fragment din volumul colectiv Psihosociologia crizei

  

%d blogeri au apreciat: