Archive for decembrie 7, 2010



Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup ” Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, ora 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia Jocurilor Video de Serge Tisseron.

Vor vorbi: Serge Tisseron, Anca Munteanu si Victor Popescu.

Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale.
Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?

Pentru autor, pasiunea pentru aceste spatii noi nu este o problema medicala, ci o problema educativa. Dar cum sa intelegem puterea jocurilor video, fara sa le recunoastem mai intai seductia? Cartea de fata ne introduce in lumea interioara a jucatorului, a relatiei dintre el si lumea virtuala, demontand resorturile interioare ale fascinatiei exercitate de jocurile video. Scrisa intr-un limbaj clar, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de psihologia jocurilor video.


M-am bucurat la ideea unui serial despre psihoterapie, chiar dacă e copiat după americani. Mi-am zis că nu are ce strica, ba, din contra. Mai vedem şi noi cum e să mergi la psihoterapeut, dacă ai o supărare, nu doar să te uiţi la seriale cu ţigani…

Numai că…

În primul rând, titlul românesc e foarte, foarte ”încurajator”: „În derivă”. Desigur, în original, este „În tratament”. Americanii au fost dintotdeauna stupid de optimişti.

Apoi, cabinetul terapeutului: imens, luxos, într-o vilă superbă, într-un cartier liniştit… Îmi aduce aminte de filmele comuniste, în care acţiunea se petrecea, cu muncitori cu tot, când în uzina în care se depăşea cu voioşie planul, când în vilele din Cotroceni sau, de ce nu, din Dorobanţi, în care se lăfăiau muncitorii după ce depăşeau planul.

    

    

    

În serialul original, terapeutul este, pare-mi-se, psihanalist. Or, ce vedem că face terapeutul nostru? Aleargă, literalmente, să îi aducă pacientei o pătură, când îi este frig, îi pregăteşte un ceai ca să se refacă după convorbirea telefonică cu iubitul iar, la final, în loc să îşi încaseze onorariul (pe care până la urmă nu îl primeşte), o întreabă pe fată dacă nu cumva vrea să îi comande un taxi. Ăsta numai psihanalist nu e…

Între timp fata îi vorbeşte, cum altfel, despre un episod petrecut într-un bar, când era cât pe ce să se aleagă cu o partidă de sex în WC şi, bineînţeles, despre faptul că este îndrăgostită lulea de terapeut, încă de la prima şedinţă, adică de acum vreun an, şi este gata să încalce orice contract terapeutic, la un simplu gest al lui… Nişte clişee care nu fac decât să adâncească neînţelegerea. 

Acuma, pe bune, ce poate înţelege românul din chestia asta? Că asta e psihoterapia… Ştia el, acuma i s-a confirmat: nişte chestii perverse, despre care mai auzise-citise prin reviste de popularizare a ştiinţei. Cum să ai încredere în astfel de oameni? Îmi vine în cap întrebarea care mă obseda în şcoală, atunci când aveam de făcut un comentariu literar:

Ce a vrut să spună autorul?

(Raluca Hurduc, comentariu al primului episod)

    

%d blogeri au apreciat: