Archive for noiembrie 26, 2010


Lecturi cu tupeu


Ediția a doua a Clubului de Lectură vă provoacă sâmbăta asta să-i ascultați pe doi dintre cei mai tineri prozatori români, care nu se sfiesc de cuvinte vulgare, de violență, acțiune ca-n fimele cu Bruce Willis, sex, droguri și multe alte teme incitante care dau literaturii lor o viziune proaspătă, brutală și chiar tupeistă.

     

   

Unde, ce și cum:

Clubul de Lectură #02
27 noiembrie, 16:00, Shift Pub

Proză tânără cu tupeu
cu Stoian G. Bogdan și Bogdan Coșa

Stoian G. Bogan (SGB) este cel mai premiat poet al anului 2009 (cu volumul Chipurile, la Cartea Românească) și vrea să spargă gheață cu romanul Nu știu câte zile, apărut acum câteva zile la editura Trei.

 

 

Bogdan Coșa nu a publicat până acum, dar proiectul său, Poker, pe care-l pregătește pentru 2011, a atras atenția unor nume “grele” care pariază deja pe talentul său.

Sâmbătă, 27 noiembrie, de la 16:00, veți avea parte de o proză periculoasă în Shift Pub (Str. General Eremia Grigorescu nr.17)!

Moderatorul și organizatorul evenimentului este Andrei Ruse.

Veste furluată de pe: www.clubul.boomlit.com


Grant, un profesor de 38 de ani, şi-a împuşcat şi ucis soţia şi fiica în vârstă de 5 ani după ce soţia l-a insultat pentru că nu îndeplinise o sarcină casnică pe care i-o ceruse.

Grant provenea dintr-o familie cu 5 persoane. Era copilul mijlociu şi avea un frate cu 4 ani mai mare decât el şi o soră mai mică cu 2 ani. Grant era apropiat în special de mama sa. Vorbea despre ea, idealizând-o foarte mult şi o asocia cu o capacitate nesfârşită de a avea grijă de ceilalţi. În ochii săi, mama sa era extrem de cooperantă şi amabilă şi existau puţine lucruri de care nu ar fi fost în stare. Era de asemenea asociată cu crearea unui loc sigur pentru el.

Imediat după terminarea liceului, Grant s-a pregătit să devină profesor. Aici şi-a întâlnit viitoarea soţie. (…) În curând, au început problemele în căsnicie. Se pare că soţia îl insulta tot mai mult pentru motive meschine, cum ar fi întoarcerea acasă de la lucru cu o mică întârziere sau dorinţa lui de a-şi vizita familia. Grant vorbea despre soţia sa ca fiind pe de o parte extrem de bună şi afectuoasă, iar, pe de altă parte, îl agresa verbal şi era violentă cu el. Când era violentă, simţea că nu ar putea niciodată să o lovească şi el sau să o împingă pentru a se apăra. (…)

   

   

    

Se pare că în ziua crimei nu s-a întâmplat nimic neobişnuit, deşi soţia sa se certase constant cu el în săptămâna anterioară. În seara aceea, în timp ce Grant îi făcea baie fetiţei, soţia sa a început să ţipe, insultându-l pentru că nu îndeplinise o anumită sarcină casnică. Apoi l-a plesnit, aruncându-l „într-o altă stare”.

Imediat apoi, femeia s-a dus în camera sa să-şi spună în singurătate rugăciunile zilnice. În acest moment, plin de furie, Grant s-a dus să-şi ia arma şi a intrat în camera soţiei, împuşcând-o de mai multe ori în timp ce ea se ruga. Imediat apoi, fiica sa a intrat rapid în cameră şi, în frenezia momentului, a fost şi ea împuşcată. Aceste evenimente au fost povestite cu puţine emoţii sau insight, iar Grant îşi renega în totalitate acţiunile când vorbea despre „moartea fiicei” sale:

După ce m-a plesnit eram într-o stare de spririt diferită… Mi-am văzut sertarul deschis şi pe fiica mea – stătuse în dreptul dulapului. Nu prea îmi amintesc mare lucru. Nu ştiu, ea [fiica sa] aranja ceva haine sau ceva de genul ăsta, şi l-am văzut [sertarul] deschis şi pur şi simplu m-am dus şi mi-am luat arma… Cred că soţia mea se dusese deja în camera alăturată… Am intrat, pur şi simplu, acolo şi am început să trag peste tot. În starea aia… nu mă gândesc niciodată la asta, ştii… Ăsta a fost pur şi simplu un accident… nu ştiu din ce unghi sau ce altceva s-a întâmplat, ştii. Asta-i tot ce îmi amintesc.

Grant recunoaşte că a avut fantasma de a o răni pe soţia sa, dar nu s-a crezut niciodată capabil de o asemenea violenţă. În mintea lui era însă dominantă frica de a fi umilit şi atacat de ceilalţi din jurul său. Nu avea nici cel mai mic antecedent de comportament violent. (…)

Interesant, într-una din şedinţe a tot spus că „ieşise pe uşa din spate” pentru a scăpa de ameninţările soţiei sale. Însă, întrebat despre asta, şi-a dat seama că „uşa din spate” nu avea nicio relevanţă pentru ceea ce se întâmplase în realitate. În urma câtorva asocieri, am înţeles că era o aluzie inconştientă la uşa din spate, modalitatea sa „ascunsă” de a face faţă abuzului, prin care putea să se apere de confruntarea cu implicaţiile reale ale relaţiei sale conflictuale.

Un alt lapsus semnificativ a avut loc atunci când s-a referit la socrii săi ca fiind „răposaţii socrii”. În contextul şedinţei, remarca a apărut ca fiind asociată îndeosebi cu o încercare inconştientă de a face ca toate lucrurile asociate cu soţia sa să fie „răposate” în mintea sa. Am folosit aceste referinţe pentru a încerca să-i interpretez răspunsurile fobice la gestionarea conflictului intern. Interpretându-i stăruitor modul în care folosea clivajul, Grant a dat dovadă de o mai mare disponibiltate pentru reflecţie şi a devenit tot mai intrigat de propriul său mod de gândire: semn, consider eu, al unui progres terapeutic atunci când avem de-a face cu pacienţi care prezintă puţin interes pentru capacităţile creative ale propriilor lumi interioare.

    

Citește cum a continuat psihanaliza lui Grant în cartea

psihologului sud-african Duncan Cartwright,

Minți criminale. Psihanaliza violenței și crimei

%d blogeri au apreciat: