Nu doar filmele hollywoodiene au parte de promovări deștepte, ci și cărțile polițiste. Cele care merită, firește!
 
Clătiți-vă ochii cu trei clipuri de promovare a cărții Plăcinta e dulce la sfârșit. O să vedeți cum și-au închipuit-o norvegienii, nemții și italienii pe fătuca-minune a literaturii polițiste, Flavia de Luce. Printre filmulețe, am presărat cronica la această carte, apărută recent în TimeOut-ul de București.  

   

   

Literatura poliţistă a lumii a încercat până acum toate tipologiile posibile de detectiv, de la subţirelul Sherlock la ursul Maigret, trecând prin galeria feminină deschisă de simpatica bătrânică Miss Marple şi continuată de hackeriţa de geniu Lisbeth Salander (Stieg Larsson). După cum a făcut detectivistică și în Antichitate (Publius Aurelius, al Danilei Comastri Montanari), în Evul Mediu (William de Baskerville, al lui Eco) sau în Epoca Luminilor (Nicolas le Floch, comisarul inventat de Jean François Parot).

   

    

Ce nu s-a încercat până acum a fost crearea unui detectiv-copil, cu inteligenţă de Poirot şi cunoştinţe savante. Ei bine, acesta a luat chipul Flaviei de Luce, o puştoaică de 11 ani, marea speranţă a literaturii poliţiste a mileniului III, născută de sub condeiul unui debutant în vârstă de… 70 de ani, Alan Bradley.

   

     

Prima poveste din seria aventurilor domnişoarei de Luce se deschide în iunie 1950. Flavia descoperă în grădina conacului Buckshaw, printre rândurile de castraveţi, un cadavru. Chimista în fustiţă (care fabrică, pe ascuns, otrăvuri destinate surorilor ei) devine detectiv de ocazie şi încearcă, sub nasul inspectorului de poliţie local, să-l descopere pe criminal. Nu de alta, dar doreşte să-l scoată de sub acuzaţie pe tatăl ei şi să-i câştige, astfel, dragostea. Un roman plin de umor, cu o atmosferă irezistibil de british!