Archive for octombrie 18, 2010


Explorati, explorati, explorati!


PATRICK WOODHEAD a petrecut 8 ani explorând unele dintre cele mai îndepărtate locuri de pe planetă, de la jungla amazoniană până la întinderile reci ale Antarcticii, înainte de a începe să şi scrie prima carte. Bazat pe o expediţie reală în Tibet, pe care Patrick a făcut o în 2004, Templul din nori este un thriller şi un roman de aventuri deopotrivă, primul dintr o serie inspirată de spectacolul tulburător al celor mai înalţi munţi din lume.

In 1998, Patrick Woodhead a plecat cu un grup de exploratori in Asia, in Kargazstan, pentru a escalada niste varfuri unde nu mai ajunsese nimeni inainte. A fost prilejul cu care a inteles in sfarsit ce vrea sa faca in viata: sa descopere si sa viziteze locurile neexplorate inca de pe planeta. Au urmat alte aventuri: strabaterea Amazonului in caiac, doborarea recordului de traversare a Atlanticului si doua expeditii majore in Antarctica, Patrick Woodhead fiind cel mai tanar explorator care a ajuns la Polul Sud (a parcurs Antarctica de la est la vest, adica o distanta de 2000 de kilometri, intr-un timp record: 80 de zile). Expeditia care i-a inflacarat cel mai mult imaginatia a fost cea din 2004, cand a ajuns in zonele interzise din Tibet. Acolo, inconjurat de frumusetea Himalayei, a descoperit o piramida muntoasa pe care a numit-o The Cloudmaker si care i-a inspirat aceasta carte de succes. A mai scris: Misadventures in a White Desert (non-fiction, 2004) si The Forbidden Temple (2010). In 2011 va aparea si Heart of Fire, continuarea romanului de fata.

Patrick Woodhead calatoreste adesea in Antarctica si in alte colturi ale lumii. Cand nu exploreaza teritorii virgine, locuieste fie in Africa de Sud, fie la Londra.

Viziunea lui Clive Cussler se imbina cu cea a lui Dan Brown in acest roman de aventuri extrem de captivant in care doi alpinisti ambitiosi descopera intamplator un secret bine pazit in muntii Himalaya si se trezesc urmariti de politia secreta chineza.

Vizitati si pagina dedicata cartii si autorului: http://www.thecloudmaker.net/

Romanul Templul din nori a aparut in Colectia „Fiction Connection” a Editurii TREI.

 


Si organizatiile au un inconstient.


Si ele refuleaza, sublimeaza, au mecanisme de aparare (si inca destule) sau sufera de nevroze (despre somatizarile unei organizatii nu am auzit inca ceva specific, insa cred ca aceasta poate fi o tema). Si pentru ca inconstientul unei organizatii poate produce mari neplaceri in productie, planificarea muncii, comunicare interna si catre exterior, in relatiile cu contractorii sau cu competitorii, psihologii, de cele mai diferite orientari, au gasit acele sisteme si interventii-cheie prin care sa aduca organizatia „in psihoterapie”. (…)

Analizand cateva dintre mecanismele de aparare de grup (intrucat se pare ca in organizatii acestea pot fi foarte multe si foarte diferite ca manifestare), Wilfred Bion, cea mai remarcabila personalitate a „psihanalizei grupurilor” de la Tavistock Institute, a teoretizat mecanismul de aparare cunoscut sub denumirea de „mod al presupozitiei de baza”. Aceste presupozitii sunt niste miscari defensive ce apar atunci cand grupul se simte amenintat si apartin lumii fantasmelor. Adica membrii grupului se comporta „ca si cum”. Sa exemplificam:

In cazul presupozitiei de baza a dependentei membrii se comporta ca si cum grupul exista pentru ca cineva sa aiba grija de membrii sai. O asemenea persoana este considerata ca stiind totul, ca fiind capabila sa faca si sa inteleaga – chiar si fara cuvinte. Climatul emotional dominant este cel de neajutorare, lipsa de putere si dependenta profunda fata de o persoana sau o metoda […]. In cazul presupozitiei de baza „lupta-fuga”, oamenii se comporta ca si cum ratiunea de a fi a grupului consta in lupta contra unui dusman sau pericol iminent, ori fuga de acesta. Climatul emotional este caracterizat de supraactivitate si stare de urgenta fara nici o reflectie. In cazul presupozitiei de baza a cuplarii (subgruparii), membrii actioneaza ca si cum grupul s-a format in asteptarea unui miracol sau pentru sosirea unui mesia care va schimba totul in bine. Climatul emotional al grupului este unul de speranta, de euforie rupta complet de realizarile reale. […]

De la Bion incoace, au mai fost identificate inca doua presupozitii de baza. In cazul presupozitiei de baza a unificarii, membrii cauta sa se alature intr-o uniune intensa cu o forta omnipotenta, de neatins, sa-si abandoneze sinele unei participari si astfel sa simta existenta, beatitudinea si intregul. Sinele individual fuzioneaza cu grupul. In schimb, in cazul celei de-a cincea presupozitii de baza, a solipsismului, oamenii se comporta ca si cum grupul nu are realitate, nu exista si nici nu poate exista cu adevarat, fiindca „singura realitate care merita sa fie luata in considerare este cea a individului”.

Alte defense avute in discutie sunt simbolizarea, fantezia si identificarea, care devin defense numai cand sunt folosite negativ, in vreme ce folosite adecvat, ele sunt de fapt procese de dezvoltare. Ce este foarte important de retinut este ideea de normalitate continuta de toate comportamentele si procesele defensive. Ele sunt o parte obisnuita a vietii si muncii umane.

In legatura cu toate acestea, intrebarea care trebuie totusi avuta in permanenta in vedere este daca aceste defense impiedica performanta, sentimentul autenticitatii si bunele relatii interpersonale in randul angajatilor. Doar daca raspunsul este unul pozitiv, atunci trebuie demarate investigatii in relatie cu campurile de tensiune existente, vizibile sau invizibile, in organizatie. (…)

Citeste intreaga recenzie a volumului Psihodinamica organizatiilor pe blogul Cafe Gradiva.

%d blogeri au apreciat: