Revista Time Out a vorbit cu Magdalena Mărculescu, director editorial al grupului Trei, despre soarta cărţii confruntată cu noile tehnologii electronice, despre nișele romanului erotic și ale policierului nordic, dar și despre autorii ei preferați. Iată câteva fragmente din discuție:


Ai pornit de la Pandora M (apropo, de unde numele ăsta?), din Târgovişte, şi ai ajuns în buricul târgului, pe care l-ai şi cucerit. Ce-ţi mai propui de-acum de-acum înainte?

Iniţial, Pandora a fost o firmă de distribuţie de presă iniţiată de tatăl meu în Târgovişte. Toată lumea consideră că presa este o adevărată cutie a Pandorei din care curg permanent răutăţile. De aici numele. Între timp a devenit o editură, iniţiala M plecând de la Mărculescu. Ulterior, Pandora M a fost preluată şi face astăzi parte din grupul editorial Trei. Ce îmi propun de acum încolo? Să descopăr şi să lansez autori noi, care nu au mai fost publicaţi până acum.

Spionii voştri vin din frig (John le Carré dixit). De ce nu din Franţa, Italia ori Anglia?

Te referi la cărţile poliţiste, ai perfectă dreptate. Numai că noi am descoperit în ţările scandinave „spioni” de valoare certă, autori ca Stieg Larsson, Camilla Lackberg, Anne Holt, Liza Marklund. I-am publicat deja în colecţia Fiction Connection, s-a dovedit a fi o întreprindere cu mare priză la public. Trilogia Millennium a devenit un fenomen, are nenumăraţi fani, se vinde foarte bine şi la noi, dar şi în străinătate (s-au vândut peste 44 de milioane de exemplare, a devenit unul dintre marile bestselleruri ale tuturor timpurilor. Iar cartea este în plină vogă!). Asta nu m-a împiedicat să public autori din Anglia, Franţa, Germania etc. şi chiar din Japonia, Cuba, Argentina. Îmi place mult ideea de cosmopolitism literar.

„Despre erotism, spunea Georges Bataille, e posibil să spunem că reprezintă o aprobare a vieţii, până şi în moarte”. Sade, anunţa şi mai limpede: „Nu există metodă mai bună de a se familiariza cu moartea, decât punând-o în alianţă cu ideea libertină”. Voi, când publicaţi literatură erotică, chiar vă gândiţi la lucruri serioase?

Să fim serioşi, ar fi comic să publici erotism şi să te gândeşti doar la lucruri tragice. Asta în primul rând. În al doilea rând, marea provocare pentru cei care teoretizează erotismul ţine de recunoaşterea dimensiunii ambivalente a acestuia: erotismul este extaz, dar trimite şi la latura întunecată a omului. Dar, ca să revin la literatură, atunci când am iniţiat Eroscop în editura noastră, ne-am gândit pur şi simplu la faptul că nu există o colecţie elegantă de literatură libertină în România. Or, în marile literaturi există.

Ne-am gândit că limbajul erotic în limba română continua să trăiască sub semnul cenzurii, sau al ruşinii, sau al crispării. Pentru cultura unui popor şi limba lui este vital să poţi şi să-ţi permiţi să fi „deşănţat” în mod elegant. Pentru psihologia lui, este esenţial să nu fi ipocrit. Consider că limbajul pulsiunilor erotice nu trebuie să aparţină doar mediilor vulgare sau să rămână blocat „la colţul străzii”. Ci trebuie să acceadă la virtuţi literare. Nicio legătură între pornografic şi literatura erotică!

Care sunt autorii de suflet ai editoarei Magda Mărculescu? Ai reuşit să-i publici sau doar îi iubeşti în tăcere?

Sufletul e mare, autorii sunt mulţi. Iată câţiva, de-a lungul timpului: Dostoievski, Marin Preda, Platon, Heidegger, Neagu Djuvara, Jacques le Goff… M-am îndrăgostit de ei pentru că i-am găsit deja publicaţi, pe unii i-am citit înainte de a fi editor. Din portofoliul meu editorial, câteva romane: Stieg Larsson (Trilogia Millennium), Camilla Lackberg („Prinţesa gheţurilor”), Emmanuel Carrere („Un roman rus”), Youssef Ziedan („Azazel, îngerul răului”), Ariel Magnus („Un chinez pe bicicletă”) etc. Mult timp am avut autori pe care i-am „iubit în tăcere” şi nu i-am putut publica. Sunt pe punctul de a depăşi această traumă. Pentru asta trebuie să ai „în spate” o editură puternică.

Citește întregul interviu realizat de Daniel Nicolescu în ediția online a revistei ”Time Out”