Volumul Fiul Hamasului a apărut în 2010 (s-ar putea spune, aproape simultan, şi traducerea în romanește), iar autorul a avut pe dată de suferit.

Deconspirat, la data lansării cărţii pe piaţa românească, Mosab Hassan Yousef era pe punctul de a fi expulzat din Statele Unite. Unde? Fireşte în teritoriile palestiniene, unde l-ar fi aşteptat moartea sigură. Dar, surpriză, la 24 iunie, un membru marcant al Shin Bet, care a lucrat zece ani cu Mosab Hassan Yousef, şi-a dezvăluit identitatea şi a depus mărturie în favoarea palestinianului la tribunalul din San Diego, descriindu-l pe Yousef ca pe un „prieten adevărat” care „şi-a riscat viaţa în fiecare zi ca să prevină violenţele”. Parţial şi ca urmare a acestei depoziţii, judecătorul a decis la 30 iunie că Yousef poate rămâne în Statele Unite.

   

   

                

„Atunci când naţiunile din Orientul Mijlociu – evrei şi arabi deopotrivă – vor începe să înţeleagă o parte din ceea ce înţeleg eu, numai atunci va fi pace.” Aceasta este credinţa cu care Mosab Hassan Yousef a scris această carte după fuga în Statele Unite, o carte pe care ar trebui s-o citească toţi cei care vor să înţeleagă ce se întâmplă în Orientul Mijlociu:

  • de ce nu se ajunge la pace, de ce au eşuat toate tentativele, pe care autorul le aminteşte, acordurile de la Camp David, de la Oslo şi multe altele;
  • cum se luptă diversele organizaţii palestiniene de rezistenţă pentru putere şi prestigiu;
  • de ce vor să se răzbune palestinienii cărora li s-au confiscat pământurile;
  • cum a apărut Hamas, la început doar animată de fervoarea religioasă, şi cum s-a transformat într-un grup terorist;
  • cum a apărut Autoritatea Naţională Palestiniană şi divergenţele ei cu gruparea Hamas şi de ce a câştigat aceasta din urmă teren; cum şi-a închis şi torturat, chiar ucis gruparea Hamas propriii conducători.

  

    

      
     

 

(…) Yousef a început să aibă dubii despre Islam şi despre organizaţia condusă de tatăl său atunci când a văzut brutalitatea cu care se acţiona în sânul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili, femei şi copii, pentru a-şi atinge scopurile.

Aflat în închisoare, Yousef a fost racolat în 1966 de Serviciile secrete israeliene şi a activat timp de 10 ani ca dublu spion. Alegerea lui, precizăm din nou, era un semn de protest faţă de violenţele care se practică în gruparea teroristă Hamas, chiar împotriva propriilor membri.

„Ştiu că am fost un trădător în ochii tuturor: ai familiei mele, ai naţiunii mele, ai Dumnezeului meu. Am încălcat toate tabuurile grupului în care m-am născut, niciunul nu a rămas neatins”, spune Mosab Hassan Yousef.

Serviciile acordate de Mosab Hassan Yousef taberei israeliene au contribuit la demascarea câtorva celule secrete teroriste, la arestarea unor lideri palestinieni cheie (Ibrahim Hamid, comandatul Hamasului în Cisiordania, şi Marwan Barghouti) şi la prevenirea a zeci de atentate şi atacuri asupra unor importante figuri israeliene (se pare că în 2001 a deconspirat tentativa de asasinare a lui Shimon Peres, pe atunci prim-ministru, astăzi președinte al Israelului). (…)

     

Fragmente din cronica semnată de Stelian Țurlea în Ziarul de Duminică.

 

Citește și: 

Mărturia unui popor oprimat de propriii lideri      

O carte care a creat valuri in lumea intreaga: Fiul Hamasului