Cea mai frumoasă librărie şi bibliotecă din lume

Ador librăriile.

Când am nevoie să evadez, intru de obicei în Cărtureşti şi petrec acolo ore în şir, plimbându-mă printre rafturi şi  frunzărind cărţi. Am avut şansa să intru în librării din diferite colţuri ale lumii şi pot spune că fiecare dintre aceste spaţii are un parfum aparte. Sunt librăriile mici, de cartier, care în România nu prea există sau, dacă există, au acel aer isipid, moştenit din vremea vechiului regim (ştiţi, genul papetărie), dar care în afară sunt absolut delicioase. Apoi, sunt librării de trei etaje, cât un mall, în care poţi efectiv petrece o zi întreagă fără să simţi cum zboară timpul şi în care poţi avea tot soiul de surprize. În fine, sunt librării care în timp devin adevărate opere de artă. Despre o astfel de librărie aş vrea să vă povestesc eu astăzi. Este vorba de Livraria Lello din Oporto, Portugalia.

Recunosc, nu am ajuns încă în ea. Am descoperit-o şi eu tot pe un blog. Dar imaginile te lasă efectiv cu respiraţia tăiată. Mi-am promis solemn că mă voi plimba, cât de curând printre rafturile ei.

Iată ce am aflat despre acest loc.

Librăria a fost deschisă în 1906 şi este una dintre cele mai frumoase librării din lume. Concepută de Xavier Esteves, arhitectura clădirii este pur şi simplu fascinantă. Faţada este creeată în stil neo-gotic, iar interiorul te lasă fără cuvinte, combinând elemente de art nouveau cu tonalităţi naturaliste.

Un popas într-un astfel de loc transformă simplul gest al achiziţionării unei cărţi, într-un adevărat ritual. Iar cartea se încarcă şi ea cu valenţe de suvenir.

Dar voi aveţi o librărie pe care o preferaţi? Scrieţi-mi despre asta şi  cel care mă convinge (în câteva cuvinte) că librăria sa preferată este cu adevărat specială primeşte două cărţi (la alegerea sa!) publicate la TREI, plus că îi fac cinste cu o cafea. Eventual chiar în librăria cu pricina!

Freud – șarlatanul fascist

Freud a fost un fascist, un infidel și un dependent de droguri, acuză filosoful francez Michel Onfray. Despre scandalul iscat de curând în lumea intelectuală franceză a relatat la finalul săptămânii trecute jurnalista Ada Dumitrescu într-o sinteză din România Liberă.

 

 

Filosoful francez Michel Onfray provoacă un scandal monstru în lumea psihanalizei, catalogându-l pe Freud un „mincinos cocainoman, lacom şi infidel, un sectant care a flirtat cu antisemitismul şi care a extrapolat propria patologie oedipiană la nivel planetar”.

Inteligentsia franceză s-a împărţit de câteva săptămâni în două tabere în urma apariţiei unui volum de 600 de pagini, o biografie a lui Sigmund Freud semnată de filosoful Michel Onfray. Publicaţiile, ziarele şi emisiunile culturale franceze dedică spaţii ample acestei dispute şi  argumentelor pro sau contra.

 

Cazul Anna O. şi efectul Placebo

Michel Onfray pleacă de la teoria că psihanaliza este mai degrabă o religie decât o ştiinţă şi că a venit momentul să fie pusă pe raftul disciplinelor moarte, precum alchimia. El îl acuză pe Doctor Freud de lăcomie şi îi desfiinţează atât metoda, cât şi calităţile umane. Michel Onfray consideră, de fapt, că psihanaliza nu a vindecat niciodată pe nimeni şi o califică drept o scamatorie, un efect placebo, iar despre Freud spune că ar fi fost un şarlatan mincinos şi depravat pentru care banul era motorul psihanalizei.

Filosoful dă ca exemplu unul dintre cazurile faimoase ale lui Freud. „Anna O. era o femeie de 21 de ani care suferea de isterie, paralizie şi halucinaţii. O mare parte a teoriei lui Freud se baza pe vindecarea prin hipnoză, în timpul căreia pacienta vorbea despre bolile ei.” De fapt, scrie Onfray, „Anna O. (pe numele adevărat Bertha Pappenheim) nu a fost niciodată vindecată, suferind repetate recidive„. Ca urmare a acestui fapt, el afirmă: „Freud a pretins toată viaţa, fără ruşine, că tratamentul Annei O. a fost un succes”.

 

Doctor Freud, fascinat de fascism

Printre cele mai dure acuzaţii se numără faptul că celebrul medic neuropsihiatru ar fi fost un partizan al regimurilor autoritare, fascinat de fascişti (Michel Onfray aduce ca dovadă o dedicaţie admirativă scrisă de Freud pe una dintre cărţile sale, oferită lui Mussolini), şi că ar fi cochetat cu antisemitismul (Freud a fost totuşi evreu). […]

 

Citește ce spun și apărătorii lui Freud în continuarea articolului din România Liberă.

 

Onfray, despre noua sa carte:

 

 

 

UPDATE

 

Într-o recenzie extrem de acidă apărută acum o lună în ”Le Nouvel Observateur”, specialista în istoria psihanalizei Elisabeth Roudinesco, desființează cartea filosofului francez Michel Onfray, Le Crépuscule d’une idole. L’affabulation freudienne (Amurgul unui idol. Fabulația freudiană). Iată câteva dintre observațiile lui Roudinesco, autoarea unei cărți dedicate tocmai atacurilor neîncetate la adresa lui Freud (La ce bun psihanaliza?)

  

• Michel Onfray nu este istoric de profesie și, cu excepția volumului colectiv virulent Le Livre noir de la psychanalise, ignoră zecile de lucrări de istorie a psihanalizei publicate aiurea, majoritatea traduse în franceză, Onfray însuși devenind astfel un ”fabulator” care descoperă adevăruri oculte, ascunse de societatea occidentală dominată de așa-zisa dictatură freudiană.

 

• Freud nu a fost nici misogin, nici homofob (Onfray susține plecând de la o biografie eronată a Annei Freud, că tătăl acesteia ar fi direcționat-o spre activitățile intelectuale atunci când și-ar fi dat seama că ea se simțea atrasă de femei). Din contră, ”Freud, spre deosebire de mulți dintre discipolii săi, nu considera că homosexualitatea este o perversiune”, susține Roudinesco.

 

• Freud nu a avut relații incestuoase cu cumnata sa, Minna Bernays, și nu a lăsat-o gravidă în 1923 (cum spune Onfray), pentru că la acea vârsta Minna avea 58 de ani, iar Freud, 67.

 

• Freud nu a fost fascist, cum susține Onfray, care dezvăluie ”marele secret” cum că Freud ar fi lucrat între 1935 și 1938 la Institutul Goering din Berlin (condus de vărul lui Hermann Goering, cel de-al doilea om în stat după Hitler). ”În acea perioadă, Freud nici nu s-a mișcat din Viena”, observă sec specialista în istoria psihanalizei.

 

 

Roudinesco, despre atacurile exagerate la adresa lui Freud: