Puțin divertisment. De dumincă.

Vă mai amintiți de coafurile punk, de Duran Duran, de primele casete video? Dar de beaturile new wave și de sacourile asortate cu adidași? Dar de popul plângăcios al lui Phil Collins? Poate galezii din Sfârtecările lui Niall Griffiths, marcați ce-i drept de epoca thatcheristă, vor împrospăta puțin memoria celor care au trăit împlinirile mărețe ale deceniului nouă:

***

”Mai beau nişte bere şi pe la jumatea cutiei a treia începe să mă ia moţăiala. E plăcut, foarte plăcut… numai că la televizor e o emisiune oribilă, cre’ că-i zice chiar Anii optzeci, un fel de retrospectivă a acelui deceniu infect prezentată de un palavragiu odios şi dezgustător care are comportamentu’ de prost gust al bogătanului arogant. În ultima vreme a apărut o avalanşă de emisiuni din ăstea, nimic altceva decât nişte tentative îndoielnice de uşurare a sentimentului de vinovăţie, realizate invariabil de un dobitoc cu voce afectată şi un păr bufant sau o coadă de cal de neuitat.

”Ceea ce vor să spună emisiunile ăstea e nu-ţi fă probleme; nu avea îndoieli despre ceea ce au făcut în timpu’ lu’ Thatcher, era absolut OK să ai o freză de imbecil, era absolut OK să calci peste vagabonzi în drum spre operă sau restaurant, era absolut OK să faci mai mulţi bani decât ar fi putut să-ţi trebuiască vreodată pe seama celorlalţi; nu-ţi fă probleme, era absolut OK, toată lumea făcea la fel. Era absolut OK să vrei mai mult şi mai mult şi mai mult. Mai multe maşini. Mai multe costume. Mai multe broşe. Mai mulţi bani. Mai multe vacanţe. Mai multe CD-uri cu bou’ de Phil Collins şi sperietoarea de Whitney Houston. Era absolut OK să fii un labagiu lacom, strângător şi zgomotos.

”Dumnezeule, ce oameni… nu numai că vor să adune cantităţi impardonabile de bani prin mijloace oricât de murdare, dacă e necesar, da’ vor să se simtă şi răzbunaţi moral pentru că fac asta. Cretinii. Doamne… Ce mai poţi spera? Ce poţi să faci?

Uite! E Baletu’ Spandau, să mor io!

— Uite ce kilturi au!

— Şi ce machiaj! Ce moace!

— Uite coada aia de cal! Ce labagiu… a, scuze, Liam.

Cel puţin emisiunea asta i-a făcut pe toţi să discute din nou, să comunice unii cu alţii. Mă rog, într-un fel; nu fac altceva decât să râdă isteric la videoclipuri vechi cu Adam Ant, Howard Jones, căcatu’ ăla de Balet Spandau şi multe alte reprezentaţii dispărute. Pe mine mă doare-n cur; am senzaţia plăcută că rătăcesc printr-o ceaţă chimică moale şi scriu în cap un eseu: CE-AM FĂCUT ÎN ANII OPTZECI, de Colm Downey.”

***

Romanul Sfârtecări al lui Niall Griffiths este cel de-al doilea tradus la Pandora M, după Kelly + Victor. Povestea se petrece într-un orășel de pe coasta vestică a Țării Galilor, Aberystwyth. Deși pare un fel de Macondo mitic și vels, e de fapt un foarte realist cimitir al disperaților, un punct terminus al oricărei speranțe.