Archive for mai 3, 2010


Cele mai tari personaje feminine


Am decis că a venit momentul unui top. Mai precis, un top al celor mai tari personaje feminine pe care le-aţi întâlnit în călătoriile voastre întreprinse printre paginile cărţilor.

Iată topul meu:

5. Anna Karenina din romanul cu acelaşi nume de Lev Tolstoi

Defect: prea depresivă

4. Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Defect: prea încăpăţânată

3. Flora Trista din biografia Paradisul de după colţ de Mario Varga Llosa

Defect: prea idealistă

2. Olguţa din La Medeleni de Ionel Teodoreanu

Defect: moare (da, ştiu că şi altele menţionate mai sus mor, dar în cazul Olguţei, moartea chiar e un defect)

1. Lisbeth Salander din Trilogia Millennium de Stieg Larsson

Defect: n-are, frate!  (mai ales că îşi pune şi silicoane prin volumul II, deci n-am de ce să mă leg)

Na, hai să facem o leapşă ca să nu ziceţi că nu vă las şi pe voi. Eu dau mai departe spre Denisa.

Iar pentru cititorii noştri, facem o tombolă:

descrieţi în câteva cuvinte personajul feminin preferat (din cărţi, filme, realitate) şi câştigaţi şansa să vizionaţi un film la IMAX, Cotroceni!

Times are hard for dreamers – but you could still be a winner!

(imagine de aici)


Romanul Înscenarea lui Roger Murgatroyd de Gilbert Adair este un omagiu minunat adus vârstei de aur a romanului poliţist englez şi maestrei Agatha Christie.

Ce poate fi mai firesc decât o reuniune de prieteni, într-un fermecător castel englez, prilejuită de sărbătoarea de Crăciun? Numai că musafirii devin martorii unei crime «imposibile» şi misterioase. Toţi, dar absolut toţi cei prezenţi au motivele şi intenţia de a-l ucide pe neinvitatul Raymond Gentry, editorialistul unei gazete mondene londoneze.

Trubshawe, fost inspector al Scotland Yardului, acum pensionat, este chemat să elucideze strania moarte a nedoritului Raymond, iar unul dintre oaspeţi, o autoare de romane poliţiste, Evadne Mount, îl secondează cu strălucire. Când stăpânul casei cade şi el victimă unei tentative eşuate de asasinat, lucrurile se complică până la limita de sus a enigmisticii poliţiste.

Cine este criminalul? Iată o întrebare la care abia la final primim răspuns. Dar până şi finalul este unul menit să ne provoace imaginaţia… O carte în care suspansul îl ţine pe cititor treaz de la prima şi până la ultima pagină.

«O carte care flatează inteligenţa cititorului.» – The Independent

«Un mystery intrigant şi plin de umor.» – The Times

Gilbert Adair este scriitor, jurnalist şi critic de film. S-a născut în Anglia şi şi-a petrecut o parte de viaţă la Paris. A scris mai multe romane, printre care Visătorii şi O carte închisă, deja publicate de Editura Trei. Visătorii a devenit celebră după ce a fost ecranizată de Bernardo Bertolucci în 2003 (The Dreamers). Înscenarea lui Roger Murgatroyd este prima parte din trilogia supranumită Evadne Mount.

***

Iată și câteva dintre răspunsurile lui Gilbert Adair (foto) la un chestionar propus de site-ul american crimesquad.com:

Sursă: crimesquad.com

Care este romanul polițist preferat?

Uciderea lui Roger Ackroyd de Agatha Christie, față de care romanul meu Înscenarea lui Roger Murgatroyd este o reflexie în oglindă, așa cum o sugerează și titlul.

Ați scris acest roman în stilul Agathei Christie și al altor autori din vârsta de aur a romanului polițist. De ce ați vrut să reinventați acest gen de roman, în care crima se întâmplă într-un conac spațios locuit de notabilități ale acelor vremuri?

Simplu spus, am citit fiecare din cele șaizeci și șase de cărți cu intrigă polițistă ale Agathei Christie (chiar și pe cele mai slăbuțe din ultima ei perioadă). Și cum nu mai rămăsese nimic de citit, m-am decis să scriu eu un nou roman de felul acesta.

Care vi se pare cea mai bună adaptare cinematografică a unui roman polițist?

Vertigo, care pleacă de la romanul D’entre les morts scris de Boileau și Narcejac special pentru a fi adaptat de Alfred Hitchcock. Oricum, să știți că romanul în sine nu e tocmai o grozăvie.


Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează în perioada 5-6 mai 2010 a patra ediţie a Simpozionului Naţional de Psihologie al Poliţiei RomâneDirecţii şi perspective psihologice în abordarea unicităţii umane şi sintalităţii” Bucureşti, la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

In cadrul acestui simpozion se va lansa, miercuri 5 mai, ora 10.30, cartea Hipnoza Clinică de Irina Holdevici. Editura TREI va fi prezentă la eveniment cu un stand de carte şi cu o ofertă specială pentru participanţi.

%d blogeri au apreciat: