Eu mă bucur pentru Lizoanca. E o carte bine scrisă, în stil predescian, care, pe alocuri, m-a făcut să o arunc din mână de furie şi care – cred eu – e o bază foarte bună pentru un super film (asta dacă va fi realizat cum se cuvine!)
În fine, eu nu despre cărţi vreau să vă scriu azi, ci despre oameni. Mai exact, despre o fetiţă, pe nume Ioana Maria. O fetiţă mică, aflată în căutarea unei mânuţe drepte. Asta pentru că Ioana s-a născut fără o mână. Am aflat povestea ei de la Lola, care, pe lângă faptul că a lucrat o zi întreagă numai cu mâna stângă – ca să simtă şi ea ce simte micuţa Ioana – a donat un şirag din minunatele ei sfere de lut, pentru ca acestea să intre într-o licitaţie destinată Ioanei.
Eu nu pot crea, dar mai traduc din când în când, ca melcul, câte o carte. Şi, fiindcă tocmai am terminat una de tradus (care, întâmplător sau nu, e legată de copii), voi dona banii obţinuţi din această traducere, Ioanei. Să-i fie de ajutor în căutarea mâinii drepte.
Între timp, mă gândeam că fiecare dintre noi ar putea face ceva. Am un amic în State care s-a angajat part-time la un fast-food, câte două zile pe săptămână, iar banii obţinuţi în acele două zile mergeau către un adăpost pentru oamenii aflaţi în necaz. Acum, eu nu pun pe nimeni să facă aşa ceva, dar vă provoc să vă gândiţi (şi vă rog, nu ezitaţi să scrieţi aici!) câte ore pierdeţi pe săptămână cu nimicuri (de exemplu, pauza de ţigară), să cumulaţi aceste ore, sa ajungeţi la o cifră şi apoi să vă gândiţi: ce pot face eu în ora aceasta ca să o ajut pe Ioana? Abia aştept să văd ce idei vă vin – sunt sigură că până şi voi veţi rămâne surprinşi!
Coolio