Romanul Coregrafia violenţei al lui Nicholas Shakespeare povestește fascinanta călătorie a unui detectiv în inima Americii de Sud, în căutarea lui Shining Path, liderul celei mai periculoase organizaţii de gherilă din ţara incaşilor.

Detectivul Agustin Rejas a fost avocat, dar, deziluzionat de lumea coruptă a justiţiei, a hotărât sa devină poliţist. Primeşte misiunea de a-l captura pe revoluţionarul peruan Ezequiel, liderul unei mişcări de gherilă ai cărei membri organizează atacuri şi asasinate teroriste în întreaga ţară. Mişcarea devine din ce în ce mai puternică, printre membrii ei numărându-se deopotrivă fotomodele, intelectuali sau studenţi.

Vânătoarea liderului fascinat de ideile comuniste ale lui Mao se transformă într-un adevărat calvar pentru colonelul Rejas, pus în situaţia de a urmări un om fără chip, căci nu există nici măcar o fotografie oficială a celui care instigă oamenii la revoltă. Cu excepţia uneia, făcută întâmplător chiar de Rejas, în timpul unui control de rutină. Jocul de-a şoarecele şi pisica dintre El Presidente Ezequiel şi consecventul său urmăritor durează ani de zile fără niciun rezultat.

Până când indiciile îi con duc pe poliţişti chiar la şcoala de dans a Iolandei, profesoara de balet a fiicei lui Rejas, femeia de care acesta era îndrăgostit. V-aţi gândit vreodată câtă violenţă se poate ascunde în spatele mişcărilor graţioase ale unei balerine? Cartea lui Nicholas Shakespeare a fost ecranizată în 2002 (sub titlul În paşi de dans). Filmul, cu Javier Bardem în rolul principal, a constituit debutul regizoral al lui John Malkovich, care l-a întruchipat, totodată, pe ecran pe teroristul Ezequiel.

«Nu există scriitor occidental care să fi descris atât de bine labirintul politic al ţării mele.», spune Mario Vargas Llosa despre romanul lui Nicholas Shakespeare. De formaţie jurnalist şi fiu de diplomat, autorul Coregrafiei violenţei şi-a petrecut o parte din copilărie în America de Sud, experienţă pe care a transpus-o în două cărţi. Romanul este inspirat de povestea capturării lui Abimael Guzman, liderul partidului comunist peruan, în septembrie 1992. De acelaşi autor, a mai apărut în limba română şi romanul Viziunea Elenei Silves.

«Un roman de invidiat, frumos şi autentic, scris de un autor cu fler şi talent.» – Louis de Bernières, The Sunday Times

«Ficţiune superbă, jurnalism bine informat, într-un roman total.» – The Times

«O poveste de dragoste, dar şi o analiză inteligentă a realităţii sud-americane … Stranie şi copleşitoare … Am fost captivat de acest roman minunat.» – New Statesman & Society