Inchizitorul și tehnicile sale de dezvoltare personală

— Matthew, a zis Geiger, închide ochii.

Matthew s-a încruntat, dar a făcut ce i s-a cerut.

— Iar acum, imaginează-ți că ai căzut într-o fântână goală. În jurul tău e întuneric. Nu vezi nimic. Nu auzi decât șuieratul propriei tale respirații. Simți dureri în tot trupul. Poate că ți-ai rupt o gleznă sau o încheietură.

Geiger a tăcut preț de câteva secunde, ca și când ar fi vrut să se asigure că Matthew chiar se aude respirând în bezna închisorii lui.

— Din pricina durerii, începi să vezi tot felul de luminițe în spatele pleoapelor, a continuat el. Simți gust de sânge. Pereții sunt reci și umezi. Și netezi. Nicio crăpătură sau scobitură de care să te agăți. Îți imaginezi cum ar fi să te afli pe fundul acelei fântâni?

Fragment din:

Clientul a simțit un fior rece pe ceafă — el, unul, deja și-l închipuia acolo pe Matthew.

— Încerci să rămâi calm. începi să strigi după ajutor. „Sigur o să mă audă cineva“, îți spui în sinea ta. Dar, după o vreme, îți dai seama că probabil o să mori acolo. Și, în clipa în care conștientizezi lucrul ăsta, ceva din tine începe să moară. Nu ceva din trupul tău, ci chiar sufletul tău. Înțelegi ce spun, Matthew?

— Ți-am zis de nu știu câte ori: habar n-am ce vrei de la mine!

— Matthew, ți-am explicat că n-ai voie să vorbești. N-ai voie decât să încuviințezi sau să negi dând din cap. Îți amintești că ți-am zis asta?

Matthew a încuviințat din cap, uitându-se în ochii lui ficși, iar Geiger s-a dus în spatele scaunului de frizerie și a luat un microfon fără fir și o pereche de căști, pe care i le-a potrivit în urechi.

— Sennheiser 650, a zis el. Îmi plac mai mult decât cele marca AKG, pentru că-ți oferă o experiență auditivă mai complexă. Închide ochii, Matthew.

Matthew a scos un oftat hârâit și s-a conformat, globii oculari mișcându-i-se repede sub pleoape. Geiger a dus microfonul la gură și a început să se plimbe prin cameră, vorbind pe un ton blând, care i-a amintit clientului de unul dintre acei guru ai dezvoltării personale care apăreau la televiziunea publică — atâta doar că audiența lui era alcătuită dintr-o singură persoană.

— Mă auzi limpede? l-a întrebat Geiger.

Matthew a încuviințat din cap.

— Bine. Iar acum, înapoi în fântână, Matthew. Ești acolo?

Matthew a înghițit în sec — mărul lui Adam i s-a mișcat vizibil în sus și-n jos —, apoi a încuviințat iarăși din cap.

— Bine, a zis Geiger, iar cuvântul acesta i-a sunat clientului ca o rugăciunea blândă. E important să crezi că te afli în fântână, Matthew, pentru că nu e vorba de un joc mental. Ești pe fundul fântânii, iar eu sunt singurul tău mijloc de-a ieși de acolo. Eu sunt funia care îți poate fi aruncată de la gura fântânii și mâinile care te pot scoate afară.

A pus mâna ușor pe umărul lui, iar Matthew s-a crispat.

— Și singurul lucru care poate face ca funia să coboare este adevărul.

Crimă în televiziune: GSP şi Editura Trei vă oferă miercuri, 2 noiembrie, romanul poliţist “Prime Time”

Breaking News: Apare în Seria Neagră! E blondă. E înaltă. E suedeză. Scrie best-seller-uri.

De la titlurile de prima pagină, pe care le-a semnat ca jurnalist, suedeza Liza Marklund a trecut la romanele citite pe nerăsuflate de la prima pînă la ultima pagină. Cărţile ei s-au vîndut în 13 milioane de exemplare în lumea întreagă, au fost traduse în 30 de limbi şi o parte dintre ele – transformate în serii de televiziune.

Dintre toate romanele, în “Prime Time”, volumul oferit de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, se simte cel mai bine experienţa de jurnalist a scriitoarei. Eroina ei, Annika Bengtzon, o reporteră cu o viaţă de familie agitată, anchetează o crimă din lumea televiziunii. O faimoasă prezentatoare este ucisă, după încheierea unor filmări la un castel izolat. Cei 12 colegi ai ei din echipa de filmare devin, inevitabil, cei 12 suspecţi principali. Printre ei, se află şi prietena cea mai bună a Annikăi, Anne.

12 suspecţi mititei
Poliţia investighează cazul, dar rămîne mereu cu cîţiva paşi în urma anchetei lui Bengtzon. Aceasta ia cazul pe cont propriu, pe de o parte, bucuroasă să scape de vizita la socri, pe de alta, simţindu-se vinovată că-şi neglijează copiii şi soţul. Pe lîngă căutarea alertă a criminalului de pe platoul de filmare, “Prime Time” prezintă de aproape, din perspectiva insider-ului, lumea mass-media, intrigile, cinismul, jungla nefardată din culisele celei de-a patra puteri. Ai impresia că priveşti peste umărul Annikăi Bengtzon la ce se întîmplă într-un studio TV sau într-o redacţie de tabloid.

Intriga poliţistă – crima în cerc închis – seamănă cu cea din romanele Agathei Christie, dar personajul Lizei Marklund nu are nimic din blîndeţea lui Miss Marple. “E rea, încăpăţînată, complicată. Ştie să gătească, dar nu m-aş mărita cu ea!”,  glumea scriitoarea pe seama Annikăi Bengtzon. “În schimb, e o unealtă bună în roman, pot s-o fac să spună lucruri scandaloase!”.

Pauză tragică
Gazeta Sporturilor, împreună cu Editura Trei, vă invită miercuri, 2 noiembrie, să faceţi cunoştinţă cu detectiva teribilă a Lizei Marklund şi cu secretele sîngeroase din “Prime Time”. E o lume fascinantă şi crudă, lumea subiectelor în exclusivitate şi a anchetelor “pe surse”, pe care scriitoarea a studiat-o pe propria piele. De unde şi detaliile de cunoscător care fac farmecul şi faima romanelor ei.

“Scriu 12 ore pe zi, de la 10 dimineaţa la 10 seara. Cam cinci luni îmi ia să termin un roman, dar pentru asta mă documentez mult înainte”. O singură dată Marklund şi-a abandonat rutina şi n-a mai scris timp de trei ani, după ce prietena ei, Anne Lindh, ministrul suedez de externe, a fost ucisă, în 2003, într-un supermarket. “Cînd violenţa te afectează direct, nu mai simţi nevoia să scrii ori să citeşti despre ea. De aceea nu citesc sud-americanii romane poliţiste”.

Sursă: Gazeta Sporturilor

”Gazeta Sporturilor” vă oferă miercuri, 26 octombrie, thriller-ul norvegian “Ura”

Ca avocat, procuror, reporter de televiziune, ministru al Justiţiei, norvegianca Anne Holt a cunoscut de-aproape chipurile răului. Ca autoare de romane poliţiste, se numără printre primii scandinavi care au scris despre crima “cu mesaj”, despre genul de terorişti ca Anders Breivik, neonazişti cu tulburări mentale, care ucid în masă pentru cîteva minute de faimă.

Sărbători însîngerate
“Am scris cu doi ani în urmă o carte, «Ura», unde am încercat să explorez exact problema cu care ne confruntăm acum: legătura dintre ura din vorbe şi ura devenită faptă, crimă. Am vrut să arăt că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea pentru ceea ce spunem şi ceea ce facem”, spune Anne Holt, într-un interviu pentru un ziar american.

“Ura”, cartea de care aminteşte scriitoarea, este chiar romanul oferit de “Gazeta Sporturilor” miercuri, 26 octombrie, în cadrul Seriei Negre. Detectivul Yngvar Stubo şi criminalista Johanne Vik încearcă să dezlege misterul unor crime aparent fără legătură între ele. Oslo, Ajunul Crăciunului, zăpadă, linişte.

Pînă cînd cadavrul unui imigrant înecat iese la suprafaţă în port, o femeie episcop este găsită înjunghiată pe stradă, iar într-o pivniţă e descoperit un drogat asasinat. Enigmaticul lanţ de morţi pune la încercare experienţa lui Stubo şi ochiul de profiler FBI al lui Vik, soţ şi soţie în acest roman al seriei care le poartă numele.

 

“În «Ura», Anne Holt descrie o serie de crime înspăimîntătoare care scot la iveală partea cea mai întunecată a societăţilor scandinave”
AFP

 

“Este unul dintre noi”
Ceea ce descoperă în spatele asasinatelor ajunge să le ameninţe vieţile şi, aparent, să le depăşească puterile. Este tipul de caz de care norvegienii s-au temut şi pe care au ajuns să-l suporte în realitate, nu doar în ficţiune. 76 de victime, în atacurile de pe 22 iulie 2011, reprezintă prea mult chiar şi pentru imaginaţia unui autor de  romane poliţiste. “Breivik, spunea Anne Holt, într-un interviu, este unul dintre noi, norvegian, crescut într-una dintre cele mai prospere societăţi din lume. Putea fi om de afaceri, orice şi-ar fi dorit. Dar
ceva a mers rău. Trebuie să aflăm ce. E unul dintre noi, dar sper să nu fie unul de-al nostru. Deşi a schimbat mesaje pe Internet cu 200-300.000 de alţi norvegieni”.

Întrebări incomode
De unde această ură? Iată problema care-i frămîntă pe scriitorii scandinavi de crime-fiction. Pentru că Vik şi Stubo ai Annei Holt reuşesc să rezolve cazul, după multe întorsături spectaculoase, dar nu izbutesc să înlăture cauza. Nu este o muncă pentru detectivi, este o treabă pentru comunitate. Imediat după atentate, Anne Holt a scris un editorial tulburător în “Wall Street Journal”, care pune întrebări grave pentru orice democraţie contemporană: “Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulţi oameni sînt lăsaţi pe dinafară. Tot mai mulţi devin bolnavi mintal. Tot mai mulţi devin criminali”.

Gazea Sporturilor vă invită miercuri, 26 octombrie, să aflaţi mai multe despre adevărul norvegian, despre bine, rău şi ceea ce se află între ele, despre “Ura”, pe care Anne Holt a prevăzut-o înainte ca aceasta să îndolieze o ţară.

  

Articol preluat din Gazeta Sporturilor

    

Pe 5 octombrie Seria Neagră continuă cu romanul “Toamna”. Mons Kallentoft: “Cred în uciderea pedofililor!”

Liderul noii generaţii de scriitori nordici, Mons Kallentoft vorbeşte în exclusivitate despre sport, cărţi şi problema răului. Romanul poliţist “Toamna“, de Mons Kallnetoft, va apărea miercuri, 5 octombrie, în cadrul Seriei Negre (publicată de Gazeta Sporturilor și Editura Trei).

Mons Kallentoft a virat în adolescenţă de la terenul de fotbal spre bibiliotecă. O schimbare inspirată. A lucrat ca jurnalist, critic culinar, apoi, în 2000, a debutat ca scriitor de romane poliţiste. Maestru al suspansului şi al personajelor care trăiesc “pe muchie”, Kallentoft, 43 de ani, a devenit, fapt rarissim, adoratul criticilor şi al publicului deopotrivă.

O voce sigură pe ea, în ciuda tinereţii, originală, “făcută să spună poveşti”, cum se recomandă autorul suedez, pe site-ul personal. “Toamna”, romanul care apare miercuri, 5 octombrie, împreună cu Gazeta Sporturilor, este inclus în seria Malin Fors – detectiva ieşită din tipare, care a făcut furori inclusiv printre fotbaliştii scandinavi.

- Ai jucat fotbal şi hochei pînă la 14 ani. Apoi ai devenit pasionat de literatură. Cum s-a produs schimbarea?
- Am început să citesc pentru prima dată cînd eram la pat, după o accidentare. O mare descoperire, lectura! Mi s-a părut mult mai distractivă decît să stau la geam şi să privesc păsările ciripind.

- Ce părere ai despre faptul că romanul tău apare împreună cu un ziar de sport?
- O părere foarte bună! Îmi place sportul, iar cărţile mele sînt foarte populare printre jucătorii de fotbal şi hochei pe iarbă. Printre personajele mele se numără şi fotbalişti, şi fotbaliste lesbiene.

- Ai o echipă favorită, mai practici vreun sport?
- Alerg aproape zilnic, mă uit la fotbal. Îmi plac Barcelona şi Zlatan Ibrahimovici.

- După ce ai devenit interesat de literatură, de ce ai ales romanul poliţist dintre celelalte genuri?
- Toate poveştile bune sînt despre violenţă, moarte şi sex. “Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski este cel mai bun roman poliţist scris vreodată. Scriu în spiritul acestei cărţi. Sau, mă rog, încerc să scriu aşa. Pe de altă parte, cititorilor le plac poveştile despre crime, deci poţi să-ţi cîştigi traiul scriind romane poliţiste.

- Personajul principal din romanele tale este o femeie, detectiva Malin Fors. De ce nu un bărbat?
- Pentru că femeile sînt mult, mult mai interesante decît bărbaţii. Le iubesc!

  (…)

- De ce scrii?
- Nu neapărat din nevoie. Din suferinţă, din dragoste de poveşti.

- Care sînt lucrurile în care crezi?
- Cred în uciderea pedofililor. Cred că trebuie să-i apărăm pe copii. Să le oferim iubire adevărată.

- Cum te-ai descrie, în cîteva cuvinte, nu într-o carte?
- Un hedonist neliniştit.
   

Citește întregul interviu al Mariei Andrieș în ediția online a ”Gazetei Sporturilor”.

   

Seria neagră revine la GSP: ”Piază rea” de Camilla Lackberg

Seria Neagră revine cu noi 7 thrillere nordice care vor fi distribuite săptămânal, începând de azi, împreună cu Gazeta Sporturilor.

”Şi-acum, a venit momentul să întoarcem oglinda spre noi. Un Breivik poate apărea oricînd pe străzile noastre!”, declara de curând Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia şi autoare de best-seller-uri poliţiste. Înainte de atentate, scriitorii nordici de crime-fiction trebuiau să inventeze răul, aproape inexistent în rapoartele poliţiei. Îl intuiau, îl simţeau prezent, dar nu-i cunoşteau faţa. Acum are un chip, un nume, o uniformă. “Fără nici o îndoială, Breivik reprezintă încarnarea răului”, nota “Wall Street Journal”.

Dar pe lîngă el, trebuie menţionate nenumăratele spectre ale crimei din romanele scandinave. O hartă a zonelor întunecate din natura umană care ar fi utilă oricărui poliţist. Nu întîmplător, “moştenitoarea” lui Larsson, Camilla Lackberg, a adus laolaltă un detectiv, Patrick Hedstrom, şi o scriitoare, Erica Falck, care rezolvă crimele din orăşelul Fjlalbacka, notează ”Gazeta sporturilor”.

“Piază rea” este al patrulea roman al seriei traduse în 25 de limbi şi vîndute în 35 de ţări. Un şir de crime, unele mascate sub forma unor accidente auto, se petrec în jurul unui reality-show filmat în mica staţiune. Policierul ”Piază rea” deschide partea a doua a Seriei Negre, ce debutează miercuri, 28 septembrie, cu ”Gazeta sporturilor”.

    

Mai departe, iată ce vă așteaptă în această toamnă de suspans:

• 28 septembrie: Piaza rea – Camilla Lackberg
• 5 octombrie: Toamna – Mons Kallentoft
• 12 octombrie: Razbunarea lui Finnigan – Rosslund& Hellstrom
• 19 octombrie: Zile intunecate – Irsa Sigurdardottir
• 26 octombrie: Ura – Anne Holt
• 2 noiembrie: Prime Time – Liza Marklund
• 9 noiembrie: Intoarcerea - Hakan Nesser

   

…ca o fabuloasă Amélie Poulain strămutată în lumea crimelor

Mi s-a părut un titlu frumos pentru un roman poliţist, aşa că, poftind ca tot omul la puţină iluzie de vacanţă, mi-am zis să-mi ofer o lectură augustă (adică de lună august), fără creion în mînă, că n-o fi foc. Cartea n-a zis nu, dar a avut grijă să fie foc de simpatică şi de isteaţă, şi foarte şic în perversităţile ei benigne, de policier rafinat.

  

Omul cu cercurile albastre se strecoară ca un licurici fosforescent între poveştile de „serie neagră“, contrastînd vioi cu sumbrele romane poliţiste nordice pe care le promovează, de la o vreme, Editura Trei. Surprizele încep încă de la autor (care e, de fapt, o autoare sub pseudonim – istoric, de formaţie, şi cercetătoare la prestigiosul CNRS) şi continuă de-a lungul întregului roman, făcînd ca nimeni şi nimic să nu fie doar ce pare a fi.

  

Pe scurt, avem de toate: un mister cvasipoetic devenit treptat ucigător (cercurile de cretă albastră apărute peste noapte, pe străzile Parisului, şi prinzînd în interiorul lor tot felul de fleacuri, pentru ca mai apoi să „adăpostească“ trei cadavre); un comisar abulic şi afazic, dar cu un feeling necruţător; personaje cu o sporovăială seducătoare şi cu manii de toată mîna (între care şi mîna ucigaşă); o rezolvare a cazului cu 40 de pagini înainte de final, după care, la final, o cu totul altă rezolvare; o epică strînsă, dar cu un simţ subtil al pitorescului din oameni, tors din nebunii sănătoase şi melancolii ataşante. Scriitura lui Fred Vargas umblă cu mănuşi albe, joben şi baghetă, răsuceşte iţele poveştii ameţitor şi jucăuş, ca o fabuloasă Amélie Poulain strămutată în lumea crimelor. Nu întîmplător, cum veţi vedea, cuvîntul „fabulos“ îi e drag şi comisarului de aici.

  

Recenzie ”Dilema Veche” (de Claudiu Constantinescu)

  

Yrsa Sigurdardottir vine la Bucureşti

Cea mai populară scriitoare din Islanda, Yrsa Sigurdardottir, vine la Bucureşti.

Fă cunoştinţă cu ea miercuri 2 martie, ora 17.30, la Librăria Sadoveanu !

Literatura poliţistă nordică va fi pusă sub lupă de următorii “detectivi” cu fler literar: Maria Andrieş, George Arion, Christian Ciocan, Simona Kessler, Theodor Paleologu şi Magdalena Mărculescu.

Şef de investigaţii: Dan C. Mihăilescu

”Seria neagră” devine și mai neagră: ”Orașul borcanelor” și partea întunecată a ADN-ului nordic

Islanda mult prea umanului detectiv Erlendur ridică ştacheta ororilor şi a misterelor, iar Seria Neagră devine tot mai neagră… Gazeta Sporturilor și Editura Trei vă invită miercuri, 23 februarie, să exploraţi “Oraşul Borcanelor” şi partea întunecată din ADN-ul nordic. Pentru pofiticioși, am ales un fragment mai ”cerebral” din romanul islandezului Arnaldur Indridasson:

 

  

  

Erlendur se uită plin de uimire la patologul care ţinea inima lui Holberg şi o examina. Îl privi cum manevrează muşchiul mort de parcă nimic nu putea fi mai natural pe lumea asta.

— E o inimă puternică, vorbi mai departe patologul. Ar mai fi putut să pompeze câţiva ani buni, ar fi putut să‑l ducă pe proprietarul ei la peste o sută de ani.

Patologul puse inima înapoi pe tăviţa de metal.

— E ceva destul de interesant în legătură cu acest Holberg, deşi nu l‑am examinat în mod special în acest sens. Probabil că vrei să fac acest lucru. Are diverse simptome moderate ale unei anumite boli. Am găsit o mică tumoră pe creier, o tumoră benignă care i‑ar fi dat ceva bătăi de cap, şi e şi un café au lait pe piele, mai ales aici sub braţe.

— Café au lait? zise Erlendur.

— Café au lait se numeşte în textele de specialitate. Seamănă cu nişte pete de cafea. Ştii ceva în legătură cu asta?

— Chiar nimic.

— Voi găsi fără îndoială mai multe simptome atunci când mă voi uita mai îndeaproape la el.

— S‑a vorbit despre acest café au lait şi în privinţa fetei. A dezvoltat o tumoră pe creier. Malignă. Ştiţi ce este această afecţiune?

— Vorbim despre o afecţiune genetică?

— Nu ştiu.

   

  

 

Patologul se duse la masa pe care zăcea Audur.

— Ai auzit povestea despre Einstein? întrebă el.

— Einstein? zise Erlendur.

— Albert Einstein.

— Ce poveste?

— O poveste ciudată. Adevărată. Thomas Harvey? Nu ai auzit de el? Era un patolog.

— Nu.

— Era de gardă atunci când a murit Einstein, continuă patologul. Un tip ciudat. A făcut autopsia, însă pentru că era Einstein nu a rezistat şi i‑a deschis capul şi s‑a uitat la creier. Şi a făcut mai mult decât atât. A furat creierul lui Einstein.

Erlendur nu zise nimic. Nu putea pricepe ce voia să spună patologul.

— L‑a luat acasă la el. Impulsul acela ciudat de a aduna lucrurile pe care le au unii oameni, mai ales atunci când e vorba de oameni celebri. Harvey şi‑a pierdut slujba când a fost descoperit furtul şi de‑a lungul anilor a devenit o figură misterioasă, o legendă chiar. Tot felul de poveşti au circulat despre el. A ţinut întotdeauna creierul la el acasă. Nu ştiu cum a reuşit să facă asta. Rudele lui Einstein au încercat mereu să recupereze creierul de la el, însă în zadar. În cele din urmă, la bătrâneţe, s‑a împăcat cu rudele şi a decis să le returneze creierul. L‑a pus în portbagajul maşinii şi a condus de‑a lungul Americii până la nepotul lui Einstein în California.

  

Citind romanele lui Arnaldur Indriðason am descoperit un autor excelent, al cărui univers m-a făcut să parcurg textele lui cu aviditatea cu care am citit în urmă cu două decenii romanele lui Mario Vargas Llosa. Logic şi consistent, cerebral şi bine structurat, nu am nici o îndoială că e vorba de un autor de raftul întîi.  

- Bogdan Suceavă, ”Timpul” via LiterNet.

 

— E adevărată chestia asta?

— Adevărată ca lumina zilei.

— Şi de ce îmi spui asta? întrebă Erlendur.

Patologul ridică cearşaful de pe trupul copilei şi privi sub el.

— Îi lipseşte creierul, zise el, şi expresia de nonşalanţă îi dispăru de pe chip.

— Ce?

— Creierul, zise patologul, nu e acolo unde ar trebui să fie.

    

”Seria Neagră” de la GSP continuă cu o EROARE JUDICIARĂ

De cîte ori se apucă de un roman, scriitoarea norvegiană Anne Holt scrie întîi sfîrşitul: “Pierd o lună ca să scriu 10 pagini, dar apoi totul mi se clarifică!”. E privilegiul autorului. Cititorii trebuie să urmărească toate pistele false şi indiciile din “Eroare judiciară”, să trăiască suspansul, să intre în minţile criminale o dată cu detectivii şi să se întrebe, pînă la ultimul rînd: cine e asasinul?

Tenebre, traume, abuzuri, corupţie – nici nu-i de mirare că “Eroare judiciară” s-a vîndut în Norvegia ca pîinea caldă, în 500.000 de exemplare. În cadrul Seriei Negre, Gazeta Sporturilor vă invită miercuri, 16 februarie, să descoperiţi “Eroare judiciară” şi să aflaţi, cum spunea un scriitor scoţian, “cît de întunecată poate fi Scandinavia în cărţile Annei Holt”. Cartea și ziarul costă 13,99 lei. (Sursă: Gazeta Sporturilor)

   

   

Citește și:

Ce face o polițistă în concediul de maternitate

La locul crimei

     

 

Liza Marklund: “Cartea nu moare!”

Liza Marklund a inventat o specie: scriitoarea suedeză de romane poliţiste. Şi a mers mai departe, inventînd scriitoarea suedeză care vinde 11 milioane de romane poliţiste în lumea întreagă. La bază, e jurnalistă, semnează încă în paginile tabloidului suedez “Expressen”. Şi-ar fi dorit să scrie un roman cronică de familie, despre Italia din Al Doilea Război Mondial.

A ajuns să scrie despre cazuri de crimă, atentate teroriste şi reporteri de investigaţii care o fac pe detectivii.
Ce crede Liza Marklund despre succesul autorilor scandinavi şi care sînt sursele de inspiraţie, aflaţi din interviul de mai jos.

“Un loc special în iad”

- Care sînt asemănările dintre reportera-detectiv Annika Bengtzon şi Liza Marklund?
- Toate personajele din romanele mele sînt părţi din mine. Annika, de exemplu, a “împrumutat” stilul meu de a lucra ca jurnalist (cînd sînt în perioadele mai proaste). Dar poveştile de viaţă, ambiţiile şi motivaţiile noastre sînt foarte diferite. Annika nu şi-ar părăsi niciodată jobul ei interesant de editorialist pentru a se închide în dormitor şi a scrie romane poliţiste, cum am făcut eu.

- Unde se sfîrşeşte viaţa reală şi unde începe ficţiunea în cărţile Lizei Markulnd?
- Romanele mele poliţiste sînt ficţiune totală. Mereu au fost aşa. Am scris şi două cărţi bazate pe fapte reale. Au fost vîndute tot ca romane de editura mea, Piratförlaget, şi sînt considerate tot ficţiune de mine, de editori, de industria suedeză de carte. De altfel, s-au aflat pe lista bestseller-urilor de ficţiune, nu de nonficţiune.

- Cărţile tale au o latură feministă. Care e condiţia femeii în Suedia de azi?
- Mai avem drum lung înainte. Am scris o carte întreagă despre asta, numită “În iad există un loc special pentru femeile care nu se ajută între ele”. E un citat din Madeleine Albright . Aş putea vorbi încontinuu despre asta, dar mă abţin…

- Ce autori ţi-au influenţat stilul? Ce cărţi deja scrise ţi-ai fi dorit să fie semnate de tine?
- În cea mai mare parte, mă inspir din realitate: ziare,TV, filme. Cel mai bun roman pe care l-am citit vreodată e “La Storia”, de Elsa Morante. Chiar mi-aş fi dorit mult s-o fi scris eu…

“Să vrei prea multă putere, ăsta e răul!”
- Cum crezi că se explică succesul romanului poliţist scandinav în lumea întreagă?
- Tocmai m-am întors din Kenya. Acolo nu au deloc literatură poliţistă. Am mai observat asta şi înainte, în America de Sud, de exemplu. Găseşti tot felul de romane pe listele de bestseller-uri de la ei, dar, pînă de curînd, nici un roman poliţist. Pentru ca oamenii să consume violenţa fictivă, trebuie să trăiască într-o democraţie stabilă, într-o societate sigură. Nu simţi nevoia de brutalităţi literare cînd ai brutalităţi reale, la doi paşi de casă. Poate din acest motiv suedezii sînt atît de bine reprezentaţi pe scena romanului poliţist de azi.
Greu de găsit o ţară mai paşnică şi mai sigură! N-am mai avut războaie din 1809, cînd ruşii ne-au luat Finlanda…

Citeste întreg interviul in Gazeta Sporturilor