Tag Archive: Lifestyle


Ce vârstă simți că ai?

„Floarea vârstei”, apărută de curând la Editura Lifestyle, nu cuprinde doar tradiţionalele reţete de self-help ca „fericirea în 10 paşi” sau „cum să slăbeşti în 12 zile”, ci e în bună măsură şi o carte autobiografică.

  

  

   

Vorbind despre Actul III al vieţii, împărţindu-şi existenţa ca la teatru, Jane Fonda consideră că în această perioadă vine cu adevărat „întregirea” omului. Actriţa consideră că nu atitudinea de negare a vârstei pe care o ai este cea mai potrivită, ci, dimpotrivă, cea de acceptare senină, înţeleaptă şi activă. „M-a întrebat cineva nu demult: „Ce vârstă simţi că ai?” N-am răspuns imediat. Chiar m-am gândit serios ce aş putea răspunde la o astfel de întrebare ca să nu fie ceva superficial, de genul „mă simt ca la 40 de ani.” Am răspuns „70″ amintindu-mi de o replică a lui Pablo Picasso care spunea că „durează foarte mult timp să devii tânăr.”

Una dintre cele mai uimitoare afirmaţii ale actriţei este aceea că nu s-ar mai întoarce pentru nimic în lume la prima tinereţe:

„Nu sunt singura femeie care nu şi-ar dori să revină la adolescenţă. Este mult prea greu! Prea multă anxietate şi dorinţă de a fi acceptat. Şi, dacă tot a venit vorba, nici la 20 sau 30 de ani nu m-aş întoarce. Perioada aceea a fost mult prea marcată de dorinţa mea de a deveni celebră. Şi ferească Sfântul de o repetare a perioadei ambigue dintre 45 şi 50 de ani. Pentru mine „zilele bune din trecut” sunt de fapt zilele bune din trecutul nu prea îndepărat. Prea mi-am petrecut mult timp din viaţă făcându-mi probleme că nu sunt suficient de bună, de deşteaptă, de slabă sau de talentată. Vă spun cu mâna pe inimă că, din punctul de vedere al stării de bine emoţionale, acum este perioada cea mai bună din viaţa mea. Îngrijorările acelea perpetue că nu sunt „suficient de” au dispărut. Am tras concluzia că după ce ai ajuns „acolo“, „la vârsta aceea înaintată”, teama e mult mai mică decât în perioada în care doar anticipai acea vârstă. Descoperi că eşti tot tu, poate mai mult decât oricând.”

Fragment din cronica apărută în România Liberă

   

GAUDEAMUS Cluj-Napoca, ediţia a XIII-a, se va desfăşura în Piaţa Unirii – Matei Corvin, într-un pavilion expoziţional mobil.

Programul de vizitare va fi următorul: 28 martie – 1 aprilie, de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, duminică între orele 10.00 şi 14.00.

Grupul Editorial TREI vă asteaptă cu noutăţi şi reduceri de 30% !

Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

Update (28 nov.) – Vedetele târgului: “Cartea roşie”, de C.G. Jung, a fost vedeta editurii Trei la Gaudeamus 2011. Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost “101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi”, de George W. Burns, “Practica şi teoria psihologiei individuale”, de Alfred Adler, “Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi”, de Florin Tudose, Cătălina Tudose şi Letitia Dobranici, şi “Cartea Gesturilor”, de Peter Collett. – Mediafax

***

Între 23 și 27 noiembrie, vă poftim la Gaudeamusul de la Romexpo, unde vom avea reduceri de 30%. Gustați din bucatele noastre detectivistice, psihologice și nutriționiste, stropite cu puțină poezie și nițel mister mayaș.

Ca să nu intrați complet ignoranți în anul de (diz)grație 2012, răsfoiți Povestea anului 2012 (J.M. Jenkins), ca să aflați când se încheie Calendarului Lung al civilizației maya. De vă întrebați de unde știau amerindienii ăștia atâta matematică și astronomie, vă răspunde de îndată excentricul Erich von Däniken cu Amintirile sale despre viitor (în aceeași colecție, vezi și Știința și misterele OZN).

Ajunși în zona crepusculară a amintirilor, sunt sigur că nimănui nu i-ar conveni să uite noapte de noapte ce-a făcut în ultimele 24 de ore. Cum ieși din boala asta? Aflați din fascinanul thriller Înainte să adorm (S.J Watson), pe care-l așteaptă o ecranizare hollywoodiană de zile mari. Acuma, ce-i drept, după ce pui capul pe pernă, ți se pot întâmpla grozăvii și mai înnegurate. Așa a pățit un Moș Crăciun de ocazie, găsit înjunghiat în camera sa de hotel, încă un caz din portofoliul detectivului Erlendur (Vocile – A. Indridason). Și dacă în serile lungi de iarnă vă mai arde de citit povești negre cu copoi, dați o raită și în rada portului din Stockholm unde plutește de ceva vreme un cadavru (Lars Kepler – Pact cu diavolul) sau mai bine emigrați în Canada, căci la Quebec găsiți cele mai bune cursuri de amprentare genetică (Fred Vargas – Tridentul lui Neptun).

 

  

 

Sunt sigur că titlul de mai sus, cel cu zeul înspumat, l-ar inspira pe tânărul poet George Nechita care ”pictează peisaje marine” (Părți juvenile, întinse). Pe alții, tridentul lui Neptun i-ar duce cu gândul la furtunile din viețile noastre năpăstuite (Emmanuel Carrère, Alte vieți decât a mea). Și dacă zeul mărilor n-are de gând să molcomeasă valurile vieții, mai ai o soluție : să încerci o Primă ședință de psihoterapie – experimentul a început în revista franțuzească Psychologies și merită să afli ce le spunea terapeutul Robert Neuburger proaspeților săi pacienți. Sigur, psihologul n-o să-ți spună că stresul ți se trage de la dietă și de la prea mulți carbohidrați. Asta o s-o afli însă de la Gary Taubes, fizician convertit la nutriționism care demolează mitul ”îngrășării-din-mâncatul-excesiv-și-lipsa-de-mișcare (De ce te îngrași ! – vezi și care sunt cauzele nutriționale ale cancerului în Terapia Gerson de C. Gerson & B. Bishop).

   

   

Tot despre mâncare, dar mai ales depsre siluetă, e vorba în Anorexia, o stranie violență, cartea psihanalistului parizian de origine română Vladimir Marinov. Conturul trupului e însă doar una dintre grijile adolescentelor de azi. Întrebărilor neliniștitoare le răspund cu franchețe psiholoagele K. Zager și A. Rubenstein în Adevărul despre adolescente. Și tot un adevăr este că a te căsători din dragoste nu prea mai e la modă, zice maestrul demistificărilor Pascal Buckner (Căsătoria din dragoste). Nici comunitatea subterană a lui Iuda nu prea crede în asta, de vreme ce femeile lor ies la lumină doar pentru împrospătarea patrimoniului genetic (Adam Blake – Evanghelia după Iuda).

 

Catalogul cu noutăți poate fi descărcat de aici: NOUTATI_GAUDEAMUS_2011

  

Cu puțin nenoroc aventurierele din obscura comunitate o să dea peste chirurgul lui George al III-lea, medic ce se infecta dinadins cu gonoree și sifilis petnru a experimenta pe propria-i piele diversele tratamente (T. Norton – Ochi holbați și păr vâlvoi). Păr vâlvoi or fi avut la un moment dat și gemenele americance de 20 de ani care se instalează în apartamentul londonez al mătușii lor oficial decedată, dar care nu vrea să-și părăsească domiciliul (Simetria ei înfricoșătoare – Audrey Niffenegger). Iar ochi holbați vor fi avut toți cei care au fost anunțați că vine - da, chiar vine! - sfârșitul lumii (Totul contează!, strigă Ron Currie Jr.).

  

   

  

Băuturile alcoolice sunt, în general, o sursă de carbohidrați, principala cauză a îngrășării. Ce-i drept, berea și cidrul conțin o mai mare cantitate de glucide decât vinul, căci nu degeaba vorbim de ”burta de la bere”, observă medicul John Briffa în Cel mai bun manual de slăbit pentru bărbați.

  

    

   

Mai departe, Dr. Briffa confirmă că vinul roșu are mai puțini carbohidrați decât cel alb, deci dacă ții cură, e de preferat să te limitezi la un pahar de vin roșu la cină. Care, atenție!, nu e chiar atât de sănătos precum se zice.

  • O dată, pentru că ”alcoolul sporește riscul apariției unor boli, cum ar fi cele de ficat și cancerul”.
  • Apoi, pentru că povestea cu ”sprițul sănătos” care ar preveni bolile de inimă se pare că este susținută de studii științifice prost alcătuite (ipoteza autorului este că în grupurile celor ce nu consumă vin și care se ”dovedește” că sunt mai predispuși la bolile de inimă s-ar putea afla oameni care au deja probleme de sănătate și cărora li s-a recomandat abstinența de la alcool, dar și foști pătimași care s-au lăsat de băutură, iar acum suferă consecințele vechiului viciu).

  

     

   

Ok, dar cu ce te poți hidrata într-o zi caniculară dacă nu vrei să faci burtă? Iată lista băuturilor recomandate sau, din contră, puse pe lista neagră:

1. Băuturi care trebuie evitate: vin alb, cidru, bere; dar și sucul de fructe și răcoritoarele îndulcite, căci ”o cutie de 330 ml de suc răcoritor conține echivalentul a 9 lingurițe de zahăr”, iar ”concentrația de zaharuri din sucurile de fructe (chiar și din cele neîndulcite) este cam aceeași cu cea a băuturilor răcoritoare”

2. Băuturi de consumat cu moderație: vinul roșu, smoothie-uri și ceaurile și cafeaua care conțin cofeină (consumată în exces, produce schimbări de dispoziție și insomnii).

3. Băuturi ce pot fi consumate fără restricții: apa (mda, parcă pe asta o știați :) ; dar mai aflați că sângele mai diluat intensifică descompunerea grăsimilor în organism, iar celulele deshidratate încetinesc metabolismul); ceaiul de fructe (conține antioxidanți), cafeaua  decofeinizată și ceaiul verde (un experiment a arătat că 5-6 căni de ceai verde, care grăbește metabolizarea grăsimilor, conduc după 12 săptămâni la o scăderea semnificativă a grăsimii corporale și a circumferinței taliei).

  

Ascultă aici o recenzie radiofonică a cărții

Cel mai bun manual de slăbit pentru bărbați 

realizată de Valentin Protopopescu (Radio România Cultural)

  

Editura Lifestyle, cu sprijinul Real si Eisberg, lanseaza o carte in premiera absoluta pentru Romania: “Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii” de Nana Pit. Va asteptam miercuri, 22 decembrie, ora 17.30, la intrarea hypermarketului Real din AFI Palace Cotroceni, la un cooking show sustinut de Nana Pit, alaturi de copiii carora le plac salatele si nu numai. Prezinta Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucatarescu.

Vino in lumea lui Timi Burtica sa descoperi povesti captivante despre mancare si retete pentru toti copiii!


Fragment din “Cel mai trasnit manual de gatit”, de Nana Pit

REŢETA 41
Poţi încerca şi tu…
Gustare Misi-Pisi (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 conservă de ton
1 cană de broccoli fiert şi mărunţit
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Gustare Misi-Pisi

 

REŢETA 42
Poţi încerca şi tu…
Prânzul campionilor (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 cană de carne de pui fiartă şi tăiată în bucăţele
1 cană de morcovi daţi pe răzătoare
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Prânzul campionilor (pentru pisici)

 

 

 

 

Un câştigător surpriză

Răutăcioasa Ricina apăruse la poarta casei cu o plasă mare în braţe, din care se iţea capul mare şi enervant al şobolăniţei Picina. Când le văzu, Smântânică pierdu controlul bicicletei, intrând cu ea în copac. Iar celelalte mâţe începură să dea nervoase din coadă.
– Ei, am câştigat? Picina sări din sacoşă şi se duse drept spre trofeul plin cu mâncare Misi- Pisi, să-l miroasă.
– Gata, până aici! se zbârli motanul Caramel. Fraţilor, la atac! Miauuuuu! Astfel, într-o clipă, strada Şarlotei se umplu de pisici, gătite nevoie mare, care alergau furioase după şobolăniţa grasă.
– O să te prindem şi o să-ţi arătăm noi cine e cea mai frumoasă din ţară, miorlăiau concurentele, murdărindu-şi, în goana lor, blăniţa de noroi.
– Chiar dacă mă prindeţi, n-o să-mi faceţi nimic, că altfel vă muşc, ghemotoace de păr enervante ce sunteţi! le râse în nas Picina, dând repede din picioarele ei scurte.
În curtea Şarlotei, rămăseseră doar spectatorii, care stăteau liniştiţi pe iarbă, gustând din îngheţata pe care le-o adusese Burtică.
– Un câştigător trebuie să avem. Ştiţi, nu putem sta aici toată ziua. Mama mă ceartă dacă întârzii la lecţia de pian, comentă copilul Borş.
– Da, să desemnăm un câştigător şi să mergem, spuse şi Mandarina, care nu voia să piardă serialul favorit la televizor.
– Dar pe cine? Nu a mai rămas nicio pisică, constată Piersicuţă.
Şi atunci, privirile tuturor se îndreptară spre căţelul Găluşcă, care stătea la soare scărpinându-se leneş pe burtă.
– Câtă graţie!
– Ce talent de scărpinici are!
– Şi ce frumos sar puricii pe el în lumina soarelui! Toţi ajunseră la aceeaşi concluzie.
– Găluşcă e câştigătorul nostru. Doi băieţei înşfăcară căţelul nedumerit, îl puseră pe buturugă şi îi atârnară la gât o zgardă pe care scria „Cea mai frumoasă pisică“. Apoi, de Găluşcă se apropie ceremonios Burtică şi îi puse sub bot bolul cu mâncarea pentru pisici, în timp ce toţi copiii aplaudau de mama focului.
Şi să vedeţi ce s-a întâmplat!

Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii, Nana Pit, Editura Lifestyle, 2010

Dilema plăcintei: ca la carte sau ca la mama?

CA LA CARTE:

Când am deschis ochii, nişte zori de ziuă de culoarea stridiilor se iveau la ferestre. Braţele ceasului deşteptător din alamă arătau 03.44. Vara, se lumina devreme şi, în mai puţin de un sfert de oră, soarele avea să se ivească sus pe cer.

M‑am întins, am căscat şi m‑am dat jos din pat. Gramofonul se oprise, îngheţase la mijlocul Polonezei, acul său zăcând mort în şănţuleţele plăcii. Pentru un scurt moment, m‑am gândit să‑l răsucesc din nou pentru a trezi toată casa pe acorduri de Poloneză. Şi apoi mi‑am amintit ce se întâmplase cu doar câteva ore mai devreme.

M‑am dus la fereastră şi am privit în grădină. Am văzut mica seră, cu gemuleţele de sticlă acoperite de rouă, şi mai încolo o umbră cu muchii ascuţite care era roaba întoarsă a lui Dogger, uitată din cauza celor întâmplate în ajun.

Hotărâtă să o aşez cum trebuie, să mă dau bine pe lângă el pentru ceva de care nu eram nici măcar sigură, m‑am îmbrăcat, am coborât în linişte scara din spate şi am intrat în bucătărie.

În timp ce treceam pe lângă fereastră, am observat că din plăcinta cu cremă a doamnei Mullet fusese tăiată o bucată. Ce ciudat, m‑am gândit: cu siguranţă, cel care o luase nu fusese dintre cei din familia de Luce.

Dacă era vreun lucru în privinţa căruia eram cu toţii de acord — un lucru care ne unea pe toţi ca familie — era aversiunea noastră comună faţă de plăcintele cu cremă ale doamnei Mullet. Ori de câte ori se abătea de la plăcinta noastră preferată, cu rubarbă sau cu agrişe, pentru a face groaznica plăcintă cu cremă, de cele mai multe ori ziceam pas, ne prefăceam că ne îmbolnăvim în grup şi o trimiteam cu plăcinta acasă la pachet, cu instrucţiuni binevoitoare de a i‑o servi, împreună cu complimentele noastre, bunului ei soţ, Alf.

     

CA LA MAMA:

PLĂCINTĂ CU CARNE

Ia un kg de făină, 3 ouă, sare şi le frământă adăugând mereu apă căldicică; când nu se mai lipeşte de masă, iei coca şi o baţi, lovind‑o de masă de mai multe ori. În urmă, o acoperi cu un şervet şi o laşi să stea ca o jumătate de oră, o tai în vreo 10 sau 16 bucăţele, le întinzi ca de mărimea unui taler mic, le ungi cu unt fiecare în parte şi le pui una peste alta. Faci două grămezi, una cu 6 foi, alta cu 10 foi. Apoi, toci carnea, o prăjeşti pe jumătate în unt (să rămână puţin zemoasă), prăjeşti puţină ceapă şi o amesteci cu carnea, adăugând sare, piper, scorţişoară rasă şi un ou.

Întinzi cu vergeaua grămada cu 6 foi, o faci de mărimea tăvii, o fişezi în tavă unsă şi pui tocătura. Apoi, întinzi cu vergeaua, grămada de 10 foi, şi acoperi cu ea tocătura.

Pui tava la cuptor. Focul să nu fie prea iute. Când s‑a copt serveşti.   

   

PLĂCINTĂ CU MERE

Faceţi aluatul întocmai ca cel pentru plăcintă cu carne.

Merele, în cantitatea ce o doriţi, le curăţaţi de coajă şi le radeţi pe o râzătoare mare până daţi de mijlocul cu seminţe pe care îl aruncaţi. Apoi puneţi această răzătură — să zicem de un kilogram şi jumătate de mere, — într‑o cratiţă pe care o puneţi pe un foc potrivit pentru ca merele să‑şi lase zeama. Când această zeamă a apărut destul, presăraţi peste răzături zahăr în praf, cantitatea unui pahar de 200 gr. Adăugaţi un praf de vanilie. Cine vrea adaugă şi 200 gr. stafide sultanii, pe care le toarnă peste mere imediat după zahăr. Aceste stafide dau plăcintei un gust foarte bun.

Când zeama merelor a scăzut de tot, puneţi merele peste coca întinsă şi o acoperiţi cu cealaltă întocmai cum s‑a făcut cu carnea.

Puneţi la cuptor pe un foc potrivit.

  

Una dintre zamele (ciorbe) gustoase făcute de bunica sau mămica era guiașul (gulaș), povestește scriitoarea Florica Bud în capitolul ”Rețete gustoase din Maramureș” din volumul Mâncăruri de altădată.

  

  

   

Guiașul se face de ducle sau de post. De dulce (adică gătit în zilele normale când nu se postește), se gătește astfel: se călesc în ulei două-trei cepe tăiate fideluță și tot atâția câței de usturoi striviți cu lingura de lemn. Se adaugă sare, piper, un morcov și un pătrunjel dați prin răzătoare. Amestecul se călește bine.

Se frige separat slăninuța tăiată soldăței. Când soldățeii devin crocanți, se adaugă compoziției. Apoi se pun frunze de pătrunjel, cimbru, mărar, țelină, cozi de ceapă verde tăiate mărunt. Se mai adaugă o lingură mare de boia de ardei și doi sau trei ardei iuți tăiați mărunți. Se adaugă bucăți de carne de vită, porc și oaie porționate potrivit de mari.

  

  

  

Se lasă zece minute să se pătrundă carnea cu sosul din tigaie. Se adaugă vreo zece cartofi tăiați rotocoale și apoi se adaugă un canceu (vase de sticlă de un litru). În timp se adaugă apă. Se poate servi ca mâncare scăzută. Dacă dorim ca acest fel să fie ciorbă, se adaugă apă mai multă. Când carnea este bine fiartă, se adaugă un litru de smântână îngroșată cu o lingură de făină.

Gulașul de post se gătește la fel, doar că nu mai folosim carne. În locul ei, se pot pune bucăți de pește (dacă avem dezlegare la pește) sau hribe, ghebe sau chiar ciuperci din prăvălie. Este un fel de mâncare gustos, dar pentru oameni sănătoși care pot să bea un pahar de horincă înainte și unul de vin după… sau chiar un pahar de bere de casă făcută din hamei și orzoaică.

Fragment din cartea Mâncăruri de altădată de Dan Silviu-Boerescu, Cătălin Păduraru, Florica Bud (Editura Lifestyle, din grupul editorial Trei)

   

Deși talentele mele de chef se opresc la proverbialii cartofii prăjiți, voi îndrăzni din când în când să vă persuadez papilele gustative cu mici trucuri gastronomice furate din raftul editurii Lifestyle (parte din grupul Trei).

Ce mâncăm deci în seara asta? De niște raci fierți cu un vin alb ce spuneți?

 

  

 

RACII FIERŢI CU VIN…

Pui într‑o oală ceapă, morcovei, buchetul, multă sare şi mult piper măcinat, fiindcă racii sunt buni foarte săraţi şi iuţi. Unii pun şi ardei roşu. Un principiu este că racii să nu fiarbă în apă prea multă, de aceea să nu se pună mai multă apă decât atâta cât să acopere exact racii.

După o jumătate de oră de fiert al apei în clocot, arunci racii înăuntru, după ce le‑ai scos intestinul negru, rupând înotătoarea din mijlocul coadei. Torni atunci şi vin alb care să fie un sfert din apă pusă. Acoperiţi, racii vor fierbe zece minute, apoi oala să fie trasă la o parte, iar racii lăsaţi — în apa în care au fiert, — până la masă.

Racii sunt întotdeauna mult mai buni calzi, decât reci. De aceea, dacă ai oprit raci fierţi pe a doua zi, încălzeşte‑i mai întâi. Dai la masă, strecurând zeama. (rețetă citată din Constantin Bacalbașa, Dictatura gastronomică)

   

  

  

… ALUNECĂ BINE CU UN CUPAJ DE SAUVIGNON ȘI FETEASCĂ

Domaine Ceptura Blanc 2008

Producător: Davino / Podgorie: Dealu Mare / Alcool: 13,8% / Tip vin: Sec

Descriere: Cupaj de Sauvignon Blanc, Fetească Albă și Riesling Italian, cu o culoare alb-verzuie, caracterizat prin mare limpezime, cu gust prelungit de fructe autohtone și aromă de floare de soc, nelipsit de note minerale. Înviorător și răcoros, este un vin de cursă lungă, ideal pentru lunile de vară.

Poveste: Pornind de la struguri atent selecționați numai în anii cu recolte excepționale, cele trei soiuri sunt produse separat, intrând în combinație după ce li s-au definit correct caracteristicile. Toți ciorchinii sunt însă prelucrați conform tehnicii de producție „neagresivă“, în care intervenția mecanică este limitată drastic, evitându-se zdrobirea inițială a boabelor. Lot de 29 640 de sticle.

Gastronomie: Recomandat împreună cu peștele cu oase puține, cu fructele de mare fierte la aburi și necondimentate excesiv sau cu un risotto de creveți. Pilaful nostru tradițional

cu cozi de raci funcționează, în context, la fel de bine.

Temperatură de servire: 12 grade Celsius. (fragment din Dan-Silviu Boerescu, Cătălin Păduraru, Ghidul vinurilor 2010)

 

  

Ați auzit de cafeaua de cartofi? Știați cum se gătește berbecele cu sardele? Dar de pesmeții de sacâz sau de puii umpluți cu raci ce spuneți? ”Există și o rețeta pentru bragă și cred că am să mi-o fabric singur”, povestește Dan C. Mihăilescu, într-0 recentă gastrorecenzie de la Pro TV pe care am putea-o numi mai bine ”Omul care-ți lasă gura apă”.

   

      

679 de reţete de demult, plus 79 de vinuri și alte băuturi vechi, culese din cărţi de gastronomie rare și manuscrise unicat sunt cuprinse în volumul Mâncăruri de altădată (Lifestyle – Trei), prezentat la emisiunea ”Omul care aduce cartea”. 

  

  

Pe lângă rețetele extinse și pe lângă observația că deși ne plângem de sărăcie, ne place la nebunie să mâncăm bine, mi-a mai plăcut și înțepătura adresată de Dan C. Mihăilescu unuia dintre cei trei coautori ai cărții. ”Avem, spune criticul literar, un tezaur gastronomic alcătuit de Dan-Silviu Boerescu, cândva campion la Playboy, dar probabil că în timp, odată ce sexul a trecut mai în laterale, mâncarea a trecut în prim-plan”. (Și vinul așișderea, aș completa eu, cu gândul la Ghdiul vinurilor pe 2010.)

       

Sursa: protv.ro

”Luna de miere” a sarcinii

”Ghidul esenţial al oricărei femei însărcinate” este un jurnal personal, dar și o prezentare, săptămână de săptămână, a schimbărilor fizice şi emoţionale din timpul sarcinii și din primele două luni de la naștere. Iată cam ce se întâmăplă într-o săptămână de pe la începutul sarcinii:

 

 

Săptămâna 14 – Tu

Te afli oficial în cel de-al doilea trimestru, aşa-zisa “lună de miere” a sarcinii tale. Aceasta sunt veşti foarte bune, pentru că, dacă până acum sarcina ta a evoluat fără complicaţii, atunci riscul unui avort spontan s-a diminuat la mai puţin de 2%. Este o îmbunătăţire destul de bună faţă de cele 25 de procente de risc, pe care le aveai la începutul sarcinii.

Dacă ai mai suferit avorturi spontane în cel de-al doilea trimestru de sarcină, e timpul ca doctorul să îţi coasă cervixul, pentru a-l face mai puternic în această sarcină. Această procedură este cunoscută sub numele de cerclaj cervical.

E posibil să fii una dintre norocoasele care, în această săptămână, scapă de greţurile matinale; cu toate acestea, în cazul în care ai încă greţuri, este posibil ca acestea să continue o vreme. Nu-ţi face griji. Bebuluşul tău primeşte toate elementele nutritive de care are nevoie, iar în etapa aceasta nevoile lui nutritive nu sunt chiar atât de mari.

Uterul tău este acum puţin mai mare decât pumnul tău şi creşte, depăşind pelvisul şi începând să ocupe zona abdominală. Atunci când ai vezica goală, îţi poţi simţi vârful uterului (numit şi fundul uterului), la aproximativ 1 sau 2 centimetri deasupra osului pubian, chiar pe linia mediană. Dacă nu îl simţi, nu îngrijora – este încă devreme. Îl vei putea simţi în următoarele săptămâni.

Începe să se vadă

Probabil că ai observat deja că hainele îţi sunt din ce înce mai strâmte. Nasturele de sus al blugilor tăi preferaţi deja nu se mai închide. Corpul tău se schimbă.

AU MAI RĂMAS APROXIMATIV 185 ZILE – Bebeluşul tău

„Extraterestrul” pe care l-ai văzut la ultima ecografie arată acum mai uman şi, dacă ai putea privi acum înăuntrul pântecelui tău, ai vedea un copil complet format, având chiar şi amprente. Bebeluşul tău măsoară între 7 şi 9 centimetri şi cântăreşte 25-29 gr. În această etapă, capul bebeluşului şi corpul par a fi mai proporţionate. I se poate vedea cu uşurinţă gâtul, pentru că acum îşi ţine capul sus, departe de piept.

 

Ochii i s-au apropiat unul de celălalt, iar urechile se deplasează în sus, de o parte şi de cealaltă a capului. Braţele şi picioarele bebeluşului se lungesc, muşchii încep să i se formeze şi, împreună cu articulaţiile care se dezvoltă, permit o mobilitate absolută corpului. Bebeluşul tău se mişcă şi sare de sute de ori pe zi, protejat de pereţii groşi ai uterului, dar tu ai fi chiar o norocoasă dacă l-ai simţi în această etapă încă prematură a sarcinii.

(…) 

Bebeluşul tău începe să înghită, rinichii lui produc acum urină, iar în măduva spinarăii începe să se formeze sânge. În timpul activităţilor fetale, bebeluşul tău urinează în cavitatea amniotică.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 101 other followers