Cum arată adevăratul Batman

Una dintre cele mai bizare dintre numeroasele şi variatele fiinţe stranii care bântuie legendele Texasului este cea care a devenit cunoscută, deşi pentru foarte scurt timp, sub numele de Omul Liliac (Batman) din Houston.

Întâlnirea esenţială cu bestia a avut loc în primele ore ale dimineţii de 18 iunie 1953. Dar fiind că fusese o noapte fierbinte şi agitată, tânăra soţie de 23 de ani, Hilda Walker, şi vecinii ei, Judy Meyer, de 14 ani, şi inspectorul de echipamente Howard Phillips, de 33 de ani, stăteau pe veranda casei lui Walker, la numărul 118, pe East Third Street, în oraşul Houston.

Walker a povestit ce s-a întâmplat:

…am văzut la 8 m depărtare o umbră uriaşă pe peluză. Am crezut mai întâi că era reflecţia mărită a unei molii mari, prinsă de lumina felinarului din apropiere. Apoi, umbra a părut să sară în sus, într-un nuc. Am ridicat cu toţii privirea. Şi l-am văzut.

A descris fiinţa ca având aproximativ forma de om, cu o pereche de aripi ca de liliac, îmbrăcat într-un echipament negru, strâns pe corp, şi înconjurat de o aură misterioasă, strălucitoare. Toţi trei au confirmat că silueta monstruoasă avea 2 m înălţime şi au fost de acord şi asupra faptului că lumina ciudată care îl înconjura era galbenă. Omul Liliac a dispărut când lumina s-a stins treptat, aproape exact în aceeaşi clipă în care Meyer a scos un ţipăt asurzitor.

Doamna Walker şi-a mai amintit:

Imediat după aceea, am auzit un şuierat puternic deasupra acoperişurilor din partea cealaltă a străzii. Era ca fulgerul alb al unui obiect în formă de torpilă… Auzisem atât de multe poveşti despre farfurii zburătoare şi îmi ziceam că oamenii care le spuneau erau nebuni, dar acum nu ştiu ce să mai cred. Poate că şi eu sunt nebună, dar l-am văzut, orice ar fi fost… Am rămas pe loc, stupefiată. Eram uluită.

Meyer a adăugat pentru ziar: “L-am văzut, şi nimeni nu poate susţine contrariul”. 

   

Fragment din volumul Conspirațiile NASA

    

De ce ne îngrășăm. Carbohidrații ”răi”

În cartea De ce te îngrași, scrisă ca un răspuns la reacţiile stârnite de precedentul lui bestseller, Good Calories, Bad Calories, Gary Taubes examinează critic mitul legat de cauza creşterii în greutate a populaţiei. El argumentează că excesul unor anumite tipuri de carbohidraţi este motivul care a condus la creşterea masivă în greutate a oamenilor din zilele noastre – nu grăsimile, şi nici caloriile în exces.

   

    Iată și un fragment referitor la ”cele mai ieftine calorii”:

   

Nu avem cum să influențăm faptul că ne naștem cu predispoziția de a ne îngrășa. Ceea ce ne învață primele noțiuni de adipozitate este că predispoziția este declanșată de carbohidrații pe care îi mâncăm – atât de cantitatea cât și de calitatea lor. După cum am spus, carbohidrații sunt cei care determină în ultimă instanță secretarea insulinei și insulina este cea care determină acumularea grăsimii corporale. Nu ne îngrășăm toți dacă mâncăm carbohidrați, dar pentru aceia dintre noi care se îngrașă de vină sunt carbohidrații; cu cât mâncăm mai puțini carbohidrați, cu atât mai slabi vom fi.

Ar fi potrivită aici o comparație cu țigările. Nu toți fumătorii de cursă lungă fac cancer pulmonar. Numai un bărbat din șase și numai o femeie din nouă. Dar pentru cei care fac acest tip de cancer cauza principală este de departe fumul de țigară. Într-o lume fără țigări, cancerul pulmonar ar fi o boală rară, cum și era pe vremuri. Într-o lume fără o alimentație bogată în carbohidrați, obezitatea ar fi de asemenea o boală rară.

Nu toate alimentele care conțin carbohidrați ne îngrașă la fel. Aici este elementul crucial. Alimentele care ne îngrașă cel mai mult sunt cele care exercită cel mai mare efect asupra zahărului din sângele nostru și a nivelului insulinei. Acestea sunt sursele concentrate de carbohidrați și în special cele care se pot digera rapid:

• orice produs din făină rafinată (pâine, cereale, paste făinoase),
• carbohidrații lichizi (berile, sucurile de fructe și băuturile carbogazoase) și
• diversele surse de amidon (cartofii, orezul și porumbul).

Aceste alimente inundă fluxul sanguin cu glucoză. Nivelul zahărului crește brusc; nivelul insulinei va crește și el brusc. Ne îngrășăm. Putem să ne mirăm că aceste alimente sunt considerate de aproape două sute de ani ca având o influență unică în îngrășarea noastră?

Aceste alimente sunt, de asemenea, și cele mai ieftine calorii existente, aproape pretutindeni. Este explicația evidentă pentru care, cu cât suntem mai săraci, cu atât avem mai multe șanse de a ne îngrășa; de asta, cum am discutat la începutul cărții, este atât de ușor să identifici populațiile extrem de sărace din trecut și din prezent, în care obezitatea și diabetul rivalizează cu cele din Statele Unite și din Europa zilelor noastre. Această explicație a fost sugerată de doctorii care au lucrat cu aceste populații în anii 1960 și 1970, iar acum este susținută și de știință.

---

OZN-urile, explicate de un fizician

Ştiinţa şi misterele OZN aruncă o privire cuprinzătoare asupra datelor ştiinţifice legate de fenomenul farfuriilor zburătoare. Stanton T. Friedman, conferenţiar şi specialist în fizică nucleară, şi-a sintetizat cei 40 de ani de cercetări despre OZN-uri într-o carte ce prezintă o varietate impresionantă de sisteme spaţiale şi de sisteme nucleare avansate secrete.

El răspunde la o serie de întrebări de fizică într-un limbaj accesibil şi nespecialiştilor şi ajunge la concluzia că zborul interstelar este posibil fără a încălca legile fizicii. Cartea adună informaţii şocante din mai multe studii de anvergură dedicate fenomenului OZN, care n-au fost suficient dezbătute de-a lungul timpului. Pune mereu întrebarea „de ce”: de ce guvernul muşamalizează unele informaţii, de ce extratereştrii vin pe Pământ şi de ce nu aleg să aterizeze direct pe gazonul de la Casa Albă.

   

Un fizician dă lecții de ”vedere la distanță”

Russell Targ încearcă, preț de 230 de pagini, să afle un răspuns convenabil la o întrebare simplă – unde se oprește puterea minții, sau a ESP. ESP este prescurtarea de la “extrasenzorial perception”, adică percepție extrasenzorială, explică Daniel Nicolescu în recenzia din Business Magazin la volumul Puterea fără limite a minții. Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei (Editura Lifestyle).

    

Interesant este ca autorul a încercat să înțeleagă lumea capacităților paranormale și a viziunilor (“remote viewing“, vederea lucrurilor care nu se află în raza noastră vizuală) venind dintr-un domeniu eminamente “pozitiv”, și anume fizica.

 

 

 

Cercetător de prim rang în zona laserului și a aplicațiilor sale (unde a primit din partea NASA două premii), a lucrat ulterior pentru CIA, în domeniul cercetării facultăților psihice și a pus la punct diferite tehnici de vizualizare a unor evenimente îndepartate (teoria nonlocalității), demne de faimoasele Dosare X.

Ideea de sorginte mistică potrivit căreia tot ce părem a căuta se află deja în noi este unul dintre pilonii demersurilor sale. Russell Targ s-a străduit, alături de alți oameni de știință, să demonstreze că mintea noastră are capacități extraordinare pe care de-abia acum am început să le pricepem. Informațiile furnizate de cercetările despre ”vederea” evenimentelor aflate la mari distanțe arată că, dintotdeauna, conștientul nostru umple, dar și transcende modul cum înțelegem în mod obișnuit spatiul și timpul.

Capacitățile paranormale, susține autorul, indică posibilitatea noastră de a exista în – și ca – stare de conștientizare extinsă, atemporală și nu sunt nici sfinte, nici laice, ci doar o firească înzestrare umană:

Le putem folosi pentru a ne găsi cheile de la mașină, un loc de parcare, pentru a prevedea fluctuațiile bursei sau a descoperi cine suntem cu adevărat.

Adică pentru a soluționa evenimente comune ale cotidianului sau, dimpotrivă, pentru a accede, prin meditație și exercițiu mental susținut, la o forma de cunoaștere a propriei identități.

   

Recenzie preluată din Business Magazin

  

Vitamine răcoritoare: supă cu gheață din Andaluzia

   

        

 

Poveste: Supa rece spaniolă (GAZPACHO) este una de inspiraţie arăbească, originară din sudul Andaluziei. Maurii foloseau şi pâine înmuiată (astăzi, ingredient opţional), roşiile fiind adăugate reţetei după ce Columb a descoperit America, în 1492.

Descriere: Supa răcoroasă de legume, servită mai ales în lunile călduroase de vară, cunoaşte mai multe variaţiuni, adăugându-i-se felurite ingrediente, cum ar fi frunzele de ţelină sau măslinele fără sâmburi. În zona La Mancha, de pildă, se transformă într-o tocană uşoară de iepure cu ciuperci de pădure.

Calităţi: Legumele fiind folosite în stare crudă, vitaminele nu se mai pierd prin fierbere, supa fiind un veritabil cocktail energetic.

    

          

     

GAZPACHO SIMPLĂ

Ingrediente: 1 căţel de usturoi, 2 cepe, 1 kg de roşii coapte, 1 castravete curăţat de coajă şi de seminţe, 3 ardei verzi curăţaţi de cotor şi seminţe, 5 linguri de ulei de măsline, 3 linguri de oţet, sare, piper, ierburi de gust, avocado, crutoane de pâine.

Preparare: Usturoiul se pisează în mojar cu sarea, apoi se adaugă în blender cu legumele şi uleiul, până ce supa capătă o consistenţă fină, cremoasă. Se toarnă, apoi, într-un castron, în care se toarnă oţetul şi se asezonează cu sare şi piper. Se acoperă castronul cu folie şi se pune la rece minimum 3 ore. Se serveşte rece (uneori, chiar, cu cuburi de gheaţă!), garnisită cu cubuleţe de avocado, ierburi de gust proaspete şi crutoane.

Mai multe rețete delicioase găsiți în cartea lui

Dan-Silviu Boerescu,

Alfabetul mâncării sănătoase și gustoase.  

  

Slăbiciunile culinare ale unui fost ministru

Constantin Bacalbașa a invitat mai mulți cunoscuți să-și destăinuiască poftele culinare într-un capitol din cartea sa Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935. Iată ce i-a răspuns un cunoscut om politic din vremea interbelică.

 

D‑l Gr. TRANCU‑IAŞI, economist, avocat, fost ministru al muncii:

Am trei slăbiciuni… dacă pot vorbi eu de slăbiciuni în materie de mâncare.

1. Salată de icre negre cu pătlăgele vinete (o mâncare pe care o gust rar, când îmi permit luxul pe vremea pătlăgelelor vinete, să cumpăr o sută de grame de icre).
2. Prăjitura a cărei reţetă v‑o trimit alăturat.
3. Cafeaua care poartă numele meu (cafea, coniac, cacao fiartă şi servită într‑un pahar subţire cu un strat de frişca deasupra).

  

    

   

PRĂJITURA TUTTI‑FRUTTI

Se freacă gălbenuşurile cu zahăr bine, devine spumos, apoi se pune făină şi albuşurile bătute. Această compoziţie se toarnă într‑o tavă tapisată cu hârtie unsă cu unt şi tapisată cu făină. Compoziţia coaptă să aibă grosimea de ½ deget. După ce s‑a copt o răstorni şi o laşi până a doua zi când o tai în jumătate, o aşezi pe un fund sau un porţelan, torni peste ea un şatou (chateau) preparat din ouă cu lapte şi puţin rom, până se îmbină bine; aşezi peste ea un strat de fructe zaharisite sau boabe de diferite dulceţuri care au stat în rom; pui cealaltă jumătate deasupra, mai torni chateau peste ea şi deasupra, garniseşti cu frişca bătută. O tai în pătrate şi aşezi pe farfurie.

 

Fragment din volumul Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935.

Rețete de la Kogălniceanu & Negruzzi: meridon, castale și orjadă

În 1841 apare o carte, pentru gastronomii din noi, fundamentală: 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti. (o parte din rețete se regăsesc în antologia Mâncăruri de altă dată)

Pe-atunci era un volum epocal – nu doar pentru că purta semnătura a doi din iluştri noştri cărturari, ci şi pentru că înmagazina, involuntar, o bogăţie documentară. Azi, cu tristeţe constată Pierrotul cu bonetă din mine, nu se mai pot prepara (lesne) nici jumătate din indimenticabilele nestemate bucătăreşti!

     

  

   

Cuvinte rare străbat reţetele, făcîndu-le, nu o dată, criptice ; dar cît de apetisant/molcom rămîne, peste un secol şi jumătate, ”mijlocul de a face brînză din cartoafe”!

  

„…după ce au fiert bine şi s-au răcit, le scoate pieliţa (cartoafelor -n.n.) şi le freacă bine într-o doniţă, pînă cînd se face un fel de aluat. La 5 ocă  (oca , din turcescul okka, adică circa 1,3 kg., n.n.) de acest aluat se pune o ocă de smîntînă şi sarea trebuincioasă, pe urmă se amestecă şi se freacă bine. Cînd se socoate că-s destul de frecate, amestecătura se acoperă şi se lasă la odihnă trei sau patru zile (întotdeauna mi s-a părut această sintagmă, o minune a personificării! – n.n.). Amestecătura iar se freacă şi brînza se pune în panere sau în coşerce mici, ca să se scurgă ume zeala. Pe urmă se pune să se usuce la umbră şi apoi să aşază  în oale mari sau în putini, unde rămîne cincisprezece zile. Brînza atunce este gata şi bună de mîncat, dar cu cît această brînză este mai veche, cu atîta e mai bună”.

   

Ce ziceţi? Pe lîngă valoarea & frumuseţea reţetei , există o liniştitoare conduită a expresiei , un plăcut son al termenilor, o candoare a imaginii stârnită în minte! Desigur, azi când prozaici şi temători de indigestie, nu ne vine să hăpăim smântâna care a zăcut… 2 zile în frigider, o să privim chiorâş la cea care a stat peste trei săptămâni într-o putină (oricât de la răcoare s-ar afla polobocul!). Dar uite că strămoşii noştri nu se speriau de vechimea alimentelor: or fi fost ei mai robuşti ? Or fi fost barabulele şi derivatele din lapte mai de bună calitate ? Certamente!

Dar ce nu înveţi din cartea paşoptiştilor!? Ce slove rare şi pline de mister nu îţi apar în faţa ochilor pofticioşi (şi filologic)!

  

• Chitonag de gutăi (banala dulceaţă) ,
• vişinap (tradiţionala vi şinată) ,
• castale îngheţate (un desert minunat , din castane care se prăjesc în „frigarea ce de café” , apoi se scot pe beţisoare şi se dau prin zahăr),
• Meridon de orez („pui şi puţin omăt de la două al buşuri”),
• glas (o glazură simplă din albuş, lămâie şi zahăr),
• orjadă (băutură care e din migdale bine pisate),
• coriabele (corăbioarele de pe vremea copilăriei mele , azi dispărute),
• gratii de fran zelă (budincă din friganele , dar mult mai cu fantezie complicată!),
• cum se face tremură (un fel de gelatină sau şerbet, aspic aromat),
• hamutul (cordoane de cocă pe care le poţi prelucra sub di ferite forme) ş.a.m.d.

  

Fiindcă tot am pomenit de deliciile lexicale, un bucătar, un curios laic, un cercetător, un student cu fixaţii culinare, dacă ar dori să decripteze cartea marilor doi înaintaşi studiaţi şi-n manuale , ar trăi o cumplită deziluzie! Trei sferturi din arhaisme (turcisme , franţuzisme , grecisme , slavisme , regionalisme) nu figurează în dicţionarele mari ale României!

Citește mai departe cronica lui Bogdan Ulmu pe bucatarescu.ro.

Pui cu legume orientale înăbușit în sos de soia

Prezentându-ne cele mai bune mâncăruri cu grăsimi puţine, Ainsley Harriott este maestrul reţetelor senzaţionale, gătite rapid.

Oferind 80 de reţete excelente, de la Frigărui de creveţi-tigru cu ghimbir şi ardei iuţi jalapeńo până la Medalioane de porc cu felii de lămâie, Mâncăruri rapide cu grăsimi puţine demonstrează că mai puţină grăsime nu înseamnă mai puţin gust.

  

 

  

Cartea conţine chiar şi un capitol special dedicat deserturilor delicioase, dar „oarecum nevinovate”, astfel încât nu veţi fi obligaţi să renunţaţi la dulciuri.

Cu această colecţie a mâncărurilor uşoare preferate de Ainsley, în care fiecare reţetă este însoţită de către o apetisantă fotografie color şi o listă detaliată a valorilor nutritive, nu veţi avea sentimentul că faceţi anumite sacrificii.

Iată-l și pe cheful britanic la treabă:

 

 

 

Compoturi interbelice: pere cu vin și castane cu rom

 

Dacă e sâmbătă e bucătăreală. Și dacă e toamnă, atunci a venit timpul compotului.

    

COMPOT DE MERE BUCĂŢI

Iei 8 mere frumoase, le cureţi de coajă şi de seminţe şi le pui în apă rece spre a nu se înnegri. Pui la foc un litru de apă şi adaugi 250 gr. zahăr, aşezi merele şi laşi să fiarbă dezvelit ca să nu se terciuiască. Când merele sunt fierte, scoţi bucăţelele în compotieră, iar siropul îl laşi să mai scadă.

În acest compot, se poate adăuga puţin vin şi coajă de lămâie.

COMPOT DE MERE ÎNTREGI

Cureţi merele de coajă, le scoţi frumos miezul cu un cuţit, le pui îndată în apă rece ca să nu se înnegrească şi le pui la foc, apoi le acoperi. Topeşte o litră (un sfert de kilogram) sau mai mult de zahăr cu puţină apă, după cantitatea ce voieşti să faci, şi‑l adaugi; pui câteva linguri vin alb şi laşi să fiarbă dezvelit. Când vezi că merele s‑au fiert, le scoţi frumos pe compotieră, laşi siropul să se îngroaşe şi‑l torni peste mere. Când compotul se va fi răcit, pui în fiecare măr o buna linguriţă de peltea de coacăze şi dai la masă.

 

  

    

COMPOT DE PERE CU VIN

Aşezi perele curăţate, întregi sau bucăţele la foc, cu zahăr şi o bucăţică de scorţişoară. Când perele vor fi pe jumătate fierte, adaugă un pahar de vin bun roşu şi, când vor fi de tot fierte, scoate‑le pe compotieră; lasă siropul să scadă, apoi toarnă‑l peste ele.

COMPOT DE GUTUI

Ia 6 gutui frumoase şi aruncă‑le în apă fierbinte, apoi scoate‑le şi pune‑le în apă rece. Lasă‑le câteva minute, apoi scoate‑le, curăţă‑le de coajă, taie‑le în opt de vor fi mari. Pune într‑o tingire sau castron 100 gr. de zahăr, cu un pahar de apă, lasă să dea în clocote, scoate bine spuma, şi aşază în el bucăţile de gutui. Îndată ce gutuile vor fi fierte (să nu acoperi tingirea), le scoţi pe compotieră, laşi siropul să scadă şi‑l torni peste bucăţelele de gutui.

  

 

  

COMPOT DE PRUNE

Pui zahărul cu apă la foc, tot măsurile de mai sus. Laşi să dea în clocot, scoţi spuma, aşezi 500 gr. de prune, laşi să fiarbă. Când sunt fierte, le scoţi, laşi siropul să scadă şi‑l torni peste el.

COMPOT DE CASTANE

Iei un kg de castane, le cureţi frumos de coajă şi le pui să fiarbă. Până ce ele fierb, faci siropul următor: pui la foc jumătate kg de apă şi jumătate kg de zahăr, laşi să fiarbă până ce se leagă. Jupoi castanele fierte de pieliţa subţire băgând de seamă ca să nu le fărâmi şi le aşezi în acel sirop; adaugi un păhăruţ de rom, o bucăţică de vanilie şi laşi să stea câtva acoperit pe marginea maşinii, ca siropul să poată pătrunde în castane.

Unii, în loc de rom, pun kirsch.

  

Rețete din Constantin Bacalbașa, Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935