Miercuri, 26 octombrie, găsești la toate chioșcurile de ziare romanul ”Ura”, de Anne Holt. Exclusiv cu Gazeta Sporturilor!
Vă vine să credeți că un atentat poate fi prevestit? Ați face bine să credeți pentru că așa s-a întâmplat cu masacrul ce a avut loc în Norvegia în luna iulie, în care 77 de oameni și-au pierdut viața!
Scriitoarea norvegiană Anne Holt, fost avocat, procuror, reporter și ministru al Justiției, a prezentat în cartea sa, ”Ura”, un șir de evenimente foarte asemănător cu tragicul atentat din Oslo. ”Ura”, romanul pe care Gazeta Sporturilor si Editura Trei îl lansează miercuri, 26 octombrie, împreună cu ziarul, la prețul de 13,99 lei, înfățișează un tablou la fel de sângeros precum cel din realitate.
”Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulți oameni sunt lăsați pe dinafară. Tot mai mulți devin bolnavi mintal. Tot mai mulți devin criminali”. Acesta este adevărul nefardat pe care scriitoarea Anne Holt l-a trăit și pe care-l împărtășește tuturor cititorilor. Descoperă și tu adevărul despre boala unei societăți dintre cele mai prospere din lume!
Ca avocat, procuror, reporter de televiziune, ministru al Justiţiei, norvegianca Anne Holt a cunoscut de-aproape chipurile răului. Ca autoare de romane poliţiste, se numără printre primii scandinavi care au scris despre crima “cu mesaj”, despre genul de terorişti ca Anders Breivik, neonazişti cu tulburări mentale, care ucid în masă pentru cîteva minute de faimă.
Sărbători însîngerate
“Am scris cu doi ani în urmă o carte, «Ura», unde am încercat să explorez exact problema cu care ne confruntăm acum: legătura dintre ura din vorbe şi ura devenită faptă, crimă. Am vrut să arăt că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea pentru ceea ce spunem şi ceea ce facem”, spune Anne Holt, într-un interviu pentru un ziar american.
“Ura”, cartea de care aminteşte scriitoarea, este chiar romanul oferit de “Gazeta Sporturilor” miercuri, 26 octombrie, în cadrul Seriei Negre. Detectivul Yngvar Stubo şi criminalista Johanne Vik încearcă să dezlege misterul unor crime aparent fără legătură între ele. Oslo, Ajunul Crăciunului, zăpadă, linişte.
Pînă cînd cadavrul unui imigrant înecat iese la suprafaţă în port, o femeie episcop este găsită înjunghiată pe stradă, iar într-o pivniţă e descoperit un drogat asasinat. Enigmaticul lanţ de morţi pune la încercare experienţa lui Stubo şi ochiul de profiler FBI al lui Vik, soţ şi soţie în acest roman al seriei care le poartă numele.
“În «Ura», Anne Holt descrie o serie de crime înspăimîntătoare care scot la iveală partea cea mai întunecată a societăţilor scandinave” AFP
“Este unul dintre noi”
Ceea ce descoperă în spatele asasinatelor ajunge să le ameninţe vieţile şi, aparent, să le depăşească puterile. Este tipul de caz de care norvegienii s-au temut şi pe care au ajuns să-l suporte în realitate, nu doar în ficţiune. 76 de victime, în atacurile de pe 22 iulie 2011, reprezintă prea mult chiar şi pentru imaginaţia unui autor de romane poliţiste. “Breivik, spunea Anne Holt, într-un interviu, este unul dintre noi, norvegian, crescut într-una dintre cele mai prospere societăţi din lume. Putea fi om de afaceri, orice şi-ar fi dorit. Dar
ceva a mers rău. Trebuie să aflăm ce. E unul dintre noi, dar sper să nu fie unul de-al nostru. Deşi a schimbat mesaje pe Internet cu 200-300.000 de alţi norvegieni”.
Întrebări incomode De unde această ură? Iată problema care-i frămîntă pe scriitorii scandinavi de crime-fiction. Pentru că Vik şi Stubo ai Annei Holt reuşesc să rezolve cazul, după multe întorsături spectaculoase, dar nu izbutesc să înlăture cauza. Nu este o muncă pentru detectivi, este o treabă pentru comunitate. Imediat după atentate, Anne Holt a scris un editorial tulburător în “Wall Street Journal”, care pune întrebări grave pentru orice democraţie contemporană: “Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulţi oameni sînt lăsaţi pe dinafară. Tot mai mulţi devin bolnavi mintal. Tot mai mulţi devin criminali”.
Gazea Sporturilor vă invită miercuri, 26 octombrie, să aflaţi mai multe despre adevărul norvegian, despre bine, rău şi ceea ce se află între ele, despre “Ura”, pe care Anne Holt a prevăzut-o înainte ca aceasta să îndolieze o ţară.
Anne Holt este una dintre cele mai citite scriitoare. La începutul anului cifra exemplarelor vândute în întreaga lume se apropia de şase milioane. A fost ministru norvegian al Justiţiei, a lucrat în poliţie, a profesat ca avocat, s-a apucat la un moment dat de scris romane poliţiste pentru că “dintotdeauna mi-a plăcut să scriu. Cu experienţa mea în justiţie şi în poliţie, a fost cumva o urmare firească să-mi încerc mâna în acest gen de romane.” Şi a reuşit. La noi i-au apărut trei titluri, toate publicate de Editura Trei. Ultimul dintre ele – ”Doamna preşedintă”, își începe cronica Stelian Țurlea în suplimentul ZF, ”Ziarul de duminică”.
O carte care se petrece la câţiva ani după 11 septembrie 2001, când în FBI şi în lume s-au schimbat multe. După acel septembrie, când CIA a fost în mare măsură discreditată, Biroul a trecut, într-un timp record, de la statutul de organizaţie poliţienească având ca principală sarcină combaterea criminalităţii tradiţionale în interiorul ţării la acela de vârf de lance în lupta împotriva terorismului. Un vânt de eficienţă patriotică sufla în toate organismele, instituţiile şi organele statului american. Anne Holt explică ea însăşi, la un moment dat:
“Naţiunea cea mai puternică de pe planetă fusese întotdeauna ameninţată de anumite ţări şi state. Dar, după căderea şi fărâmiţarea Uniunii Sovietice, teama de un atac tradiţional practic dispăruse. Deoarece americanii aveau interese peste tot în lume, era important ca ei să-şi concentreze atenţia asupra naţiunilor ostile şi asupra statelor inamice, susceptibile să agreseze Statele Unite din raţiuni ideologice, economice sau teritoriale. Şi, ca întotdeauna, aşa se întâmplase. Dar, în acea zi de 11 septembrie, Statele Unite nu fuseseră atacate de niciun stat. (…) Noii duşmani ai Americii erau nişte indivizi, cu experienţa lor, cu măreţia lor şi cu punctele lor slabe. Ei nu trăiau într-un singur loc, într-un sistem, şi nu-şi purtau drapelul în aşa fel încât să fie văzuţi. Ei nu plecau la război mânaţi de un ordin, ci din convingere. Nu erau legaţi printr-o cetăţenie sau printr-o apartenenţă naţională, ci prin credinţă şi îndoială, prin ură şi dragoste.”
De la un anume sentiment de ură, dragoste şi răzbunare pleacă şi această carte. Anne Holt îşi imaginează o poveste în care, în SUA care chiar s-au schimbat după septembrie 2001, a fost aleasă preşedintă o femeie – Helen Lardahl Bentley, cu origini norvegiene. Ea decide ca prima ei vizită în străinătate să se desfăşoare în ţara strămoşilor ei, renumită pentru nivelul înalt de viaţă şi pentru absenţa actelor de terorism. Într-o asemenea ţară actele de terorism nu pot fi imaginate. Greşit! spune Anne Holt. Într-o lume care s-a schimbat enorm, nicio ţară nu mai este sigură. Dovada – în chiar ziua în care ajunge la Olso, preşedinta americană este răpită din hotel, noaptea, de sub nasul forţelor de securitate enorme, americane şi norvegiene. Şi nimeni nu are nici cea mai mică idee cum s-a putut întâmpla.
Intră în acţiune acum cuplul drag scriitoarei – poliţistul Yngvar Stubo şi soţia sa Inger Johanne Vik – care începe să dezlege firul.
— Un moment măreţ, constată Inger Johanne Vik, unindu‑şi mâinile, ca şi cum ar fi fost obligată să se roage pentru nora preşedintă a Statelor Unite.
Femeia din scaunul cu rotile zâmbi, dar nu scoase nici un cuvânt.
— Să nu‑mi mai spună mie nimeni că lumea nu progresează, continuă Inger Johanne. După o serie de patru zeci şi trei de preşedinţi… o preşedintă!
— …misiunea de preşedinte al Statelor Unite.
— Trebuie să fii de acord că e o chestie serioasă, insistă Inger Johanne, privind din nou spre ecran. De fapt, eu credeam că ar fi ales mai repede un afro‑american, până să poată accepta o femeie.
— Data viitoare o să fie Condoleezza Rice, răspunse cealaltă. Două dintr‑o lovitură.
Nu era o problemă de progres, negru sau roşu, bărbat sau femeie: funcţia de preşedinte al Americii era făcută pentru bărbaţi, indiferent de pigmentaţie sau de organele lor genitale.
— Pe Bentley nu feminitatea a condus‑o acolo unde este, declară ea rar, aproape cu nepăsare. Şi este clar că nici negreaţa lui Rice. În patru ani, ele se vor asocia. Chestia asta n‑o să fie prea măgulitoare nici pentru minorităţi, nici pentru femei.
— Totuşi, a fost foarte…
— Ceea ce impresionează la femeile astea nu e feminitatea sau prezenţa unor sclavi printre strămoşi. Evident că se folosesc cât pot de mult de chestia asta. Dar cel mai impresionant este…
Făcu o grimasă şi încercă să se îndrepte în scaunul ei cu rotile.
— Ai vreo problemă? dori să ştie Inger Johanne.
— Oh, nu. Cel mai impresionant este că…
Femeia se ridică, sprijinindu‑se de braţele fotoliului şi reuşi să‑şi apropie puţin trunchiul de spătar. După care, cu un gest detaşat, îşi aranjă din nou puloverul pe piept.
— … ele trebuie să fi luat hotărârea asta al naibii de timpuriu, conchise ea, în cele din urmă.
— Care hotărâre?
— Să muncească atât de dur. Să fie atât de sârguincioase. Să nu facă niciodată nimic greşit. Să evite să calce în străchini. Să nu fie prinse niciodată, niciodată în flagrant delict. În realitate, este absolut de neînţeles.
— Dar ele au… întotdeauna… ceva…, chiar şi preacucernicul George W. se săturase de…
Deodată, femeia din scaunul cu rotile zâmbi şi întoarse capul spre uşa salonului. O fetiţă de vreun an şi jumătate le privea, cu un aer vinovat, prin crăpătura uşii. Femeia întinse o mână.
— Vino aici, scumpo. Ar trebui să dormi.
— Se dă jos singură din pătuţul cu plasă? întrebă Inger Johanne.
— Probabil că o fi adormit în patul nostru. Vino, Ida!
Copila traversă, păşind şovăielnic, încăperea şi se lăsă luată în braţe şi pusă pe genunchi. Bucle negre ca abanosul îi înconjurau obrajii bucălaţi, dar ochii îi erau de un albastru glacial, cu un cerc ciudat şi întunecat care îi mărginea visul. Fetiţa zâmbi reţinut, recunoscând‑o pe vizitatoare şi se aşeză ceva mai confortabil.
— E bizar, îţi seamănă, constată Inger Johanne, aplecându‑se ca să atingă cu degetul mânuţele dolofane ale micuţei.
— Doar la ochi. Culoarea. Oamenii se lasă întotdeauna păcăliţi de culori. Ale ochilor.
Înainte de a deveni cel mai de succes autor din Norvegia, Anne Holt a lucrat la Poliţia din Oslo, a fost prezentator de ştiri, avocat, apoi ministru al justiţiei. Doar ca scriitor de romane poliţiste a “comis” o “Eroare judiciară”, titlu oferit de Gazeta Sporturilor în cadrul Seriei Negre.
- Ce v-a ajutat mai mult în cariera de scriitor: experienţa de jurnalist, cea de magistrat sau cea de politician? - E greu de spus. Fireşte, am avut multe avantaje pentru că am lucrat în cîteva domenii care au legătură cu subiectele cărţilor mele. Totuşi, cred că cel mai mare avantaj e că am trăit ceva vreme. Experienţa de viaţă mi se pare mai importantă decît orice fel de pregătire, într-un domeniu sau altul.
- Subiectele romanelor dumneavoastră sînt inspirate din cazuri reale? - Unele da, unele nu.
- Norvegia este ţara cu cel mai ridicat nivel de trai. Bunăstarea produce un alt tip de criminalitate decît sărăcia? - Nu. Avem acelaşi tip de infracţiuni ca în oricare altă ţară din Vest. Infracţiunile pentru cîştigul financiar ocupă cel mai ridicat procent în statistici, ca peste tot în lume.
- Ce v-a determinat să deveniţi autoare de romane poliţiste? - O mulţime de coincidenţe. Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu. Cu experienţa mea în justiţie şi în poliţie, a fost cumva o urmare firească să-mi încerc mîna în acest gen de romane.
Citeste intreg interviul in Gazeta Sporturilor de azi, 17 februarie
De cîte ori se apucă de un roman, scriitoarea norvegiană Anne Holt scrie întîi sfîrşitul: “Pierd o lună ca să scriu 10 pagini, dar apoi totul mi se clarifică!”. E privilegiul autorului. Cititorii trebuie să urmărească toate pistele false şi indiciile din “Eroare judiciară”, să trăiască suspansul, să intre în minţile criminale o dată cu detectivii şi să se întrebe, pînă la ultimul rînd: cine e asasinul?
Tenebre, traume, abuzuri, corupţie – nici nu-i de mirare că “Eroare judiciară” s-a vîndut în Norvegia ca pîinea caldă, în 500.000 de exemplare. În cadrul Seriei Negre, Gazeta Sporturilor vă invită miercuri, 16 februarie, să descoperiţi “Eroare judiciară” şi să aflaţi, cum spunea un scriitor scoţian, “cît de întunecată poate fi Scandinavia în cărţile Annei Holt”. Cartea și ziarul costă 13,99 lei. (Sursă: Gazeta Sporturilor)
”Casa era pustie si goala. Racoarea patrundea in toate ungherele. O pojghita de gheata se formase in cada. Pielea femeii incepuse sa capete o nuanta usor vinetie. I se parea ca o printesa, asa cum era intinsa acolo. O printesa de gheata. Podeaua pe care statea era rece ca gheata, dar frigul nu il deranja. Intinse mina si o atinse. Singele de pe incheieturile ei se inchegase de mult…”
Tocmai ati patruns in atmosfera din “Printesa gheturilor”, romanul Camillei Lackberg, scriitoarea suedeza care isi disputa in nordul Europei suprematia in privinta vinzarilor cu Stieg Larsson, autorul volumului “Barbati care urasc femeile”.
Carti de top la pret mic
Camilla Lackberg va deschide “Seria neagra”, 10 carti politiste care se citesc pe nerasuflate, pe care Gazeta o lanseaza in colaborare cu Editura Trei, la inceputul lunii februarie. E vorba de 10 carti ale unor autori nordici care sint in topurile de vinzari peste tot in Europa, volume captivante, pline de mister si suspans. Mai mult, sase titluri vor fi lansate in premiera in Romania cu Gazeta sporturilor, marele avantaj al cititorilor fiind pretul mult mai mic decit cel din librarii!
“O carte care iti da fiori pe sira spinarii, lucida, glaciala, ca si mediul pe care il descrie”, scria The Literary Review despre “Printesa gheturilor”. In serie vor urma Liza Marklund cu “Explozii la Stockholm” si Anne Holt, fost ministru al Justitiei in Norvegia, cu “Eroare judiciara”, “roman care investigheaza motivatiile psihologice ce conduc la crime atroce”, cum scria Publishers Weekly. Nu va lipsi din Seria Neagra Mons Kallentoff, considerat in prezent “Regele cartii politiste suedeze”!
Si americanii cer carti scandinave
In vara, New York Times a publicat un articol despre interesul foarte mare al editorilor americani pentru lansarea cartilor scandinave ca urmare a succesului pe care l-a avut pe piata din SUA Stieg Larsson. In articol se afirma ca un important lant de librarii din Portland a creat o zona speciala pentru cartile nordice, iar un editor de la Pegasus Books e citat afirmind ca i-a oferit Camillei Lackberg “unul dintre cele mai mari avansuri pe care le-am platit vreodata”, pentru a-i putea lansa volumele in SUA. Una din concluziile autoarei articolului, Julie Bosman, este ca dupa ce l-au descoperit pe Stieg Larsson “multi cititori vor sa mai citeasca volume similare”.
Polițistă, adjectiv: cam așa se face acordul în policier-ul nordic.
Pe lângă fiorii glaciali din patria Moșului și pe lângă peisajele hibernale scandinave, intrigile polițiste țesute prin Suedia ori Norvegia (cazul de față) vin cu personaje noi: jurnaliste, polițiste ori hackerițe fragile, umane, cât se poate de umane, cu familie, necazuri domestice și anxietăți feminine.
Rețeta funcționează de minune și în cazul lui Anne Holt, o Agatha Christie a Norvegiei, autoarea proaspetei cărți Aşa ceva nu se întâmplă niciodată (romanciera a fost ministru al Justiţiei în Norvegia, dar e şi avocat și jurnalist la televiziune).
Ca să vă ațâț puțin, citez din cronica din Ring (Cristina Andrei) un pasaj referitor la orientarea sexuală a autoarei:
Holt este cunoscută şi pentru discreţia cu care şi-a obişnuit fanii, evitând să comenteze ştirile despre orientarea sa sexuală. Chiar şi atunci când s-a căsătorit cu partenera sa s-a limitat la o declaraţie foarte scurtă prin care mulţumea pentru prezenţa celor care au vrut să participle la ceremonie ca la un eveniment public, dar a repetat faptul că tot restul vieţii sale este privat.
Cu sau fără legătură cu orientarea sa sexuală, și criminalul, dar și investigatorul din romanul Annei Holt sunt femei, după cum observă Iaromira Popovici în Dilema Veche:
Inger Johanne e o poliţistă în concediu de maternitate, care se confruntă cu grijile „specific feminine“, cu toate fricile posibile legate de cele două fiice ale sale. Tot de sex feminin este şi criminalul. Cea care comite cea mai mare parte dintre crime e frământată de alte frici şi frustrări, cumva opuse celor ale Johannei: unele pornind din lipsa afecţiunii şi atenţiei, dar convertite într-un joc al puterii şi controlului.
N-o mai lungesc și nici n-am de gând să vă dezvălui prea multe din noul roman al Annei Holt. Vă avertizez însă că dacă începeți cartea, n-o s-o mai lăsați prea ușor din mână. Asta spune și cotidianul norvegian Dagbladet:
Anne Holt reuşeşte cu adevărat să-şi surprindă cititorii până la sfârşit, ultimele 30-40 de pagini fiind pur şi simplu uimitoare.
Ce aduce nou “Bărbaţi care urăsc femeile” în literatura poliţistă?
Doamne fereşte, dar cine aşteaptă cu adevărat ceva nou în detectivism?!? Aici nu este ca-n “haute couture”, să se extazieze lumea văzând reverele montate peste fese ori şliţul pe post de papion. În romanul poliţist, care lucrează exclusiv în cultul tradiţiei, pe tipare vechi şi îndelung verificate, nu de noutate e nevoie, ci de forţa de continuitate şi inventivitate a talentului. Dacă vii cu intriga picantă şi labirintica detectivistă din Conan Doyle, cu suspansul sufocant pe urmele Agathei Christie, cu substanţă psihologică mustoasă ca-n Maigret-ul lui Simenon şi cu pitorescul monologal din Chandler sau Chase, ai dat gata piaţa. Exact acesta-i cazul lui Stieg Larsson.
Prin urmare, romanul lui are din toate câte ceva?
Da, noutatea lui aiuritoare şi teribila forţă de impact rezidă tocmai în contopirea marilor reuşite din canonul genului. Trilogia Millennium, pe care vă felicit că o publicaţi, este un amestec halucinant de reflexivitate şi tuşe horror, de psihologism alambicat (inclusiv psihanaliză), tensiune, macabru, violenţă atroce, sociologie şi ţicneală postmodernă.
În Suedia, romanul lui Stieg Larsson se vinde mai bine ca Biblia. “Ce-i drept, conţine mai multe orori decât Biblia”, comentau cronicarii americani. După părerea dvs., care e punctul forte al cărţii lui Larsson?
Aluatul psihologic. Fascinaţia exercitată de Lisbeth Salander, un personaj demenţial, amestec de suferinţă, resemnare, foc răzbunător şi cruzime, de monomanie, solitudine debusolată, genialitate de hacker, forţă şi vulnerabilitate, senzualism derutant şi infantilism înduioşător. Împreună cu înţeleapta, protectoarea virilitate, de amant semipatern şi profesionist desăvârşit, a cuceritorului Mikael Blomkvist, ea compune un cuplu absolut ataşant. Cui i-a plăcut serialul “Nikita”, cu Peta Wilson, mă va înţelege numaidecât.
Acest roman este un fenomen izolat în lumea literară, sau are “rude” şi va produce “urmaşi” pe piaţa de carte?
Ce ştiu e că la editura Trei, după trilogia lui Larsson, au apărut deja câteva romane de Anne Holt şi Camilla Läckberg, deci Suedia şi Norvegia, ceea ce indică o serioasă schimbare de geografie literară în domeniu, de pe axa anglo-americană şi franceză către Nordul înfrigurat, plin de fiorduri, singurătăţi pustiite şi pulsiuni incontrolabile. Iar dacă ne gândim cât de mult au însemnat romanele lui Umberto Eco, “Numele trandafirului” şi “Pendulul lui Foucault” pentru re-înnobilarea literară a intrigii poliţiste, cred că ne putem aştepta la surprize dintre cele mai plăcute.
După recentul roman polițist Eroare judiciară, fostul ministru norvegian al Justiției, Anne Holt, revine la Editura Trei cu un nou thriller: Așa ceva nu se întâmplă niciodată. Inspectorul Yngvar Stubø are multă treabă, căci un ucigaș în serie tocmai a căsăpit o vedetă de televiziune și o tânără politician. Dar să vedem și noi cum arată locul crimei…
***
Nu mai ştia câţi oameni omorâse. Şi asta n-avea nicio importanţă. În majoritatea domeniilor, calitatea prima asupra cantităţii. În consecinţă, şi în al ei. Chiar dacă, de-a lungul anilor, plăcerea unui stil original îşi pierduse farmecul. Nu o dată, intenţionase să facă altceva. Din când în când, se gândea că viaţa era plină de posibilităţi pentru oamenii ca ea. Aiurea. Era prea bătrână. Se simţea uzată. Ăsta era singurul lucru pentru care chiar era dotată. Şi câştiga bine. Plata cu ora îi provoca ameţeală, bineînţeles, dar una încă plăcută.
Avea nevoie de timp ca să-şi încarce bateriile.
Singurul lucru care îi plăcea cu adevărat era să nu facă nimic. Acolo unde se afla nu era nimic de făcut. Şi totuşi, nu era mulţumită. Poate era bine că ceilalţi nu veniseră. Nu ştia exact. În orice caz, vinul era supraapreciat. Scump şi acru.
Foarte aproape de Oslo, la est, acolo unde colinele se nivelau către micul centru feroviar de lângă Nitelva, maşinile înţepeniseră de frig în timpul nopţii. Pietonii îşi îndesau căciulile pe urechi şi îşi strângeau şi mai tare fularele la gât, îndreptându-se cu paşi grăbiţi spre staţia de autobuz, situată la un kilometru de acolo, pe drumul principal. Casele din micuţa fundătură se ascundeau de ger în spatele draperiilor trase şi al troienelor care barau aleile. Tocmai în fund, în apropierea pădurii, stalactite de gheaţă lungi de un metru atârnau, ca tot atâtea pericole potenţiale, de streaşina acoperişului de deasupra intrării într-o vilă veche.
Casa era albă.
Uşa cu vitralii şi mâner de alamă dădea spre un hol imens şi, în capăt, la stânga, spre un birou în care predominau arta minimalistă şi mobilele somptuoase. La o enormă masă de lucru şi între nişte cutii cu scrisori încă nedesfăcute, era aşezată o femeie moartă. Capul îi era căzut pe spate, mâinile i se sprijineau pe braţele fotoliului. O dâră groasă de sânge uscat pleca de la buza inferioară, cădea pe gâtul gol, se bifurca la nivelul pieptului şi se reunea din nou pe pântecul de o fermitate impresionantă. Nasul era, de asemenea, plin de sânge. În lumina plafonierei, umbra lui părea o săgeată îndreptată spre gaura întunecată care fusese cândva o gură. Nu mai rămăsese decât un ciot din limba scoasă, în mod evident, cu multă delicateţe. Tăietura era clară, gestul precis.
Era cald în încăpere, aproape prea cald.
Inspectorul-şef Sigmund Berli, de la Kripos, îşi închise în sfârşit telefonul mobil şi îşi miji ochii spre un termometru cu afişaj digital, plasat chiar în interiorul ferestrei panoramice dinspre partea de sud-est. Temperatura exterioară se apropia de minus douăzeci şi două de grade.
— Ciudat că acest tip de sticlă nu se sparge, constată el, ciocănind cu prudenţă în geam.
Patruzeci şi şapte de grade diferenţă între interior şi exterior. Uimitor.
Nu părea să-l audă cineva.
Defuncta era goală sub un halat de mătase cu revere aurii. Cordonul zăcea pe jos. Un ofiţer de poliţie, destul de tânăr, din Romerike, făcu rapid un pas înapoi la vederea panglicii galbene.
— Dumnezeule! se scutură el înainte de a-şi trece mâna prin păr, jenat. Am crezut că-i un şarpe, ca să vezi!
Organul amputat al femeii era ambalat artistic în hârtie şi aşezat pe mapa de birou din faţa ei. Vârful ieşea afară din pachetul roşu. Parcă era o plantă exotică viguroasă; carne gălbejită, papile şi mai gălbejite şi urme violacee lăsate de vinul roşu în pliuri şi adâncituri. Un pahar pe jumătate gol stătea în echilibru pe un teanc de hârtii de la marginea biroului. Nu se vedea nicio sticlă.
— Nu se poate măcar să-i acoperim ţâţele? sugeră agentul.
— E prea dezgustător ca să mai poată fi…
— O să aşteptăm pentru chestiile astea, decretă Sigmund Berli, strecurându-şi mobilul în buzunarul de la piept.
Îngenunche şi îşi miji ochii înspre moartă.
— Nu depun armele, murmură el. Chestia asta o să-l intereseze pe Yngvar. Şi pe tinerica lui, în cazul de faţă.
— Ce?
— Nimic. Se ştie ceva în legătură cu ora?
Berli îşi înăbuşi un strănut. Tăcerea din cameră făcea să-i ţiuie urechile şi se ridică în picioare cu gesturi ţepene, scuturându-şi, într-un mod complet inutil, pantalonii de praf.
- primele doua comentarii pe care le-am primit la textul de mai jos au fost:1.ai omorat gramatica; 2. ca si cum ai fi zis ca daca stai sub scari mori in trei secunde. People say lots of things about lots of things. -a. O speculatie care pare si poate chiar este nefondata: se presupune adesea, din marginea...
Trăim într-o societate competitivă și desigur poate tocmai de aceea ne străduim în fiecare zi să căpătăm atenția și iubirea celor din jurul nostru, pentru a fi acceptați, pentru a ne simți împliniți. Adesea, ajungem însă să trăim nefericirea tocmai pentru că ne judecăm propria valoare personală prin felul în care ceilalți ne percep. A alege să te iubești pe […]
Miercuri, 26 octombrie, găsești la toate chioșcurile de ziare romanul ”Ura”, de Anne Holt. Exclusiv cu Gazeta Sporturilor!
