Top 15: noutăți la Bookfest 2012

Va așteptăm la Bookfestul de săptămâna viitoare (30 mai – 3 iunie, la Romexpo) cu cel mai râvnit bestseller erotic al momentului, cu o nouă colecție de SF & Fantasy, cu o carte esențială pentru mediatori, dar și cu sfaturi de homeopatie sau de psihologie practică (pentru frații certăreți).

     

          

15. Odiseea zeilor,

în care mitologia grecilor (cu centauri, zeițe și Atlantide) este rescrisă de paleoastrologul Erich von Däniken, pentru care războiul dintre zeități reprezintă, de fapt, urmele contactului cu civilizații extratrestre.

14. Ghid homeopatic pentru familie:

ce boli poți vindeca de unul singur?, care este profilul tău homeopatic? și cum funcționează medicamentele homeopatice? – găsești răspunsuri clare în cartea doctorului francez Alain Horvilleur, secretar general al Organizației Medicale Homeopatice Internaționale.

13. Copilul german,

un nou policier din Seria Neagră, în care suedeza Camilla Läckberg duce mai departe aventurile Ericăi Falck – femeia tocmai descoperă niște schelete naziste prin dulăpiorul familiei…

12. Nevroză balcanică:

de ce ne înjurăm în trafic?, de ce murim de ciudă pe capra vecinului?, avem nevoie oare de un Minister la Stimei de Sine? Aflați răspunsurile din colecția de microeseuri psihanalitice ale profesorului Vasile Dem. Zamfirescu.

11. Pământul oamenilor liberi

începe cu un tânăr copist de texte sacre dintr-un sat moldovenesc – cum vă sună povestea? Încercați romanul îmbibat de magie și politic al Lilianei Lazăr, autoare care trăiește în Franța și a fost premiată pentru acest roman în 2009 de Organizația Internațională a Francofoniei.

    

   

10. Simplu, Daria

este tot o poveste autohtonă, de data aceasta cât se poate de reală și de tragică, scrisă sub formă de jurnal de o tânără învinsă de cancer anul trecut, la doar 21 de ani – memoriile de față vin după un premiu pentru jurnal din 2008 oferit de Uniunea Scriitorilor.

9. Floarea vârstei:

un alt fel de vorbi despre viața la 60 de ani – Jane Fonda își spune povestea maturizării, asezonând grăunțele de înțelepciune și anecdotele biografe cu exerciții fizice, dietetice și de meditație.

  

Citește catalogul tuturor noutăților de la târg: Grupul editorial TREI – BOOKFEST 2012

   

8. Dragul meu dușman, prietenul meu periculos:

psiholoaga londoneză Dorothy Rowe folosește datele neuroștiințelor și psihoterapiei pentru a face pace între frații certați de-o viață.

7. Pe aici au trecut cuțitarii

este un roman special care tocmai a căpătat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune (pe 2011) – o povestea tăioasă și inteligentă despre scurgerea timpului, showbiz și supraviețuire. Jennifer Egan vă va surprinde prin prospețimea scrisului!

6. Trăiește senzațional!

află care sunt hainele, slujba și partenerul care ți se potrivesc cel mai bine, plecând de la profilul tău senzorial. Ghidul în călătoria de autodescoperire va fi specialista în neuroștiințe și psihologie educațională Winnie Dunn.

   

   

5. Muntele de la miezul nopții:

sorbonardul Jean-Marie Balas de Roblès (l-ați citit deja cu fascinantul ”Acolo unde tigrii sunt la ei acasă”) revine cu o nouă istorie, țesută sub formă de mandală – cea a unui paznic de liceu iezuit care apucă pe drumul către Shambala.

4. Psihologia mediatorului,

o carte esențială pentru un job tot mai la modă – cum să îți dezvolți abilitățile de pacificator, de persoană în stare să stingă conflicte și dispute ajunse în pragul tribunalului?

3. Fizica viitorului:

pe ludicul fizician Michio Kaku îl știți probabil din Fizica imposibilului. În noua traducere faceți cunoștință, pe calea interviurilor, cu zeci de savanți în energie, inteligență artificială sau medicină care ”inventează” viitorul în laboratoarele lor.

2. Cronoliții

neașteptat pentru mulți, Editura Trei debutează cu o colecție de SF și Fantasy, botezată Epsilon. Primele două cărți din această vară: antologia Nebula 2011 și romanul canadianului Robert Charles Wilson, o poveste despre niște gigantice statui ițite peste noapte pe tot Pământul ca să profețească… hm, o să vedeți ce…

1. Cele 50 de vicii ale domnului Grey

Fostă producătoare TV, E.L. James și-a filtrat toate fanteziile erotice într-un bestseller mult-așteptat și la noi, o carte (prima parte dintr-o trilogie) devenită hit mai întâi ca e-book, vândut într-un an în 250.000 de exemplare.

   

De ce corporațiile cumpără de zor companii mici?

Cercetări recente evidenţiază faptul că soluţiile pentru probleme dificile sunt superioare când oamenii lucrează în grupuri mici, faţă de situaţiile când se muncește individual.

În 2006, the American Psychological Association (APA) relata faptul că grupuri de trei, patru sau cinci persoane soluţionează probleme foarte complexe mai bine și mai repede decât indivizii separat. Un studiu realizat pe 760 de studenţi de la University of Illinois din Urbana-Champaign a comparat diverse grupuri de dimensiuni diferite pentru a determina cât timp i-ar lua fiecărui grup pentru a formula răspunsuri corecte la o problemă. Rezultatul, valabil și în urma altor studii, a fost că în cazul grupurilor de două persoane sau al uneia singure se pare că nu există suficient spirit critic, iar în cazul grupurilor formate din mai mult de cinci persoane, adesea devine mult prea ineficient și greoi să fie soluţionate problemele complexe. (…)

Fragment din:

Dar probabil că niciunde în altă parte nu a jucat un rol mai mare dimensiunea grupului în determinarea succesului ca în afacerile moderne. Numărul de membri ai unui grup ar putea furniza cel mai important și unicul indiciu al motivului pentru care companiile aflate la început de drum depășesc în inovaţii și dejoacă planurile corporaţiilor-gigant, în ciuda faptului că acești giganţi au la dispoziţie mai multe resurse cu care și-ar putea zdrobi rivalii mai mici.

Cu toate acestea, corporaţiile fiind mai mari, sunt îngreunate de birocraţia lor, de protocoale, politică, proceduri, personal, tagme și concedieri masive, care deseori le fac la fel de inutile ca un exces de forţă depus în urmărirea unei muște. Dimpotrivă, companiile aflate la început de drum, de dimensiuni mici și gestionabile, înglobează mai multă creativitate, o dezvoltare mai rapidă și operaţiuni mai flexibile tocmai pentru că oamenii lucrează în fiecare moment al fiecărei zile în grupuri mici. Cu buzunarele mai goale, un echipament inferior și mai puțini experți, companiile mici aflate la început de drum ajung la performanțe la care marile companii nu pot ajunge, dovedind neîncetat că dimensiunea grupului triumfă asupra resurselor.

Din acest motiv, marile corporaţii au început mai nou să considere că achiziţia micilor companii este o strategie esenţială, de care au nevoie pentru a se dezvolta. Deși marile companii s-ar putea să nu poată fi capabile să se organizeze cu succes în grupuri mai mici, ele deţin mijloacele necesare pentru a cumpăra inovaţiile companiilor mai mici, după cum a demonstrat gigantul din lumea medicală Johnson & Johnson.

Ce vârstă simți că ai?

„Floarea vârstei”, apărută de curând la Editura Lifestyle, nu cuprinde doar tradiţionalele reţete de self-help ca „fericirea în 10 paşi” sau „cum să slăbeşti în 12 zile”, ci e în bună măsură şi o carte autobiografică.

  

  

   

Vorbind despre Actul III al vieţii, împărţindu-şi existenţa ca la teatru, Jane Fonda consideră că în această perioadă vine cu adevărat „întregirea” omului. Actriţa consideră că nu atitudinea de negare a vârstei pe care o ai este cea mai potrivită, ci, dimpotrivă, cea de acceptare senină, înţeleaptă şi activă. „M-a întrebat cineva nu demult: „Ce vârstă simţi că ai?” N-am răspuns imediat. Chiar m-am gândit serios ce aş putea răspunde la o astfel de întrebare ca să nu fie ceva superficial, de genul „mă simt ca la 40 de ani.” Am răspuns „70″ amintindu-mi de o replică a lui Pablo Picasso care spunea că „durează foarte mult timp să devii tânăr.”

Una dintre cele mai uimitoare afirmaţii ale actriţei este aceea că nu s-ar mai întoarce pentru nimic în lume la prima tinereţe:

„Nu sunt singura femeie care nu şi-ar dori să revină la adolescenţă. Este mult prea greu! Prea multă anxietate şi dorinţă de a fi acceptat. Şi, dacă tot a venit vorba, nici la 20 sau 30 de ani nu m-aş întoarce. Perioada aceea a fost mult prea marcată de dorinţa mea de a deveni celebră. Şi ferească Sfântul de o repetare a perioadei ambigue dintre 45 şi 50 de ani. Pentru mine „zilele bune din trecut” sunt de fapt zilele bune din trecutul nu prea îndepărat. Prea mi-am petrecut mult timp din viaţă făcându-mi probleme că nu sunt suficient de bună, de deşteaptă, de slabă sau de talentată. Vă spun cu mâna pe inimă că, din punctul de vedere al stării de bine emoţionale, acum este perioada cea mai bună din viaţa mea. Îngrijorările acelea perpetue că nu sunt „suficient de” au dispărut. Am tras concluzia că după ce ai ajuns „acolo“, „la vârsta aceea înaintată”, teama e mult mai mică decât în perioada în care doar anticipai acea vârstă. Descoperi că eşti tot tu, poate mai mult decât oricând.”

Fragment din cronica apărută în România Liberă

   

Pe gaura cheii. Psihologia cotrobăielii

Te-ai gândit vreodată cât de multe poţi afla despre firea unui om aruncând un ochi iscoditor prin biroul sau dormitorul său? Psihologul texan Sam Gosling te învaţă cum să „adulmeci” urmele lăsate de fiecare în spaţiile de lucru sau de odihnă.

Iată un fragment din cartea sa ”Pe gaura cheii”, în care psihologul-cotrobăitor tocmai a primit un pachet cu niște lucruri adunate dintr-o baie:

În sfârşit liber să îmi exercit pornirile pandoriene, am tăiat pachetul şi am deschis cutia.

- Înăuntru vei găsi nişte lucruri care aparţin unei singure persoane, spuse Gary. Toate sunt luate din baia acelei persoane. (Am observat că evitase să spună a ei sau a lui). Scoate obiectele unul câte unul, continuă acesta, şi zi-mi ce îţi spun ele despre proprietarul lor.

Pe măsură ce scoteam obiectele, le întorceam pe toate părţile. Era un tub mic cu cremă de piele, un CD uşor zgâriat de muzică dance, o perie de păr din plastic maro şi o fotografie instant a zonei chiuvetei proprietarului. Pe măsură ce inspectam fiecare obiect ca să găsesc indicii am început să-mi depăn firul gândurilor în faţa camerei de luat vederi.

- Ei bine, periuţa de dinţi este destul de mare, deci aparţine probabil unui bărbat.

Teoria mea era susţinută de fotografia instant care înfăţişa zona chiuvetei cu suprafeţele din jurul ei fără chestii care să miroasă dulceag, cu straturi de jeg şi într-o oarecare dezordine, care se asociază mai degrabă cu bărbaţii decât cu femeile. Am observat că firele de păr din perie erau scurte, drepte şi închise la culoare. Poate că persoana respectivă era de origine asiatică sau hispanică. Fotografia arăta că uşa de la măsuţa de toaletă din baie nu era bine închisă si firul de la foen atârna afară; tubul de cremă de piele fusese stors la mijloc, nu la capăt, iar pe margine exista o crustă de reziduu în jurul capacului. CD-ul era o compilaţie de muzică house, un gen de muzică asociat în mod stereotip cu cluburile gay. Dacă e să mai adăugăm şi faptul că existau dovezi potrivit cărora persoana respectivă era preocupată de propria înfăţişare (acum eram destul de sigur că proprietarul era bărbat), începea să se contureze o imagine coerentă.

După câteva minute, Gary mă întrebă:

- Deci, ce-mi poţi spune despre proprietarul acestor lucruri?

Pe baza a ceea ce văzusem, am spus că eram de părere că proprietarul era un bărbat de origine asiatică trecut de douăzeci de ani şi că se prea putea să fie homosexual. Îi subestimasem vârsta cu câţiva ani – acesta avea vreo treizeci de ani – dar avusesem dreptate în legătură cu restul. Gary părea mulţumit.

    

(Preview publicat anterior în suplimentul cultural al Ziarului Financiar) 

   

Editura Trei si Libraria Bastilia va invita la Clubul de lectura: Gustul samburilor de mar

INVITATI:

Selma Iusuf, jurnalista
Corina Sabau, scriitoare si scenarista

Moderator:

Luiza Vasiliu, jurnalista

Te invitam la Clubul de lectura: Gustul samburilor de mar sa aflam impreuna secretele ascunse de un vechi conac din nordul Germaniei. Discutam despre o saga speciala impregnata de vraja si mister, semnata de Katharina Hagena.

Te asteptam vineri, 4 mai, ora 19.00 la Libraria Bastilia.

La moartea Bertei, cele trei fiice ale sale – Inga, Harriet si Christa -, precum si nepoata ei, Iris, se reintalnesc in casa parinteasca de la Bootshaven, undeva in nordul Germaniei, pentru a citi testamentul. Spre marea ei surpriza, Iris mosteneste conacul cel vechi. Bibliotecara la Freiburg, Iris nu intentioneaza sa pastreze aceasta locuinta indepartata de viata ei de zi cu zi. Numai ca, pe masura ce redescopera fiecare camera si fiecare colt al gradinii minunate ce inconjoara casa, amintirile ei se trezesc, urzind povestea zguduitoare a trei generatii de femei care s-au perindat pe acolo.
Secrete soptite la umbra copacilor, vechi rivalitati, mosteniri, adultere, idile de-o vara, subiecte pe care toata lumea le trece sub tacere sau de care nimeni nu vrea sa-si aminteasca: Gustul samburilor de mar.

“Savurati Gustul samburilor de mar: amarui si parfumat deopotriva, ca amintirea.” – Martin Walser

“Miroase a vara, a mere si a coacaze. Gustul samburilor de mar este o carte trista si tandra despre puterea vindecatoare a memoriei.” – Die Zeit

Cât de diluată este homeopatia

Înainte să avansăm într-ale homeopatiei și să cercetăm dacă funcționează sau nu cu adevărat, mai avem o problemă esențială pe care trebuie s-o rezolvăm.

Cei mai mulți oameni știu că remediile homeopatice sunt diluate într-o asemenea măsură, încât nu mai rămân deloc molecule în doza pe care o primesc. S-ar putea însă să nu știți întocmai cât de diluate sunt leacurile cu pricina. Diluarea homeopată obișnuită este de 30C: asta înseamnă că substanța originală a fost diluată, pornindu-se de la concentrația de o picătură la o sută, de alte treizeci de ori. În secțiunea „Ce este homeopatia?“ de pe site-ul Societăţii Homeopaților, cea mai cuprinzătoare organizaţie a homeopaţilor din Regatul Unit, vă va spune că „30C conține mai puţin de o parte la un milion din substanța originală“.

„Mai puțin de o parte la un milion“ e, aș zice, o afirmație modestă: o preparare homeopatică 30C înseamnă diluarea unei unităţi în 100 la puterea 30 ori, mai degrabă, 10 la puterea 60, adică unu urmat de șaizeci de zerouri. Ca să evităm orice neînțelegeri, înseamnă diluarea unei unități de substanță în 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 sau, folosind „termenii“ Societăţii Homeopaţilor, „o parte la un milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion“. Este, într-adevăr, „mai puţin de o parte la un milion din substanţa originală“.

Spre comparație, într-un bazin de înot olimpic există doar 100.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000. de molecule de apă. Imaginați-vă o sferă de apă cu un diametru de 150 de milioane de kilometri (distanța de la Pământ la Soare). Luminii îi ia opt minute ca s-o străbată. Închipuiţi-vă o sferă de apă de mărimea asta, cu o moleculă de substanţă în ea: aceasta e diluarea 30C.

  

    

Superstiţie sau simplă rutină?

Aproape toţi sportivii serioşi au o rutină căreia îi dau curs înainte de o competiţie.

Săritorul cu prăjina se pregăteşte de salt efectuând o serie regulată de acţiuni înainte de a porni în fugă spre ştachetă. Săritorul de la trambulină se apropie de trambulină exact în acelaşi fel de fiecare dată. Mulţi muzicieni şi oameni de spectacol au rutine similare înainte de reprezentaţie. Spre exemplu, pianistul rus Şura Cerkaski, cunoscut pentru spontaneitatea interpretării sale, păşea întotdeauna pe scenă mai întâi cu piciorul drept.

În multe cazuri, aceste ritualuri personale au o serie de scopuri valoroase şi nu sunt câtuşi de puţin superstiţioase. Pentru săritorul cu prăjina, rutina constituie o încercare de a se concentra asupra acţiunilor şi circumstanţelor asociate cu succesul. Toate elementele ritualului ante-salt ajung să facă parte din contextul saltului şi atunci când se obţine o performanţă bună, întreaga secvenţă este întărită. Ca urmare, săritorul cu experienţă foloseşte o rutină obişnuită ante-salt în încercarea de a recrea circumstanţele performanţelor anterioare şi de a minimiza variaţiile ce pot ameninţa rezultatul. Cercetările psihologice confirmă importanţa acestei strategii şi antrenorii îi încurajează deseori pe sportivi să-şi elaboreze o rutină standard.

Citește și: ”Psihologia superstiției”: Doi bloggeri-terapeuți vorbesc despre carte

În plus, aspectele fizice ale ritualului sportivului – umblatul, rotirea capului şi a gâtului sau scuturarea braţelor şi umerilor – ajută la blocarea altor gânduri şi la concentrarea atenţiei asupra saltului. În sfârşit, rutina oferă confort afectiv. Aşa cum am remarcat, ritualurile de acest tip apar în circumstanţe stresante, iar aspectele mentale şi deopotrivă fizice ale ritualului ante-reprezentaţie devin un fel de mantră care ajută, fără îndoială, la blocarea anxietăţii şi la reducerea pulsului şi a ratei respiratorii a sportivului.

Aşadar, ritualurile au deseori un scop util şi raţional. Şi atunci, când sunt ele superstiţioase? O rutină devine superstiţioasă atunci când se atribuie semnificaţie specială, magică unei anumite acţiuni. Cum ritualurile ante-meci sau ante-reprezentaţie oferă o serie de beneficii, e adesea greu de trasat linia între superstiţie şi pregătire utilă, dar unele cazuri par destul de clare. Stilul lui Şura Cerkaski de a păşi pe scenă la începutul concertelor ar trebui, probabil, să fie considerat superstiţie, fiindcă, spre deosebire de cazul pregătirilor paraşutistului, nu poate avea niciun efect direct asupra interpretării la pian. În mod similar, când era antrenorul echipei de fotbal New York Giants, Bill Parcells avea un ritual ante-meci ce includea oprirea la două cafenele în drum spre stadion, astfel că sosea în vestiar cu două pahare cu cafea, câte unul de la fiecare cafenea.

      

Fragment din Psihologia superstiției de Stuart A. Vyse

    

E furioasă, vrea să ia controlul și suferă din dragoste. E pielea ta

Pielea este un organ, dar şi un foarte sensibil respondent la emoţii. Conflictele emoţionale, anxietăţile şi orice alt tip de stres pot provoca sau agrava o boală dermatologică. Ca urmare, psihoterapia este o metodă eficientă de tratament pentru aceste afecţiuni, când este folosită de terapeuţi calificaţi.

O descoperire-cheie este abilitatea corpului de a transforma ideile trăite intens şi fantasmele în realităţi fizice. O varietate de simptome ale pielii au fost declanşante şi vindecate experimental prin puterea minţii focalizate de a se concentra şi sugestiona. (…)

Să știi de ce ai parte de aceste probleme (zona zoster, eczemă, psoriazis, veruci) este primul pas spre reducerea lor. Să îți înțelegi conflictele – să înțelegi viața emoțională a pielii tale – este, de asemenea, pasul cel mai important spre controlarea factorilor psihologici care provoacă, declanșează și agravează boala.

Îndemnul cuprins în capitolul 2 este: Ascultă-ți pielea! Simptomele dermatologice reprezintă de multe ori un mesaj de la eul interior, un strigăt de ajutor, încercarea de a obține ceea ce ființa avea nevoie din punct de vedere biologic și emoțional, pentru a înflori. Cele trei tipuri de hrană emoțională sunt: dragoste, respect, protecție. Exemplificând, autorii afirmă că pielea:

• plânge după dragoste și protecție (eczemă),
• este furioasă (veruci),
• încearcă să preia controlul (alergie),
• suferă din dragoste,
• își amintește,
• exprimă adevăruri interzise etc.

Fragment din recenzia volumului Ascultă-ți pielea!, publicată de săptămânalul Viața medicală (nr. din 6 martie). Cartea este scrisă de psihologul clinician Ted A. Grossbart, profesor la Harvard, împreună cu dr. Carl Sherman și se vrea un ”program eficient pentru o piele sănătoasă”.

E-dragostea: aţi întâlnit-o pe Twitter sau Facebook?

246 de pagini de dialog dramatic, teatral, în care personajele, la început timide, reticente, prind să-şi dezvăluie secretele, să se descopere, dând jos, ca pe nişte succesive foiţe de ceapă, toate pornirile convenţionale. Dialogul se aprinde, uneori e gălăgios, verbios, impetuos, furios sau ironic, alteori sec sau superficial, uneori capătă nuanţele pasiunii şi ale seducţiei.

Romanul “Dragoste virtuală” a sedus milioane de cititori din lumea întreagă, iar Daniel Glattauer, autorul său, mergând pe creasta valului de succes, i-a scris şi continuarea. Este un roman epistolar al mileniului III. Cei doi e-îndrăgostiţi se confesează, îşi intersectează pasiunile şi controversele prin e-mail. Trebuie precizat că ei nu se cunosc şi nici nu se vor cunoaşte vreodată faţă în faţă.

Daniel Glatauer, “Dragoste virtuală”, Editura Pandora M – recenzie publicată în Business Magazin (de Daniel Nicolescu)

Emmi Rothner, o muziciană de 30 ani, trimite un mesaj către revista Like, dar, dintr-o greşeală de tastare a numelui destinatarului, acesta ajunge în căsuţa electronică a lui Leo Leike, consilier pe probleme de comunicare şi psiholog al limbajului. O minoră, banală eroare de parcurs, care va marca însă inceputul unei corespondenţe asidue între Emmi (tânără căsătorită şi cu un menaj fericit) şi Leo, care tocmai încearcă să-şi revină dintr-o poveste de dragoste turbulentă. Cei doi hotărăsc să nu se întâlnească niciodată, iar această decizie va constitui rama unei legături neprimejdioase, dar palpitante, care va dura mai mult de un an.

“Aici, nu existăm decât pentru noi doi. Vom rămâne în contact până când unul dintre noi nu va mai avea nimic de spus sau n-o să mai aibă chef să spună ceva. Nu cred că acela voi fi eu. O zi bună de primăvară, al dumneavoastră, Leo.”

Suntem pe cale să devenim, până şi în dragoste, Homo numericus? Niciodată însă nu răbufneşte în aceste pagini erotismul ieftin sau pulsiunile sexuale reprimate. Ceea ce face cu atât mai spectaculos succesul său, de factură complet nehollywoodiană.

Este o poveste pe care mulţi dintre contemporanii noştri au experimentat-o frecventând reţelele de socializare de tip Facebook sau Twitter, încercând să înlocuiască relaţia epidermică printr-una sublimată, dând sărutul pe o vorbă de duh, pipăitul pe un duel verbal sau efuziunile de aşternut pe un frumos verb copulativ.

Citește și: Dragoste pe net. Da, se poate!

Vânzându-te

Întotdeauna am vrut să fiu bogat. Ştiu că probabil sună aiurea, dar ăsta‑i adevărul. O mărturisire sinceră.

Cam acum un an, mi s‑a împlinit dorinţa. După zece ani de ghinioane — o acumulare toxică de nesfârşite bilete de respingere şi “o să dăm mai departe asta” şi obişnuita serie de cât pe ce („ştii, chiar căutam aşa ceva luna trecută“) şi (bineînţeles) aşteptarea zadarnică de a primi răspuns la telefoanele date — zeii întâmplărilor norocoase au hotărât în cele din urmă că merit un zâmbet. Şi am primit un telefon. Rectific: am primit telefonul pe care oricine îşi câştigă existenţa din scris visează mereu să‑l primească.

Telefonul a venit de la Alison Ellroy, mult răbdătorul meu agent literar.

— L‑am vândut, David.

Inima mi s‑a oprit câteva secunde. Nu auzisem cuvintele “L‑am vândut” fiindcă… în fine, sincer să fiu, nu mai auzisem vreodată acea propoziţie.

— Pilotul, a spus ea.

— Pilotul serialului tv?

— Da. Am vândut Vânzându‑te.

— Cui?

— FRT.

— Poftim?

— FRT — adică Front Row Television; adică cel mai isteţ şi interesant producător de programe originale transmise prin cablu…

Inima mea avea acum nevoie de defibrilaţie.

— Ştiu despre cine vorbeşti, Alison. FRT mi‑a cumpărat pilotul?

— Da, David. FRT tocmai a cumpărat Vânzându‑te.

Pauză lungă.

— Plătesc? am întrebat.

— Sigur că plătesc. Crezi sau nu, e vorba de o tranzacţie.

— Scuze, scuze… doar că, poţi să-mi spui cât anume?

— Patruzeci de miare.

— Bine.

— Nu pari foarte entuziasmat.

— Sunt entuziasmat. Doar că…

— Ştiu: nu e tranzacţia de un milion de dolari. Dar în oraşul ăsta, acest gen de lovitură dată de cineva care nu a mai dat niciuna este un eveniment care se petrece de două ori pe an, în cel mai bun caz. Patruzeci de miare sunt suma standard pentru un pilot TV… mai ales pentru un scriitor după care nu s‑a regizat nimic. Oricum, cu cât te plătesc astea cei de la Book Soup?

— Cincisprezece pe an.

— Aşa că priveşte treaba în felul ăsta: dintr‑o singură tranzacţie tocmai ai obţinut salariul pe aproape trei ani. Şi ăsta‑i doar începutul. Nu doar că or să cumpere pilotul… au de gând să îl şi realizeze.

— Ţi‑au spus ei asta?

— Da, mi‑au spus.

— Îi crezi?

— Scumpete, trăim în cea mai perversă capitală din univers. Totuşi, s‑ar putea să ai noroc.

Capul mi se învârtea. Veşti bune, veşti bune.

— Nu ştiu ce să spun, am zis.

— Ai putea încerca “Mulţumesc”.

— Mulţumesc.

Fragment din romanul Tentația de Douglas Kennedy