Category: Lansari de carte


Editura Trei si Libris Brasov va invita astazi, 14 decembrie 2011, ora 16.00, la Libraria “St. O. Iosif” din Brasov pentru lansarea Tratatului  de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi.

Vor vorbi:
Prof. univ. dr. Petru Lisievici, Decanul Facultatii de Psihologie si Pedagogie din Brasov
Prof. univ. dr. Florin Tudose

   

Sănătatea mintală reprezintă domeniul principal de interes pentru cei care îmbrăţişează cariera de psiholog, iar psihologia clinică constituie una dintre cele mai atractive dar şi cele mai dificile ipostaze profesionale. Este un domeniu în care sunt necesare cunoştinţe aprofundate, capacitatea de a lucra în echipă, precum şi deschiderea către interdisciplinaritate.
Impresionantele mutaţii apărute în ultimele decenii în abordarea suferinţelor psihice au antrenat modificări importante în modul în care psihologul, ca specialist al domeniului, este implicat în diagnosticare şi terapie.
Psihologul în formare, fie că este student, fie că este participant la un program masteral va avea prin această lucrare un instrument complet şi modern care să îl ajute în descifrarea universului bolii psihice şi va putea cunoaşte întregul evantai al posibilelor intervenţii terapeutice.
Posibilitatea unei mai bune comunicări cu psihiatrul este o condiţie importantă a dezvoltării profesionale a fiecărui psiholog clinician şi o condiţie necesară a succesului în această nobilă profesiune.

Seria de romane premium continuă cu o poveste despre iubire şi reîncarnare vîndută în sute de mii de exemplare.

Primele sale zece romane au fost traduse în 41 de limbi şi publicate în peste 20 de milioane de exemplare. Marc Levy, “Dumas al zilelor noastre”, cum îi spun editorii, continuă să scrie şi să se menţină pe primul loc în topul celor mai bine vînduţi autori francezi.

Cărţi care bat filmul
Totul a început în 1999, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, cînd manuscrisul primului său roman, “Şi dacă e adevărat…”, a nimerit în mîinile unor căutători de poveşti de la DreamWorks, studiourile lui Steven Spielberg.  Contra sumei de 2 milioane de dolari, drepturi de autor, cartea a fost cumpărată şi transformată în comedie romantică.

După lansarea filmului, în 2005, romanele lui au început să se vîndă ca bagheta în Franţa şi ca pîinea caldă în restul lumii. Iar numele scriitorului a devenit “brand”. Marc Levy “a atins acolo unde trebuia şi cînd trebuia, cu această dimensiune magică, pe placul publicului larg”, spunea primul său editor, de la Laffont.

Călătorii cu sufletul la gură
După “Şi dacă e adevărat…”, Gazeta Sporturilor vă oferă un alt bestseller internaţional semnat de Levy: “În altă viaţă”.

De data asta, scriitorul aduce în prezent unul dintre cele mai tulburătoare mituri: reîncarnarea. Doi îndrăgostiţi care se regăsesc graţie unui tablou misterios şi încearcă să rămînă împreună în ciuda duşmanilor, care vor să-i despartă. Povestea de iubire, care traversează timpul, se împleteşte cu intrigi poliţiste, cu poveşti de prietenie şi ură, cu timpuri şi locuri de vis, din New York, Moscova, Paris, Londra, Florenţa.
    

Citește și:

Marc Levy, cel mai citit autor francez al momentului vorbeşte despre sport şi miracole: “Fotbalul e o magie atât de rară”

    
Prieten cu personajele
Felul cum povesteşte, cu o tehnică “aproape cinematografică” (“Le Figaro”), directă şi captivantă, reprezintă una dintre explicaţiile pentru succesul lui Levy. Cealaltă stă în personaje.

“Înainte de a mă apuca de scris, stau de vorbă cu ele, încerc să le cunosc, să mă împrietenesc cu ele, ca şi cum ar fi oameni reali”, spunea scriitorul într-un interviu.

Personaje ataşante şi istorii extraordinare veţi descoperi şi în paginile din “În altă viaţă”. Veţi pătrunde în universul licitaţiilor de artă, al experţilor de la Louvre şi al negustorilor de culori din umbra catedralelor. Şi abia la final, după peripeţii pe toate continentele, veţi descifra înţelesul scrisorii misterioase cu care se deschide romanul.

Tiraje-record
Nu cred în marketing. Bernard Pivot spunea că poţi face tot marketingul şi toată promovarea din lume pentru o carte, dar, dincolo de 80.000 de exemplare, e publicul cel care decide”, afirma Levy. 300.000 de exemplare a fost primul tiraj din Franţa pentru “În altă viaţă”. A fost epuizat. La fel, şi tirajul reeditărilor, în format mare sau de buzunar.

“Cărţile lui chiar plac tuturor, le cumpără fete de 15 ani, bărbaţi de 45 de ani. Le cumpără fără complexe chiar şi cititorii fideli ai «Le Monde»”, mărturisea un patron de librărie pariziană, citat de “L’Express”. În continuarea seriei de romane premium, Gazeta Sporturilor vă invită azi să vă lăsaţi în voia imaginaţiei cu “În altă viaţă” şi să călătoriţi într-un univers de poveşti care fascinează milioane de cititori.

Cronică apărută în Gazeta Sporturilor.

   

Va asteptam sambata 28 mai, ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, standul A02), laevenimentul de lansare a volumului de poezii Alte camere, alte glasuri de ieri, de Alex. Leo Serban.

Vor vorbi cu acest prilej Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu, Svetlana Carstean si Magdalena Marculescu.

Volumul a aparut la Editura Pandora M, in colectia “Cercul Poetilor Aparuti”, cordonata de Svetlana Carstean.

“si totusi simt aceasta neplinatate
nerotunjire cu care ma identific
aproape de luciul unei cutii de conserve
pe care as vrea sa-l sterg
sau sa-l fixez undeva definitiv
simplu
asa cum as deschide conserva
cu un cleste
si as numara oasele fine ale pestelui” (oasele fine ale pestelui)

    Dragoste, dragoste, dragoste…

A alege ceea ce ne place, a iubi pe oricine avem chef: pentru a ajunge la aceste libertăţi se pare că a fost nevoie o lungă revoluţie a sentimentelor, care a început în secolul al optsprezecelea.

Dar aceste drepturi greu câştigate au şi ele un preţ. Cum poate dragostea, care e bazată pe crearea unei legături, să se asocieze cu libertatea, care separă în mod fundamental lucrurile? Aceasta este marea dilemă a cuplurilor contemporane, care venerează în egală măsură pasiunea şi independenţa.

Noul eseu al lui Pascal Bruckner, vorbeşte – trecând prin metamorfozele căsătoriei şi ale erotismului – despre rezistenţa sentimentelor în faţa tuturor obstacolelor. Nu am găsit deocamdată leacul pentru suferinţa iubirii, n-am făcut decât să multiplicăm paradoxurile din jurul acestui sentiment. Există progrese în viaţa bărbaţilor şi a femeilor de azi, dar nu există niciun fel progres în dragoste: iată o veste cu adevărtat bună la început de mileniu.

Cititi in avanpremiera un fragment din eseul “Paradoxul iubirii” in “Ziarul de duminica”, aici

Paradoxul iubirii va aparea in curand la Editura TREI, in colectia “Acum pentru viitor”

” Revoluţia sexuală bine înţeleasă nu este o ameliorare a tulburărilor genitalităţii: ea reprezintă o ruptură istorică, ne face să trecem, în termeni marxişti, din preistorie în istorie. Odată cu Wilem Reich, ne aflăm într-un utilitarism biologic fondat pe o metafizică a mântuirii: ca şi graţia la calvinişti, orgasmul este poarta îngustă a răscumpărării. Puterea de lichidare pe care el o implică constituie panaceul care – se crede – ne va păzi de toate epidemiile politice sau fizice: “Fericirea sexuală a popula­ţiei este cea mai bună garanţie a securităţii sociale a tuturor”. De vreme ce trupul nostru este singura noastră patrie, solidară, ca şi la greci, cu cosmosul şi cu mişcările climaterice, partida fundamentală se joacă în pântecele bărbaţilor şi al femeilor. De noi depinde să facem din el o grădină a tuturor desfătărilor sau un infern al refulărilor: căci bioenergia care ne străbate în timpul spasmelor este chiar cea care însufleţeşte materia vie şi mişcarea stelelor (W. Reich, exilat la sfârşitul vieţii sale în America, unde a fost persecutat de FBI, va construi nişte maşini ciudate prin care să capteze radiaţiile “orgonice”, prin­tre care un sparge-nori care va reuşi să aducă ploaia în deşert). În funcţie de faptul că veţi avea sau nu orgasm, pământul va bascula în armonie sau în discordie: deja Fourier făcea o analogie între copulaţia umană şi cea a planetelor şi vedea în Calea Lactee un imens depozit de sămânţă luminoasă. Dacă oamenii ar face cu şi mai mult zel dragoste, ei ar da naştere unei mulţimi de galaxii care ar lumina planeta a giorno şi ar rezolva foarte ieftin problema iluminării. Sade însuşi va compara juisanţa cu o irupţie vulcanică şi apatia libertinului cu blocurile de lavă răcită după explozie.” (fragment din Paradoxul iubirii)

Mostra de Orice

Editura Lifestyle, cu sprijinul Real si Eisberg, lanseaza o carte in premiera absoluta pentru Romania: “Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii” de Nana Pit. Va asteptam miercuri, 22 decembrie, ora 17.30, la intrarea hypermarketului Real din AFI Palace Cotroceni, la un cooking show sustinut de Nana Pit, alaturi de copiii carora le plac salatele si nu numai. Prezinta Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucatarescu.

Vino in lumea lui Timi Burtica sa descoperi povesti captivante despre mancare si retete pentru toti copiii!


Fragment din “Cel mai trasnit manual de gatit”, de Nana Pit

REŢETA 41
Poţi încerca şi tu…
Gustare Misi-Pisi (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 conservă de ton
1 cană de broccoli fiert şi mărunţit
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Gustare Misi-Pisi

 

REŢETA 42
Poţi încerca şi tu…
Prânzul campionilor (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 cană de carne de pui fiartă şi tăiată în bucăţele
1 cană de morcovi daţi pe răzătoare
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Prânzul campionilor (pentru pisici)

 

 

 

 

Un câştigător surpriză

Răutăcioasa Ricina apăruse la poarta casei cu o plasă mare în braţe, din care se iţea capul mare şi enervant al şobolăniţei Picina. Când le văzu, Smântânică pierdu controlul bicicletei, intrând cu ea în copac. Iar celelalte mâţe începură să dea nervoase din coadă.
– Ei, am câştigat? Picina sări din sacoşă şi se duse drept spre trofeul plin cu mâncare Misi- Pisi, să-l miroasă.
– Gata, până aici! se zbârli motanul Caramel. Fraţilor, la atac! Miauuuuu! Astfel, într-o clipă, strada Şarlotei se umplu de pisici, gătite nevoie mare, care alergau furioase după şobolăniţa grasă.
– O să te prindem şi o să-ţi arătăm noi cine e cea mai frumoasă din ţară, miorlăiau concurentele, murdărindu-şi, în goana lor, blăniţa de noroi.
– Chiar dacă mă prindeţi, n-o să-mi faceţi nimic, că altfel vă muşc, ghemotoace de păr enervante ce sunteţi! le râse în nas Picina, dând repede din picioarele ei scurte.
În curtea Şarlotei, rămăseseră doar spectatorii, care stăteau liniştiţi pe iarbă, gustând din îngheţata pe care le-o adusese Burtică.
– Un câştigător trebuie să avem. Ştiţi, nu putem sta aici toată ziua. Mama mă ceartă dacă întârzii la lecţia de pian, comentă copilul Borş.
– Da, să desemnăm un câştigător şi să mergem, spuse şi Mandarina, care nu voia să piardă serialul favorit la televizor.
– Dar pe cine? Nu a mai rămas nicio pisică, constată Piersicuţă.
Şi atunci, privirile tuturor se îndreptară spre căţelul Găluşcă, care stătea la soare scărpinându-se leneş pe burtă.
– Câtă graţie!
– Ce talent de scărpinici are!
– Şi ce frumos sar puricii pe el în lumina soarelui! Toţi ajunseră la aceeaşi concluzie.
– Găluşcă e câştigătorul nostru. Doi băieţei înşfăcară căţelul nedumerit, îl puseră pe buturugă şi îi atârnară la gât o zgardă pe care scria „Cea mai frumoasă pisică“. Apoi, de Găluşcă se apropie ceremonios Burtică şi îi puse sub bot bolul cu mâncarea pentru pisici, în timp ce toţi copiii aplaudau de mama focului.
Şi să vedeţi ce s-a întâmplat!

Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii, Nana Pit, Editura Lifestyle, 2010

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 101 other followers