Top 15: noutăți la Bookfest 2012

Va așteptăm la Bookfestul de săptămâna viitoare (30 mai – 3 iunie, la Romexpo) cu cel mai râvnit bestseller erotic al momentului, cu o nouă colecție de SF & Fantasy, cu o carte esențială pentru mediatori, dar și cu sfaturi de homeopatie sau de psihologie practică (pentru frații certăreți).

     

          

15. Odiseea zeilor,

în care mitologia grecilor (cu centauri, zeițe și Atlantide) este rescrisă de paleoastrologul Erich von Däniken, pentru care războiul dintre zeități reprezintă, de fapt, urmele contactului cu civilizații extratrestre.

14. Ghid homeopatic pentru familie:

ce boli poți vindeca de unul singur?, care este profilul tău homeopatic? și cum funcționează medicamentele homeopatice? – găsești răspunsuri clare în cartea doctorului francez Alain Horvilleur, secretar general al Organizației Medicale Homeopatice Internaționale.

13. Copilul german,

un nou policier din Seria Neagră, în care suedeza Camilla Läckberg duce mai departe aventurile Ericăi Falck – femeia tocmai descoperă niște schelete naziste prin dulăpiorul familiei…

12. Nevroză balcanică:

de ce ne înjurăm în trafic?, de ce murim de ciudă pe capra vecinului?, avem nevoie oare de un Minister la Stimei de Sine? Aflați răspunsurile din colecția de microeseuri psihanalitice ale profesorului Vasile Dem. Zamfirescu.

11. Pământul oamenilor liberi

începe cu un tânăr copist de texte sacre dintr-un sat moldovenesc – cum vă sună povestea? Încercați romanul îmbibat de magie și politic al Lilianei Lazăr, autoare care trăiește în Franța și a fost premiată pentru acest roman în 2009 de Organizația Internațională a Francofoniei.

    

   

10. Simplu, Daria

este tot o poveste autohtonă, de data aceasta cât se poate de reală și de tragică, scrisă sub formă de jurnal de o tânără învinsă de cancer anul trecut, la doar 21 de ani – memoriile de față vin după un premiu pentru jurnal din 2008 oferit de Uniunea Scriitorilor.

9. Floarea vârstei:

un alt fel de vorbi despre viața la 60 de ani – Jane Fonda își spune povestea maturizării, asezonând grăunțele de înțelepciune și anecdotele biografe cu exerciții fizice, dietetice și de meditație.

  

Citește catalogul tuturor noutăților de la târg: Grupul editorial TREI – BOOKFEST 2012

   

8. Dragul meu dușman, prietenul meu periculos:

psiholoaga londoneză Dorothy Rowe folosește datele neuroștiințelor și psihoterapiei pentru a face pace între frații certați de-o viață.

7. Pe aici au trecut cuțitarii

este un roman special care tocmai a căpătat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune (pe 2011) – o povestea tăioasă și inteligentă despre scurgerea timpului, showbiz și supraviețuire. Jennifer Egan vă va surprinde prin prospețimea scrisului!

6. Trăiește senzațional!

află care sunt hainele, slujba și partenerul care ți se potrivesc cel mai bine, plecând de la profilul tău senzorial. Ghidul în călătoria de autodescoperire va fi specialista în neuroștiințe și psihologie educațională Winnie Dunn.

   

   

5. Muntele de la miezul nopții:

sorbonardul Jean-Marie Balas de Roblès (l-ați citit deja cu fascinantul ”Acolo unde tigrii sunt la ei acasă”) revine cu o nouă istorie, țesută sub formă de mandală – cea a unui paznic de liceu iezuit care apucă pe drumul către Shambala.

4. Psihologia mediatorului,

o carte esențială pentru un job tot mai la modă – cum să îți dezvolți abilitățile de pacificator, de persoană în stare să stingă conflicte și dispute ajunse în pragul tribunalului?

3. Fizica viitorului:

pe ludicul fizician Michio Kaku îl știți probabil din Fizica imposibilului. În noua traducere faceți cunoștință, pe calea interviurilor, cu zeci de savanți în energie, inteligență artificială sau medicină care ”inventează” viitorul în laboratoarele lor.

2. Cronoliții

neașteptat pentru mulți, Editura Trei debutează cu o colecție de SF și Fantasy, botezată Epsilon. Primele două cărți din această vară: antologia Nebula 2011 și romanul canadianului Robert Charles Wilson, o poveste despre niște gigantice statui ițite peste noapte pe tot Pământul ca să profețească… hm, o să vedeți ce…

1. Cele 50 de vicii ale domnului Grey

Fostă producătoare TV, E.L. James și-a filtrat toate fanteziile erotice într-un bestseller mult-așteptat și la noi, o carte (prima parte dintr-o trilogie) devenită hit mai întâi ca e-book, vândut într-un an în 250.000 de exemplare.

   

Trifoi între foi: Jong, Marklund sau Beigbeder?

”De ce n-aţi oferi ca mărţişoare cărţi semnate de preaiubite autoare? Mai ales că autoarele au cucerit de ani buni piaţa de carte a lumii: tirajele depăşesc zeci de milioane, o noutate se anunţă din vreme, orizontul de aşteptare o transformă rapid într-un bestseller ca să ajungă apoi longseller”, scrie Elisabeta Lăsconi în suplimentul cultural al Ziarului Financiar. Mai departe, vin propunerile, printre care și romanul deja clasic al Ericăi Jong, Teama de zbor:

Erica Jong a debutat spectaculos, în 1973, cu romanul “Teama de zbor”, vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Scris la persoana I, cu multe elemente autobiografice, romanul a făcut senzaţie, îndrăznind să dezvăluie tema dorinţei sexuale a femeii. Zborul peste ocean şi călătoria prin Europa devin experienţe erotice prin care eroina, Isadora Wing, se cercetează pe sine şi se autocunoaşte. Farmecul cărţii vine din amestecul de poveşti libertine, din analize psihologie şi descrieri amuzante, din multiple referinţe culturale şi literare, mai ales din sinceritatea confesiunii unei femei care se apropie de 30 de ani (prefix ce sperie, de la Balzac citire…) şi vrea să-şi înţeleagă identitatea şi sensul propriei vieţi.

În același supliment al ZF, Stelian Țurlea recomandă la rubrica noutăților literare una dintre cele mai citite autoare suedeze, Lisa Marklund, cu noua traducere de la Trei – Studio 69 -, o continuare a peripețiilor încăpățânatei jurnaliste de investigații Annika Bengtzon:

Romanul este continuarea bestsellerului “Explozii la Stockholm”, adică al doilea roman din seria al cărei personaj principal este jurnalista Annika Bengtzon. Acţiunea se petrece însă cu opt ani înaintea celei din primul volum, la începutul carierei reporteriţei. De data aceasta este descoperit cadavrul unei femei care fusese violată şi strangulată, care lucra ca stripteuză la clubul Studio 69. Autoarea demască lumea promiscuă a cluburilor de noapte. Un roman încununat cu două premii, pentru cel mai bun autor şi pentru cea mai bună carte a anului. A apărut în 1999.

  

  

  

Dar să nu uităm că există și ficțiuni masculine cu trecere la fel de mare la publicul feminin, și care ar putea la fel de bine înlocui un trifoi sau un coșar. Ce-ați zice de neconvenționalul Frederic Beigbeder, cel care se consideră un ”egoist romantic”, alergic la viața plicticoasă de familie, și pentru care iubirea este pur și simplu un ”un electroșoc care resuscită memoria”? Dana Țabrea i-a dedicat recent o recenzie pe revista online BoomLit. Pretextul a fost, cum altfel?, Un roman francez:

Atunci cînd intenționează să-și povestească propria copilărie, Beigbeder întîmpină o piedică aparent insurmontabilă: amnezia totală domnește asupra trecutului, nu-și mai amintește nimic din propria viață. Abia la finalul cărții aflăm și motivul acestei amnezii declarate: ”Am dezvoltat, ca pe un dar, o capacitate supraomenească de uitare: amnezia ca talent precoce și strategie de supraviețuire”. Uitarea ca balsam, ca mecanism de apărare în fața realității – un frate perfect, care chiar în momentul scrieirii cărții de față se pregătea să primească Ordinul Legiunea de Onoare, în raport cu care Beigbeder și-a definit în permanență identitatea pein opoziție, o mamă catolică, sufocantă, un tată excentric, doi părinți divorțați, adevăratele motive ale separării părinților îndelung ignorate, scindarea între mai multe case și mai mulți părinți, adolescentul timid și singur, ce se înroșea fără rost și se îndrăgostea fără speranță (…)

 

  

“Voiam întotdeauna să excelez în toate. Cea mai bună amantă. Cea mai mare suferindă”

”Am atât de multe de spus despre cartea Ericăi Jong, abia tradusă de Editura Trei, încât mă grăbesc să înşirui câteva idei, de teamă să nu le pierd sau risipesc în scurtul răgaz destinat acestui articol” – așa începe consistenta cronică a romanului Teama de zbor, semnată de Stelian Țurlea în suplimentul cultural Ziarul de Duminică. Redau mai jos câteva fragmente.

  

   

   

Cine este Erica Jong? O scriitoare americană care a devenit celebră în 1973, după publicarea acestui roman (prima ei carte!), care a creat senzaţie pentru modul deschis, dezinhibat al abordării relaţiilor sexuale ale femeilor. Cartea a fost tradusă în vreo 27 de limbi şi tipărită în peste 20 de milioane de exemplare. A apărut, într-adevăr, într-o epocă de exacerbare a feminismului (unul dintre capitole sfârşeşte cu transcrierea unui imens afiş văzut pe un drum din Franţa – Femmes! Liberons nous!, Femei, să ne eliberăm!), dar succesul i s-a datorat doar în parte acestui feminism.

Eroina se descrie pe ea însăşi mai bine decât ar face-o oricine altcineva:

“Sunt din New York, sunt evreică, provin dintr-o familie foarte nevrotică şi înstărită din clasa de mijloc, căsătorită pentru a doua oară cu un psihiatru, nu am copii, am douăzeci şi nouă de ani, tocmai am publicat o carte cu aşa-zise poeme erotice, lucru care a făcut ca nişte bărbaţi ciudaţi să mă sune în toiul nopţii cu propuneri, şi a stârnit o mare vâlvă în ceea ce mă priveşte – turnee cu citire de poeme în colegii, interviuri, scrisori de la nebuni, şi astfel am luat-o razna. Am început să-mi citesc propriile poeme şi să încerc să devin una cu imaginea prezentată de ele. Am început să cred că sunt un personaj de ficţiune inventat de mine.”

Trei decenii mai târziu Erica Jong însăşi îşi descria astfel personajul:

“Isadora vrea dragoste, însă cum poate recunoaşte dragostea atunci când nebunia sexului o orbeşte? E frenetic de ambiţioasă, cu toate astea fanteziile ei romantice îi stau mereu în cale. Vrea să scape de părinţii ei, să se regăsească – şi cu toate astea e condusă de forţe de familie pe care nu le poate înţelege pe deplin. Vrea să se elibereze de constrângeri, însă continuă să se lase prinsă de noi versiuni ale acestora. În cea mai mare parte e tiranizată de propriile-i nevroze. Vrea totul dintr-odată. Nu are linişte. Vrea cu disperare să fie scriitoare, însă nu poate să stea liniştită.”

Prin urmare, eroina e o scriitoare care vorbeşte despre experienţele proprii – într-adevăr cum făcea Henry Miller. Ca să vorbească despre ea însăşi, Isadora Wing trebuie să coboare adânc în ea însăşi şi să urce iaraşi la lumină; să admită căutările permanente: “I-am spus întreaga mea poveste de căutare a bărbatului imposibil şi cum mă pomeneam întotdeauna înapoi de unde pornisem: în interiorul minţii mele. Le-am întruchipat pe surorile mele pentru el, pe maică-mea, pe taică-meu, pe bunicii mei, pe soţul meu.” Şi încă:

“Necazul cu mine era că voiam întotdeauna să excelez în toate. Cea mai bună amantă. Cea mai mare înfometată de dragoste. Cea mai mare suferindă. Cea mai mare victimă, cea mai mare nesăbuită. Dacă mă băgam tot timpul în belele, era din cauza nenorocitei de vine că doream întotodeauna să fiu cea mai bună. A trebuit să am cel mai nebun soţ dintâi, cel mai enigmatic soţ de-al doilea, cea mai îndrăzneaţă primă carte, cea mai nesăbuită panică post-publicare. Nu pot face nimic pe jumătate.”

Extraordinară această oscilaţie a unei femei între a fi cineva şi a fi o femeie obişnuită. (…)

Erica Jong este conştientă şi de capcane. Feminismul pe care l-a propovăduit şi ea a coincis la un anume moment cu libertinajul şi renunţarea la moravurile stabilite. Era vremea în care înfloreau mişcările flower-power şi hippy, în paralel cu prima explozie a consumului de droguri tari. Bune şi rele, ca întotdeauna. “De ce eşti feminist? – am întrebat de curând un tip pe care îl cunosc şi care e un foarte înfocat susţinător al mişcării. Pentru că în zilele noastre e cea mai bună cale de a ţi-o trage, a zis el. Chauser ar fi fost la el acasă aici.” De fapt, chiar aşa erau vremurile în urmă cu treizeci, patruzeci de ani. Cam peste tot în lume.

De ce trebuie să citească această carte orice femeie? Pentru că se va regăsi în ea în întregime – trăiri, impulsiuni, vise. Pentru că e sinceră în toate – bune şi rele. Pentru că nu e, în ciuda epocii în care a fost scrisă, o carte chiar feministă, ci mai degrabă a împăcării dintre sexe. Pentru că, în sfârşit, induce optimism – iar într-o epocă cum e a noastră (dar n-au fost toate epocile la fel?) e foarte important.

Despre cum s-a vindecat eroina de teama de zbor care dă titlul cărţii, vă las să descoperiţi singuri.

  

Top 10 noutăți la târgul Gaudeamus. Update: +2

Ediţia a 17-a a târgului de la Romexpo începe joi, 18 noiembrie, și se încheie luni, 22 noiembrie. Vă așteptăm la stand cu volume nou-nouțe de psihologie, ficțiune și memorii. Iată 10 cărți din recolta de toamnă a grupului editorial Trei.

    

Update/Bonus: încă două cărți proaspete:

 

12. Raport de poliţie de Marie Darrieussecq

Editura Pandora M (parte din grupul Trei) lansează un volum-eveniment în prezența autoarei, prozatoarei si eseistei franceze. Cartea despre acuzațiile de plagiat care au fost aduse unor mari figuri (Zola, Freud, Mandelstam, Daphne Du Maurier, Paul Celan) va fi prezentată la Gaudeamus, sâmbată, 20 noiembrie, de la orele 16.00 in cadrul unei mese rotunde cu tema “Acuzatia de plagiat, o strategie literară?”, care se va desfășura la standul Ambasadei Franței/ BIEF.

   

   

  

11. Dezvoltarea umană de E. Papalia, S.W. Olds şi R.D. Feldman

Psihologii, profesorii, studenții și toți cei interesați de psihologia dezvoltării au acum la îndemână un tratat clasic, consistent și exhaustiv despre etapele dezvoltării copilului. Autoarele pun accent pe continuitatea dezvoltării umane şi pe influenţele culturale şi istorice,  scoțând în evidență interacţiunile dintre nivelul fizic, cel cognitiv şi cel psihosocial.

   

  

      

————————————————————————————–             

10. Templul din nori de Patrick Woodhead

Totul a plecat de la o prietenă a aventurierului și romancierului Patrick Woodhead, care i-a povestit acestuia despre bunicul ei care călătorise pe la începutul secolului trecut în defileul fluviului Tsangpo, în căutarea unei legendare cascade, un soi de Niagara a Tibetului. Patrick vrea să refacă traseul, dar oficialii chinezi îl opresc din drum. De aici se naște variantă ficțională a expediției care n-a fost să fie. O poveste bine documentată despre secretele religioase și politice ascunse printre ceața și norii de pe piscurile tibetane.

         

                  

9. Semnele trupului la copil de Joan Liebmann-Smith și Jacqueline Nardi Egan

Cum aflăm ce-l doare pe copilul care încă nu știe să vorbească? De unde știm dacă bășicuţele de pe piele, buricul bombat, respiraţia greoaie, capul ţuguiat sau căscatul excesiv trebuie să ne îngrijoreze sau sunt doar niște manifestări trecătoare? După succesul cărţii Semnele trupului. Cum să afli de ce suferi fără să mergi la medic (tradusă deja la Trei), autoarele propun o completare absolut necesară, de vreme ce tipurile de afecţiuni diferă semnificativ de la copiii mici la adulţi.

         

     

     

8. Orașul borcanelor, de Arnaldur Indridason

”Oraşul Borcanelor” este un loc tăinuit în care se păstrează organele prelevate pentru cercetări genetice. Odată pătruns în acest laborator de medicină legală, inspectorul islandez Erlendur Sveinsson găseşte cheia unor fapte care au afectat mai multe generaţii. ”Erlendur este un inspector dat naibii”, se entuziasmează cronicarul de la Minneapolis Star-Tribune.

       

      

       

7. Minți criminale. Psihologia violenței și crimei de Duncan Cartwright

O carte interesantă, că tot sunt la modă serialele cu profiler-i! Psihologul sud-african Duncan Cartwright face un slalom printre psihologie, criminologie și psihanaliză. pentru a lămuri în ce fel un individ aparent normal devine, peste noapte, un ucigaș cu sânge rece. O rară incursiune în lumea interioară a celor pe care nu vrei să-i întâlnești pe stradă.

       

                

       

6. Studio 69, de Liza Marklund

Noul roman polițist (nordic, bineînțeles…) este a doua parte din seria al cărei personaj principal este jurnalista Annika Bengtzon. De data aceasta însă, acțiunea se petrece cu 8 ani înainte de evenimentele din primul volum, Explozii în Stockholm (tradus în acest an la Editura Trei), când eroina abia își face mâna ca proaspătă jurnalistă. ”Aveți de-a face cu o reporteriță curajoasă și bătăioasă! Iar încrâncenarea cu care ea se dă peste cap pentru a afla adevărul face din această carte un thriller captivant și cinematografic”, apreciază The Times.

   

        

 

5. Psihologia jocurilor video, de Serge Tisseron (în colab. cu Isabelle Gravillon)

Copilul tău pare să fi devenit „dependent” de jocurile video? Violența de pe ecranul computerului îi face rău? Cartea îi liniștește pe părinții îngrijorați și îi îndeamnă să-și înțeleagă mai bine copiii prin intermediul jocurilor virtuale. ”Într-o familie de muzicieni, cine s-ar gândi să vorbească despre dependenţă în cazul unui tânăr ce cântă mai multe ore pe zi la flaut sau la vioară? Nimeni! Dar dacă acelaşi tânăr şi-ar consacra tot atâtea ore unor jocuri video va fi considerat „dependent”. E o chestiune de cultură şi de perspectivă”, nuanțează psihiatrul francez Serge Tisseron.

     

    

4. Angrenajul – Memoriile unui trader de Jérôme Kerviel

24 ianuarie 2008: autorul nostru ajunge pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume, acuzat de a fi comis cea mai mare fraudă financiară din istoria sistemului bancar. Paguba raportată de Société Générale a fost de 4,9 miliarde de euro. „Aș vrea ca aceasta carte să informeze opinia publica despre realitatea practicilor bancare. Este mărturia unui om care-și recunoaște greșelile, dar refuză să plătească pentru un sistem financiar complet nebun.”, avertizează Jérôme Kerviel.

 

         

3. Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori de Speranța Farca.  

Cu un talent care amintește de cărțile de popularizare semnate de Dolto și Winnicott, psihanalista specializată în relația mamă-copil îi îndeamnă pe părinți să regăsească naturalețea relațiilor cu cei mici: ”Adesea, străduindu-ne prea tare să-i oferim copilului tot ce e mai bun, ne trezim că îl privăm tocmai de ceea ce are cel mai mult nevoie, de prezenţa şi firescul nostru”.

 

 

 

2. Nu-știu-câte-zile de Stoian G. Bogdan

SuperRomanul anului e un thriller cu cocalari, mafioți și alți oameni de bine de prin Comănești, București și alte regiuni ale grădinii carpatine. Și începe cam așa: ”Buna ziua, sărut-mâinile, hello, salut, ceau! Să stabilim din start: eu sunt autorul şi asta-i cartea mea. Faptul că tu citeşti rândul ăsta e pură întâmplare. Faptul că eu scriu rândul ăsta nu e pură întâmplare. În momentul în care ai ales să citeşti, ai căzut în mâna mea”.

  

   

   

1. 50 de mari mituri ale psihologiei populare de S.O. Lilienfeld, S. Jaylinn, J. Ruscio, B.L. Beyerstein

Plin de umor, editorul revistei Skeptic, Michael Shermer, vă introduce în spiritul cărții care demolează legendele urbane ale psihologiei populare: „Deoarece îmi folosesc abia 10% din creier, am fost nevoit să ascult muzica lui Mozart în timp ce parcurgeam această carte, iar apoi a trebuit să fiu hipnotizat pentru a-mi reaminti ce am citit, căci fusesem marcat de traumele din copilărie, care, deși au fost refulate, au mai ieşit din când în când la iveală prin intermediul experienţelor extracorporale şi percepţiei extrasenzoriale.”

 

Kama Sutra pentru doamne… la înălțime

Revista ”Cultura” publică o cronică a unui roman ”scris cu o vervă uluitoare”, o ”mărturie la prima mână despre sfârșitul anilor ‘60 de pe continentul nord-american”. E vorba despre TEAMA DE ZBOR a Ericăi Jong, o carte feministă, dar și o ”inedită Kama Sutra fizică și spirituală”, apreciază Rodica Grigore în cronica din ”Cultura”:

     

      

Isadora Zelda White Stollerman Wing se teme de călătoriile cu avionul. Și totuși, călătorește ori de câte ori are ocazia, mai cu seamă dacă e vorba să-și promoveze, prin lecturi publice, volumul de poezie pe care l-a publicat, încercând să se afirme în lumea literară americană – și, chiar mai mult decât atât, să devină (…) o voce influentă în peisajul liric al continentului nord-american. Fapt care se dovedește extrem de dificil, mai cu seamă pentru că acest peisaj liric este dominat de bărbați. A se citi, firește, de poeți. Dar, în orice caz, nu de poete…

În plus, Isadora Zelda White Stollerman Wing traiește – sau, cel putin, ea așa crede – momentul de cotitură al vieții sale: se apropie vertiginos de treizeci de ani, a avut parte de un mariaj nefericit, care a aruncat-o în ghearele deznădejdii (și ale unei depresii care s-a dovedit extrem de greu de tratat – sau poate că doar medicii pe care i-a găsit ea au fost, în ciuda faimei lor, extrem de puțin pregătiți pentru a trata depresia unei asemenea paciente!…) urmat de un al doilea (actualul soț fiind tocmai psihiatru!) care, în ciuda standardului de viață pe care i-l oferă, nu o face fericită.

Ce-ar putea urma?

• Publicarea unui alt volum de versuri – poate chiar mai erotice decât cele din primul?
• Sau încercarea de a gasi un tratament psihiatric adecvat pentru astfel de probleme?
• Sau o călătorie menită a însenina gândurile și a schimba peisajul de fiecare zi?

 

Cum prima variantă e repede abandonată, urmarea va fi o combinație inedită a celorlalte două. Astfel începe romanul „Teama de zbor“ („Fear of Flying“), publicat de Erica Jong în 1973, în Statele Unite ale Americii. Pus la zid fără milă, odată cu autoarea lui, de către unii cititori – și critici – pentru  limbajul extrem de libertin, asemenea scenelor descrise, ca și pentru încercarea de a aborda chiar și subiecte considerate, până atunci, tabu (sexualitatea feminină, fanteziile erotice ale unei extrem de dezinhibate protagoniste), romanul acesta a fost, pe de altă parte, transformat rapid într-un adevărat obiect de cult de militanții (militantele…) pentru drepturile femeilor, nu puține voci considerând „Teama de zbor“ drept un veritabil manifest al celei de-a doua epoci de glorie a feminismului. (…)

Citește continuarea cronicii în revista Cultura.

Înainte de Carrie Bradshaw a existat Erica Jong…

 

 

 

 

 

 

 

NU FAPTUL CĂ MĂ ÎNDRĂGOSTEAM NEBUNEŞTE ERA CU TOTUL ŞI CU TOTUL NEOBIŞNUIT PENTRU MINE. TOT ANUL MĂ ÎNDRĂGOSTISEM DE TOATĂ LUMEA. Mă îndrăgostisem de un poet irlandez care creştea porci într o fermă din Iowa. MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un romancier înalt de un metru optzeci şi trei, care semăna cu un cowboy şi scria doar alegorii despre efectele radiaţiilor. MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un critic cu ochi albaştri care îmi ridicase în slăvi prima mea carte de poezii. MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un pictor ursuz (ale cărui trei neveste se sinuciseseră). MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un foarte curtenitor profesor de filosofie renascentistă italiană care inhala dizolvant şi le-o trăgea boboacelor. MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un translator ONU (de ebraică, greacă, arabă), care avea cinci copii, o mamă bolnavă, şi şapte romane nepublicate în apartamentul lui mare de pe Morningside Drive. MĂ ÎNDRĂGOSTISEM de un biochimist palid şi protestant anglo saxon care mă invitase la prânz la Harvard Club şi care fusese căsătorit cu alte două scriitoare — ambele cu înclinaţii spre nimfomanie.

Însă toate astea nu duseseră la nimic. O, fuseseră nişte giugiuleli pe bancheta din spate a maşinii. Şi săruturi lungi şi ameţite de băutură în bucătării newyorkeze peste sticle cu martini cald. Şi fuseseră flirturi la prânzuri decontate. Şi ciupituri de fund printre mormanele de cărţi ale Bibliotecii Butler. Şi îmbrăţişări după citirea poemelor. Şi strângeri de mână la vernisaje. Şi convorbiri telefonice lungi şi pline de aluzii, şi scrisori pline de subînţelesuri. Fuseseră chiar unele propuneri sincere şi pe faţă (de obicei de la bărbaţi care nu mă atrăgeau deloc). Însă toate astea nu duseseră la nimic. În loc de astea, mă duceam acasă, şi scriam poeme închinate bărbatului pe care îl iubeam cu adevărat (oricine ar fi fost el). La urma urmelor, mi o trăsesem cu destui tipi ca să ştiu că o sulă nu era atât de diferită de alta. Aşadar, ce anume căutam? Şi de ce eram atât de neliniştită? Poate rezistasem consumării acestor flirturi pentru că ştiam că bărbatul pe care îl voiam cu adevărat va continua să mă ocolească, iar eu voi sfârşi prin a fi dezamăgită. Însă cine era bărbatul pe care îl voiam cu adevărat? Tot ce ştiam era că îl căutasem cu disperare de la vârsta de şaisprezece ani.

Când aveam şaisprezece ani şi îmi spuneam socialistă fabiană, când aveam şaisprezece ani şi refuzam să mă îndrăgostesc de băieţi care îl plăceau pe Ike, când aveam şaisprezece ani şi plângeam citind Rubaiya t, când aveam şaisprezece ani şi plângeam în timp ce citeam sonetele lui Edna St. Vincent Millay — obişnuiam să visez la un bărbat perfect ale cărui minte şi trup erau bune de futut în egală măsură. Avea un chip ca al lui Paul Newman şi o voce ca a lui Dylan Thomas. Avea un trup ca David ul lui Michelangelo (“cu acei muşchiuleţi unduitori din marmură”, cum obişnuiam să i spun celei mai bune prietene a mea, Pia Wittkin, a cărui statuie preferată masculină era Discobolul; studiam amândouă cu aviditate istoria artei). Avea o minte ca a lui George Bernard Shaw (sau, cel puţin, ceea ce mintea mea de şaisprezece ani îşi imagina ca fiind mintea lui George Bernard Shaw). Iubea Concertul no. 3 pentru pian de Rahmaninov şi cântecul lui Frank Sinatra “In the Wee Small Hours of the Morning” mai presus de orice altă muzică muritoare. Îmi împărtăşea pasiunea pentru tapiserii cu unicorni, Mai tare ca diavolul , Cloister s, Al doilea sex de Simone de Beauvoir, vrăjitorie, şi spuma de ciocolată. Îmi împărtăşea dispreţul pentru senatorul Joe McCarthy, Elvis Presley şi părinţii mei filistini. Nu l am întâlnit niciodată.

Fragment din romanul “Teama de zbor”, de Erica Jong, traducere de Monica Vlad, Editura Trei, Colecţia Eroscop.

“Oare s-ar mai căsători majoritatea femeilor dacă ar şti ce înseamnă?”

Toate fanteziile mele includeau căsătoria. De abia mă imaginam fugind de un bărbat, că mă şi vedeam cuplându-mă cu altul. Eram ca o ambarcaţiune care întotdeauna trebuia să aibă o escală. Pur şi simplu nu mă putea închipui fără un bărbat. Fără unul, mă simţeam pierdută, ca un câine fără stăpân; dezrădăcinată, fără chip, nedefinită.

Însă ce era atât de minunat în legătură cu căsătoria? Fusesem şi eram căsătorită până peste cap. Avea părţile sale bune, însă le avea şi pe cele proaste. Virtuţile căsătoriei erau în mare parte virtuţi negative. A fi căsătorită într o lume a bărbaţilor era o asemenea luptă, încât orice altceva trebuia să fie un lucru mai bun. Căsătoria era un lucru mai bun. Însă nu cu mult mai bun. Al naibii de inteligent, mă gândeam, felul în care bărbaţii făcuseră viaţa atât de intolerabilă pentru femeile necăsătorite, încât majoritatea am îmbrăţişa bucuroase chiar şi nişte căsătorii nefericite. Aproape orice trebuia să fie o îmbunătăţire a felului în care te zbăteai să ţi menţii postul într o slujbă prost plătită şi să respingi bărbaţi neatrăgători în timpul liber în vreme ce încercai cu disperare găseşti unii atrăgători. Deşi nu am nicio îndoială că starea de a fi celibatar implică singurătate şi pentru un bărbat, nu are povara suplimentară de a fi sută la sută periculoasă, şi nu implică automat sărăcie şi statutul incontestabil al unui paria social.

Oare s ar mai căsători majoritatea femeilor dacă ar şti ce înseamnă? Mă gândesc la femeile tinere care îşi urmează soţii oriunde soţii îşi urmează slujbele. Mă gândesc cum ele se pomenesc brusc la sute de kilometri depărtare de prieteni şi familie. Mă gândesc la ele locuind în locuri unde nu pot munci, unde nu cunosc limba. Mă gândesc cum fac copii din singurătate şi plictiseală, neştiind de ce anume. Mă gândesc la bărbaţii lor care sunt întotdeauna hărţuiţi şi epuizaţi pentru că sunt puşi pe făcutul copiilor. Mă gândesc că se văd mai puţin după căsătorie decât înainte. Mă gândesc cum cad în pat, prea epuizaţi ca să mai facă sex. Mă gândesc la ei mai îndepărtaţi unul de altul în primul an de căsătorie decât şi ar fi închipuit vreodată că ar putea fi doi oameni atunci când îşi făceau curte. Şi apoi mă gândesc cum încep fanteziile lor. El pune ochii pe postnimfete de paisprezece ani în bikini. Ea râvneşte la cel care vine să i repare televizorul. Copilul se îmbolnăveşte şi ea şi o trage cu pediatrul. El i o pune tinerei lui secretare masochiste care citeşte Cosmopolitan şi se crede o femeie emancipată. Nu: când s a stricat totul? Dar: a fost vreodată totul cum trebuie?

O imagine întunecată. Nu toate căsătoriile sunt aşa. Uite, spre exemplu, căsătoria la care am visat în adolescenţa mea idealistă (când credeam că Beatrice şi Sidney Webb, Virginia şi Leonard Woolf aveau căsătorii perfecte). Da’ ce ştiam eu? Voiam “mutualitate totală”, “parteneriat”, “egalitate”. Ştiam eu despre felul în care bărbaţii stau acolo, pe scaun, lipiţi de hârtiile lor în timp ce tu faci curat pe masă? Cum pretind că sunt total nepricepuţi când le ceri să amestece sucul de portocale cu gheaţă? Cum vin ei cu prietenii acasă şi se aşteaptă să i serveşti şi, cu toate astea, tot ei cred că au tot dreptul să se bosumfle şi să izbucnească în altă cameră dacă tu vii cu prietenele acasă? Ce adolescentă idealistă şi ar putea imagina toate astea în timp ce stă şi citeşte Shaw şi Virginia Woolf şi îi vede pe Beatrice şi Sidney Webb?

Cunosc unele căsătorii reuşite. În majoritatea lor, de a doua oară. Căsătorii în care ambii parteneri au depăşit faza cu rahatul ăla gen eu Tarzan, tu Jane şi încearcă pur şi simplu să şi ducă zilele ajutându se unul pe altul, fiind buni unul cu altul, făcând treburile casnice când acestea apar şi fără să se îngrijoreze prea mult în legătură cu cine face asta sau cealaltă. Unii bărbaţi ajung la această stare încântător de relaxată pe la vârsta de patruzeci de ani sau după câteva divorţuri. Poate căsătoriile sunt mai bune la vârsta a doua. Când toată prostia dispare şi îţi dai seama că trebuie să te iubeşti unul pe altul pentru că oricum o să mori.

fragment din romanul “Teama de zbor”, de Erica Jong, Editura Trei, Colectia”Eroscop”

“Îmi place ideea de cosmopolitism literar”

Revista Time Out a vorbit cu Magdalena Mărculescu, director editorial al grupului Trei, despre soarta cărţii confruntată cu noile tehnologii electronice, despre nișele romanului erotic și ale policierului nordic, dar și despre autorii ei preferați. Iată câteva fragmente din discuție:

Ai pornit de la Pandora M (apropo, de unde numele ăsta?), din Târgovişte, şi ai ajuns în buricul târgului, pe care l-ai şi cucerit. Ce-ţi mai propui de-acum de-acum înainte?

Iniţial, Pandora a fost o firmă de distribuţie de presă iniţiată de tatăl meu în Târgovişte. Toată lumea consideră că presa este o adevărată cutie a Pandorei din care curg permanent răutăţile. De aici numele. Între timp a devenit o editură, iniţiala M plecând de la Mărculescu. Ulterior, Pandora M a fost preluată şi face astăzi parte din grupul editorial Trei. Ce îmi propun de acum încolo? Să descopăr şi să lansez autori noi, care nu au mai fost publicaţi până acum.

Spionii voştri vin din frig (John le Carré dixit). De ce nu din Franţa, Italia ori Anglia?

Te referi la cărţile poliţiste, ai perfectă dreptate. Numai că noi am descoperit în ţările scandinave “spioni” de valoare certă, autori ca Stieg Larsson, Camilla Lackberg, Anne Holt, Liza Marklund. I-am publicat deja în colecţia Fiction Connection, s-a dovedit a fi o întreprindere cu mare priză la public. Trilogia Millennium a devenit un fenomen, are nenumăraţi fani, se vinde foarte bine şi la noi, dar şi în străinătate (s-au vândut peste 44 de milioane de exemplare, a devenit unul dintre marile bestselleruri ale tuturor timpurilor. Iar cartea este în plină vogă!). Asta nu m-a împiedicat să public autori din Anglia, Franţa, Germania etc. şi chiar din Japonia, Cuba, Argentina. Îmi place mult ideea de cosmopolitism literar.

“Despre erotism, spunea Georges Bataille, e posibil să spunem că reprezintă o aprobare a vieţii, până şi în moarte”. Sade, anunţa şi mai limpede: “Nu există metodă mai bună de a se familiariza cu moartea, decât punând-o în alianţă cu ideea libertină”. Voi, când publicaţi literatură erotică, chiar vă gândiţi la lucruri serioase?

Să fim serioşi, ar fi comic să publici erotism şi să te gândeşti doar la lucruri tragice. Asta în primul rând. În al doilea rând, marea provocare pentru cei care teoretizează erotismul ţine de recunoaşterea dimensiunii ambivalente a acestuia: erotismul este extaz, dar trimite şi la latura întunecată a omului. Dar, ca să revin la literatură, atunci când am iniţiat Eroscop în editura noastră, ne-am gândit pur şi simplu la faptul că nu există o colecţie elegantă de literatură libertină în România. Or, în marile literaturi există.

Ne-am gândit că limbajul erotic în limba română continua să trăiască sub semnul cenzurii, sau al ruşinii, sau al crispării. Pentru cultura unui popor şi limba lui este vital să poţi şi să-ţi permiţi să fi “deşănţat” în mod elegant. Pentru psihologia lui, este esenţial să nu fi ipocrit. Consider că limbajul pulsiunilor erotice nu trebuie să aparţină doar mediilor vulgare sau să rămână blocat “la colţul străzii”. Ci trebuie să acceadă la virtuţi literare. Nicio legătură între pornografic şi literatura erotică!

Care sunt autorii de suflet ai editoarei Magda Mărculescu? Ai reuşit să-i publici sau doar îi iubeşti în tăcere?

Sufletul e mare, autorii sunt mulţi. Iată câţiva, de-a lungul timpului: Dostoievski, Marin Preda, Platon, Heidegger, Neagu Djuvara, Jacques le Goff… M-am îndrăgostit de ei pentru că i-am găsit deja publicaţi, pe unii i-am citit înainte de a fi editor. Din portofoliul meu editorial, câteva romane: Stieg Larsson (Trilogia Millennium), Camilla Lackberg (“Prinţesa gheţurilor”), Emmanuel Carrere (“Un roman rus”), Youssef Ziedan (“Azazel, îngerul răului”), Ariel Magnus (“Un chinez pe bicicletă”) etc. Mult timp am avut autori pe care i-am “iubit în tăcere” şi nu i-am putut publica. Sunt pe punctul de a depăşi această traumă. Pentru asta trebuie să ai “în spate” o editură puternică.

Citește întregul interviu realizat de Daniel Nicolescu în ediția online a revistei ”Time Out”

Un caz simplu de complex oedipian

Programul era pe Channel 13 şi era un fel de salată a celor şapte arte.

   

Erau şapte “artişti” tineri şi fiecare dintre ei avea patru minute pentru a‑şi face treaba. Apoi era un moşulică băşinos cu ochii umflaţi şi care fuma pipă şi avea un nume gen Phillips Hardtack, care ne intervieva pe fiecare, punându‑ne întrebări incisive cum ar fi “Ce e, după părerea ta, Inspiraţia?” sau “Ce influenţă a avut copilăria în opera pe care o creezi?”. Pentru aceste întrebări (şi aproximativ alte zece) erau alocate alte patru minute.

În afară de a fi gazda unor emisiuni ca asta, Hardtack se spetea scriind recenzii de cărţi şi pozând pentru reclame la whisky — două ocupaţii care au mai multe în comun decât pare la prima vedere. Scotchul era întotdeauna “suplu” şi “delicat”, iar cărţile erau întotdeauna “viguroase” şi “puternice”. Tot ce trebuia să faci era să‑l stârneşti pe Hardtack şi începeau să curgă adjectivele. Uneori, totuşi, le încurca şi numea o carte “suplă” şi “delicată” în vreme ce scotchul era numit “viguros” şi “puternic”. Pentru un scotch vechi de douăzeci de ani şi autori bătrâni care îşi publicaseră memoriile, Hardtack rezerva cuvântul “copt”. Iar pentru autori tineri şi un scotch cu marca X, Hardtack avea răspunsul său automat: “Îi lipseşte netezimea”.

        

  

      

Majoritatea “artiştilor” de la acea emisiune îl meritau pe Hardtack. Era un bufon tânăr care se autointitulase “cineast” şi prezenta timp de patru minute un film tremurat şi supraexpus a ceea ce păreau să fie două (sau posibil trei) amibe dansând; un pictor negru care se autointitulase pictor activist şi picta doar scaune (un subiect straniu de pacifist pentru un pictor activist); o soprană cu dinţi foarte galbeni şi cu prognatism (Charlie era acolo pentru a o acompania patru minute în timp ce ea interpreta o arie tremurată de Puccini); un om‑orchestră pe nume Kent Blass care ţopăia spasmodic de colo‑colo, bătând la tobe, cântând la xilofoane, acvarii de sticlă, oale şi tigăi; un dansator modern care nu pronunţa niciodată substantivul “dans” fără să folosească articolul hotărât; un cântăreţ de muzică folk cu mesaje sociale de protest al cărui accent veritabil de Brooklyn fusese înfrumuseţat cu lecţii de oratorie, cu rezultatul bizar că pronunţa Dumnezeu, “Drrumnezeu”; şi eram eu.

Mă instalaseră în interiorul unei rame din placaj de culoare cenuşie pentru cele patru minute de poezie, şi pentru a ajunge la ea, trebuia să mă cocoţ pe un fel de estradă. Charlie era chiar dedesubt, stând la pian şi zgâindu‑se sub fusta mea. În timp ce îmi citeam poezia, ochii lui îmi sfredeleau pulpele. O zi mai târziu m‑a sunat. Nu‑mi aminteam de el. Apoi a spus că voia să‑mi pună poemele pe muzică, aşa că m‑am întâlnit cu el la cină. “Ia-o în sus, până în apartamentul meu şi dă‑mi voie să‑ţi pun poemele pe muzică” şi eu o luam în sus întotdeauna. Sau cel puţin mă duceam.

  

  

     

Însă Charlie mă surprindea. Părea costeliv, nespălat şi cu nasul coroiat când apărea la uşa mea, însă în restaurant îşi expunea cunoştinţele lui vaste despre Cole Porter, Rodgers, Hart şi Gershwin: toate cântecele pe care taică‑meu le cântase la pian când eram copil. Chiar şi cântecele obscure ale lui Cole Porter, cântecele aproape uitate ale lui Rodgers şi Hart din muzic-halluri obscure, cântecele mai puţin cunoscute de Gershwin — le ştia pe toate. Ştia chiar mai multe dintre acestea decât mine — cu memoria mea excelentă pentru versuri uşor de reţinut.

         

     

      

Atunci m‑am îndrăgostit în mod cu totul şi cu totul absurd de el, l‑am transformat dintr‑un broscoi nespălat şi cu nasul coroiat — într‑un prinţ — un prinţ evreu care pe deasupra mai cânta şi la pian. De îndată ce el a recitat ultima strofă din “Let’s Do It” şi a spus cuvintele cum trebuie, eram gata să mă culc cu el. Un caz simplu de complex oedipian.

 

Fragment din Erica Jong, Teama de zbor (colecția Eroscop)

        

Top 7 cărți nou-nouțe la Bookfest

Despre unele din cărțile proaspete de mai jos am apucat să fac vorbire pe blog, despre altele nici n-am avut cum să postez vreun cuvințel, căci abia au sosit din tipar. Iată câteva noutăți pe care le veți găsi la standul de la târg al grupului editorial Trei.

 

7. Socrii toxici. Brrrrr… Mai e nevoie de lămuriri suplimentare? Poate doar pentru fericiții căsătoriți care n-au dat peste socrii șantajiști, care îți fac program sau îți manipulează partenerul(a), explicându-i cât de neadecvat(ă) ești. Autoarea, terapeuta Susan Forward, vă este cunoscută cu o altă carte de la Trei, Șantajul sentimental.

 

6. Explozii în Stockholm. Dacă ați prins gustul policierului nordic și al femeilor-detectiv (Stieg Larsson, Camila Läckberg), aveți o nouă ocazie să o luați pe urmele unor căutări detectivisto-jurnalistice,  întreprinse de această dată de reporterița Annika Bengtzon. Autoarea noului roman, Lisa Marklund, este proprietara uneia dintre cele mai importante edituri suedeze, dar își găsește inspirația sub soarele mediteranean, locuind de ceva vreme în Spania. Așa să tot scrii…

 

5. Clientul care m-a schimbat. Încă o porție de ciudățenii (bărbatul abuzat de extratereștrii, femeia care făcea ca o pisicuță, adolscenta îndopată abuziv cu medicamente de urâciosul director al unei clinici psihiatrice), culese din ședințele de terapie de către psihologii americani J.A. Kottler și Jon Carlson, autorii celebrului bestseller Mumia de la masa din sufragerie.

 

4. Jurnalul unei femei adultere. Colecția Eroscop (Belle de Jour, Sade, Bruckner) este deja o vedetă în sine. Ce are special noua carte din această colecție? Ajunge să vă spun că straniul triunghi amoros format dintr-un psiholog, pacienta sa (o violoncelistă) și un fotograf (toți absolvenți ai aceleiași școli evreiești) este urzit de mintea unui profesor universitar, specialist în studii iudaice – Curt Leviant predă la Rutgers University din New Jersey.

 

3. Fiul Hamasului. Autorul autobiografiei incluse în noua colecție de la Pandora M Reality Shock a crescut în Cisiordania, visând să devină un luptător Hamas. Totuși Mosab Hassan Yousef, fiul unuia dintre fondatorii mișcării Hamas, deschide la un moment dat ochii, se creștinează și devine agent dublu, lucrând pentru serviciul de spionaj al Israelului.

 

2. Ora de intimitate. Cu un dar al povestirii care mi-a amintit de Irvin Yalom, psihologul clinician Susan Baur pleacă de la discutabilele legături erotice inițiate de Anton Mesmer, Carl Gustav Jung sau Otto Rank cu pacientele lor și ajunge în prezent, când orice semn de intimitate devine un imens scandal de presă și de deontologie. Or, meritul autoarei este găsirea unei căi de mijloc între abuzurile ca-n thrillerele hollywoodiene și reglementările excesive, apărând ideea că terapia nu poate funcționa fără grijă și implicare afectivă.

 

1. Acolo unde tigrii sunt la ei acasă. Dacă aveți gustul ușor escapist al romanului de aventuri, împănat desigur cu citate și ironii postmoderne, dacă v-au plăcut Harta sferică a lui Arturo Perez-Reverte sau Insula din ziua de ieri a lui Umberto Eco, atunci o să citiți pe nerăsuflate povestea autorului de origine alegeriană Jean-Marie Blas de Robles. Papagalul Heidegger, iezuitul scrântit din povestea alternativă și aventurile gen Indiana Jones din jungla amazoniană o sa vă prindă, bag mâna-n foc!