Marilyn Monroe a lumii arabe: ”Elle était diabolique avec les hommes”

Ierusalim. Biografia unui oraș nu e doar o istorie a conflictelor dintre iudaism, creștinism și islamism. Istoric format la Cambridge, Simon Sebag Montefiore recurge la inedite povești de viață privată, incluzând chiar și biografii mai colorate, precum cea a cântăreței-spioane Asmahan (1912-1944):

     

Zi şi noapte, coridoarele şi barurile de la hotelul King David erau atât de aglomerate cu prinţi, aristocraţi, gangsteri, curteni, haimanale, magnaţi, peşti, gigolo, curtezane, vedete de cinema din Egipt, Liban, Siria, Serbia, Grecia şi Etiopia, precum şi spioni aliaţi, ai Axei, sionişti şi arabi, alături de ofiţeri şi diplomaţi în uniforme franţuzeşti, britanice, australiene şi americane, încât vizitatorii trebuiau să dea serios din coate ca să-şi croiască drum pentru a ajunge la bar, unde urmau să-şi comande câte un martini sec.

  

Spioana cu aluniță pe bărbie

În 1942, la hotel s-a cazat un nou oaspete, care era una dintre cele mai renumite vedete arabe ale epocii şi personifica decadenţa Ierusalimului ca antrepozit levantin. Cânta sub numele de scenă Asmahan; oriunde se ducea, această femeie periculoasă, dar irezistibilă, care a reuşit să fie, printre altele, o prinţesă druză, o vedetă egipteană de cinema, o cântăreaţă populară arabă, curtezană de lux şi spion pentru toate părţile implicate, a reuşit să-şi creeze propria specie de prăpăd splendid şi de mister.

  

  

    

Vlăstar al unei familii princiare, dar sărăcite, care a fugit în 1918 în Egipt, Amal al-Altrash, născută druză în Siria, a fost descoperită drept cântăreaţă la vârsta de paisprezece ani şi a înregistrat primul ei disc la şaisprezece ani, dobândind instantaneu celebritatea la radio şi apoi în filme, mereu uşor de recunoscut după aluniţa din bărbie. În 1933, s-a măritat cu vărul ei, emirul Muntelui Druze din Siria, pentru prima oară (s-a măritat şi a divorţat de el de două ori). Ea a insistat să ducă o viaţă emancipată, de femeie occidentală, chiar şi în palatul lui de pe munte, deşi îşi petrecea o mare parte din timp la King David. În mai 1941, prinţesa — sau “emira” — a fost recrutată de spionajul britanic şi convinsă (de Vichy) să se întoarcă în Damasc pentru a-i fermeca şi mitui pe liderii sirieni ca să susţină puterile aliate. Când aliaţii au recucerit Siria şi Libanul, generalul Charles de Gaulle i-a adresat personal mulţumiri.

   

”Doamna de pe holuri”

Ajutată de talentul de cântăreaţă, de farmecul invincibil şi de un libido absolut neinhibat (cu orientări bisexuale), Asmahan i-a fermecat în scurt timp pe Francezii Liberi şi generalii britanici din Beirut, ridicându-i pe unii împotriva celorlalţi şi fiind plătită de ambele părţi ca agent de influenţă. Emisarul lui Churchill, generalul Louis Spears, a fost atât de fermecat, încât a spus că “a fost şi va fi întotdeauna una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Avea nişte ochi imenşi, verzi ca marea pe care o traversezi ca să ajungi în paradis”. Se spunea că, dacă îi erai amant, era imposibil să fii singur în budoarul ei, pentru că aveai şanse să găseşti un general sub pat, altul în pat, şi pe Spears atârnând de candelabru.

  

  

    

Furioasă pe faptul că aliaţii şi-au încălcat promisiunea de a le acorda imediat arabilor independenţa, prinţesa a furat secrete militare de la un iubit britanic şi a încercat să le ofere germanilor. Când a fost oprită la graniţa cu Turcia, ea l-a muşcat pe ofiţerul care a arestat-o. Când Franţa Liberă i-a anulat salariul, s-a mutat la Ierusalim. Având încă douăzeci şi patru de ani, a devenit “doamna de pe holuri” la King David, stând trează toată noaptea ca să-şi bea cocteilul preferat din whisky şi şampanie, seducând palestinieni de vază, alţi ofiţeri britanici (şi soţiile lor) şi pe prinţul Aly Khan. Un prieten francez îşi aminteşte: “era femeie din cap până-n picioare. Elle était diabolique avec les hommes.”

   

Moarte în Nil – MI6 sau Umm Kulthum?

Dat fiind că supranumele ei era Altrash, englezoaicele o numeau prinţesa Trash (”Gunoi”) şi atât de mult i-a şocat pe compatrioţii druzi încât aceştia au tras focuri de armă când primul ei film a fost prezentat în sălile de cinema — era cu ani înaintea timpului său. Putea să fie cel mai mare duşman al ei însăşi. Astfel, a încercat să o scoată din apartamentul cel mai bun al hotelului pe Nazi, regina mamă a Egiptului, când a început o aventură cu şambelanul regal. O competiţie cu o dansatoare egipteană pentru un bărbat a culminat cu distrugerea rituală reciprocă a rochiilor. Privea sionismul ca pe un prilej favorabil modei. “Slavă Domnului pentru aceşti blănari vienezi — măcar aşa să putem facem rost de o haină de blană decentă la Ierusalim.” După un an petrecut în oraş, căsătorindu-se pentru a treia oară, cu un playboy egiptean, în 1944 a plecat în Egipt pentru a interpreta rolul principal din filmul Love and Vengeance, dar, înainte de terminarea filmului, s-a înecat în Nil în urma unui misterios accident pus la cale, se spune, de MI6, Gestapo, regele Farouk (pe care-l refuzase) sau de rivalul ei, Umm Kulthum, strălucitul cântăreţ egiptean. Dacă fratele ei Farid a fost un Sinatra al lumii arabe, ea a fost Monroe. Stilul ei angelic de interpretare, îndeosebi în şlagărul “Nopţi magice la Viena”, este şi astăzi îndrăgit.

Cum se transmit traumele peste generații?

M. este o femeie tânără, poartă o coafură punk, o vestimentaţie punk şi un cercel în nas. Aspectul ei este expresia interiorului ei. Este instabilă, se simte neiubită şi are o relaţie foarte proastă cu mama ei.

Cu câţiva ani în urmă a fost sechestrată de către un cunoscut într-o cameră şi violată ore în şir. Acum este însărcinată, iar bărbatul cu care a rămas gravidă se ocupă, printre altele, cu traficul de droguri.

În copilărie, mama doamnei M. fusese abuzată sexual de tatăl ei. Chiar şi mama mamei fusese violată în timpul războiului.

Cât de mari sunt şansele viitorului copil de a dezvolta un ataşament sănătos şi sigur cu mama şi cu tatăl său? Va trece prin viaţă fără propria sa experienţă traumatică? Va deveni el însuşi făptaş? Ce ar putea împiedica toate acestea?

Fragment din:    

  

   

Metoda constelaţiei familiale mi-a oferit posibilitatea de a identifica în modul cel mai clar legătura fundamentală dintre ataşament şi traumă.

Folosirea acestei metode arată că unele dintre aceste ataşamente sunt grav tulburate şi, de aceea, familii întregi trăiesc într-un haos emoţional. Aceste tulburări de ataşament rezultă din faptul că anumite evenimente din respectivele sisteme familiale nu pot fi anihilate psihic şi, de aceea, nu duc la linişte sufletească. Bert Hellinger, fondatorul constelaţiei familiale, nu a dezvoltat o sistematizare a acestui tip de evenimente. El sesizează intuitiv, de la caz la caz, ceea ce acţionează mai departe peste generaţii, în evenimentele esenţiale dintr-o familie. În lumina teoriei traumei iese imediat la iveală că există evenimente traumatice – părinţi decedaţi devreme, copii daţi spre adopţie, abuz sexual şi altele – care tulbură durabil relaţiile dintre membrii familiei şi care pot apărea apoi la unii dintre ei ca simptome de tulburări psihice.

Combinând conceptul de ataşament cu cel de traumă, putem formula ca legitate: o mamă care a suferit o traumă transmite necondiţionat, într-o formă sau alta, această experienţă copilului ei. Apoi experienţa traumatică continuă să acţioneze asupra mai multor generaţii.

     

 

Ce spun desenele copiilor

Când există mai multe personaje în desen, apropierea a două dintre ele implică în mod necesar îndepărtarea de ceilalţi, îndepărtare pe care va trebui să o interpretăm.

 

Dacă subiectul însuși este cel care se reprezintă la distanţă de ceilalţi, aceasta indică dificultatea pe care o resimte de a stabili relaţii cu restul familiei, fie din agresivitate împotriva ei, fie pen- tru că se simte exclus.

De exemplu, Jean-Paul, 9 ani, înfăţișează cuplul parental strâns unit, iar în planul din spate, net separat de cei doi, un băiat de 8 ani cu care se identifică. În schimb, el înfăţișează, văzut prin transparenţa corpului mamei, un bebeluș–fetiţă de un an.

În realitate, Jean-Paul are două surori mai mari și un frăţior de 5 ani. Este un copil inteligent, care avea rezultate bune la școală, dar, de un an, activitatea lui școlară a devenit mediocră, iar personalitatea i s-a schimbat. Nu pare de vârsta pe care o are în realitate: este un copil mic de statură, delicat și tandru, blând și afectuos. Nu îl brutalizează pe fratele mai mic, dar cere să fie alintat ca acesta, vrea să o sărute întruna pe mama lui și insistă să vină în patul cel mare.

Fragment din cartea:

Ciudatele gesturi ale nebuniei: agitație, ticuri, ritualuri

Tulburările de mișcare întâlnite de obicei în psihiatrie variază de la rigiditatea mușchilor până la tremor și ticuri și de la lentoare generală până la mișcări accelerate.

În multe cazuri, problema se datorează unor medicamente, iar aceste reacții adverse sunt recunoscute cu ușurință și în general tratabile. Unele tulburări de mișcare reprezintă simptome ale altor tulburări psihice și se pot rezolva cu ajutorul tratamentelor specifice respectivelor tulburări.

• De obicei, depresia provoacă o retardare generală în mișcare. Dacă ești deprimat, ești lipsit de energie și motivație. Ai umerii căzuți, vocea joasă și te miști încet sau deloc. În cazurile mai grave, stai întins în pat sau pe un scaun, fără să te miști ore întregi.
• Pe de altă parte, dacă ai manie, care este extrema emoțională opusă, te afli într-o permanentă mișcare. Îți e greu să stai locului, îți vin tot felul de idei și adesea acționezi conform lor, fără a te gândi prea mult. Psihiatrii numesc lentoarea mișcării din depresie și accelerarea mișcărilor din manie retard psihomotor și agitație psihomotorie.
• În mod ciudat, unii pacienți deprimați devin hiperactivi, rătăcind nervoși și fără țintă, dar într-o permanentă mișcare. Hiperactivitatea este întâlnită și în tulburarea de hiperactivitate/deficit de atenție (ADHD), care apare în copilărie.
• Dacă ai tulburare obsesiv-compulsivă (TOC) vei avea mișcări rituale. Spre exemplu, simți nevoia să te oprești și să numeri până la zece înainte de a trece pragul unei uși, sau să intri și să ieși de mai multe ori la rând. Te simți obligat să pășești pe fiecare treaptă a scării sau pe fiecare pătrat de gresie când treci printr-o cameră.
• Unii indivizi cu TOC sunt diagnosticați și cu sindromul Tourette, o boală neurologică caracterizată prin ticuri, care afectează aproape 1‰ din oameni. Ticul este o mișcare involuntară, acestea putând varia de la ridicatul din umeri și scărpinatul nasului până la dregerea vocii și înjurături.
• Schizofrenia te poate determina să adopți o poziție ciudată, cum ar fi cu o mână ridicată în sus sau capul întors în permanență într-o anumită direcție. Psihiatrii denumesc acest lucru ”poză”. De asemenea, poți avea obiceiul de a repeta anumite mișcări într-o manieră anume. De exemplu, în timp ce mergi, îți pocnești degetele sau faci câte o grimasă înainte de a începe să spui ceva. Psihiatrii numesc aceste mișcări stereotipe.

Fragment din 50 de semne ale tulburărilor psihice de  James Whitney Hicks

Anorexia: când corpul imploră în locul nostru

Anorexia nervoasă este, se spune adesea, cauzată de idealul feminin impus de top-modele și de noua religie a supleței promovată intens de media. Fără să ignore aceste presiuni culturale, psihanalistul francez de origine română Vladimir Marinov demonstrează în volumul ”Anorexia, o stranie violență” că motivele ”autopedepsirii” prin înfometare vin uneori mai degrabă din copilăria timpurile a anorecticelor.

Iată și un fragment referitor la psihanaliza viselor unei paciente (numită aici ”Violența”) cu tulburări de alimentație.

Am hotărât să încep această carte cu analiza unui caz pe care l-am numit „Violenţa”, deoarece într-unul din visele sale pacienta se identifica cu un personaj numit „Violenţa”. Ca şi orice alt caz, şi acesta este unic, dar mi s-a părut că în ciuda spectaculozităţii lui este într-un fel paradigmatic.

Violenţa este o femeie tânără, în jurul a treizeci de ani, mai curând frumoasă şi care, atunci când vine în clinica în care lucrez după o tentativă de sinucidere medicamentoasă, este foarte slabă, aproape scheletică. A fost sfătuită să vină la medic de către soţul ei preocupat de cât este de slabă, ca şi de faptul că nu mai reuşeşte să facă dragostea cu ea. Am impresia că în faţa mea se află un fel de înger căzut. La prima vedere, pare foarte feminină, prea feminină, ca şi cum ar purta masca feminităţii perfecte. Însă vocea, adesea pierită, are ceva copilăresc, iar fragilitatea fizică te face uneori să te gândeşti la o păpuşă din porţelan.

Într-unul din visele pe care le-a avut la începutul analizei, pacienta visează că tocmai a născut o fetiţă pe nume Clemenţa. Părinţii ei – bunicii Clemenţei – stau de vorbă cu un cuplu de oameni serioşi, dar cam cenuşii şi trişti, pentru a hotărî dacă fiica lor are calităţile necesare pentru a-şi creşte copilul. Ea însăşi este sfâşiată între scepticismul legat de şansele unei reuşite şi dorinţa de a da copilul cuplului respectiv ca acesta să îl crească. Prima asociere pe care o face pacienta în legătură cu prenumele Clemenţa este „Violenţa”, un personaj de roman. A rezultat că pacienta nu reuşea să se împace cu părinţii ei. Exista în relaţiile cu aceştia ceva ce nu putea fi iertat. O violenţă imposibil de rostit zăcea în ea, îi intrase în oase; nu putea să scape de ea. (…) Ca o confirmare, Violenţa îmi va spune destul de repede într-un mod foarte limpede:

„Când sunt slabă e ca şi cum aş vrea să spun ceva şi nu reuşesc să exprim prin cuvinte, iar atunci spun ce am de spus cu corpul.”

Dar iată că în asocierile libere apare un alt vis repetitiv din copilărie: se afla în grădina bunicii dinspre mamă. (Pentru a-şi putea hrăni familia ajunsă la capătul puterilor, văduvă fiind, bunica a colaborat şi s-a culcat cu SS-işti, dând probabil şi liste Gestapoului: denunţând deci evrei. Însă tradiţia familiei a transformat-o pe bunică într-o victimă, o martiră care s-a sacrificat pentru copiii ei.) Mai mulţi copii se dădeau în leagăne. Însă, de îndată ce ea îşi întorcea capul şi nu îi mai vedea, copiii dispăreau. Erau deci copii care se făceau mari şi copii care slăbeau şi dispăreau. Ajunsă şi ea un fel de copil în plus în propria ei familie, având îndoieli că a fost realmente dorită ca fată, Violenţa a început să se identifice cu imaginea unor copii slăbuţi, sortiţi morţii în lagăre de concentrare. Era modul în care ea plătea datoria familiei, pe care nu o achitase bunica.” (…)

”Expunerea” unui corp slab reprezintă un ultim apel prin limbaj sub forma unei implorări mute  înainte ca anorectica să aleagă calea plăcerii inaniţiei. Vizualul ar avea deci această tendinţă de a aduce la lumina zilei, de a exhiba prin faţă – în câmpul vizual al părinţilor – ceea ce ei înşişi îi ascund prin spate unui infans (unui copil încă incapabil de mesaje verbale), dar şi ceea ce părinţii îşi ascund lor înşişi.

   

Planifică-ți un regim sărac în carbohidrați

Acest regim se concentrează asupra furnizării nutrienților necesari, eliminând în același timp alimentele de care organismul nu are nevoie, cu alte cuvinte carbohidrații care nu au nicio valoare nutritivă.

Cum trebuie să arate un regim sărac în carbohidrați? Iată cum ar putea să arate regimul pe o zi:

Micul-dejun

Costiță sau cârnați

Ouă

Prânzul

Pui la grătar cu salată de verdețuri și alte legume, cu costiță, ouă tocate și sos de salată („dressing”).

Gustarea

Felii de salam și o felie de brânză.

Cina

Burger sau friptură

Salată verde cu alte legume acceptabile și sos de salată

Fasole verde cu unt.

Afla mai multe despre principiile dietei bazate pe reducerea carbohidraților din

cartea lui Gary Taubes:

DE CE TE ÎNGRAȘI

  

Dezgustul: papuașul și starleta

   

  

Mă privea cum mâncam hrană americană la conservă. O luasem cu mine în satul îndepărtat din Papua Noua Guinee unde trăia populaţia fore. Când i-am remarcat expresia cu care mă privea, am pus jos furculiţa şi am ridicat aparatul de fotografiat pe care-l purtam mereu la gât. Pe lângă expresia clasică a dezgustului, povestea din spatele acestei fotografii scoate în evidenţă, în generarea dezgustului, importanţa actului de a mânca ceva repugnant. El nici măcar nu mânca respectivul aliment; doar văzându-mă pe mine că mănânc a fost suficient pentru a-i trezi aversiunea. (…)

Cum arăta expresia bărbatului din Noua Guinee? Buza superioară este ridicată la maximum; buza de jos e şi ea ridicată, ieşind puţin în afară. Încreţitura care porneşte de la nări şi coboară până sub colţurile buzei e adâncă, formând un ”U” răsturnat. Aripile nărilor sunt ridicate; pe marginile laterale ale nasului apar încreţituri. Ridicarea obrajilor şi lăsarea în jos a sprâncenelor creează încreţituri de tipul „labei de gâscă”. Toate acestea sunt semne ale unui dezgust extrem.

Fragment din ”Emoții date pe față”, volum în care psihologul american Paul Ekman sintetizează decenii de cercetări ale emoţiilor şi expresiilor faciale. El a inspirat, de altfel, și serialul ”Lie to Me” (vezi clipul de mai sus).

  

Dieta epocii de piatră. Și cei 4000 de aditivi alimentari

O metodă de hrănire sănătoasă poartă denumirea de „dieta epocii de piatră” şi spune:

„Mănâncă numai alimentele din care nu s-a extras nimic, în care nu s-a adăugat nimic şi care s-ar strica dacă nu le-ai consuma imediat.”

Ţi-ar veni extrem de greu să găseşti asemenea alimente în vreunul dintre supermarketurile de pe faţa pământului. Ceea ce vând aceste temple ale industriei alimentare – cu excepţia cazurilor în care au un raion de produse organice – reprezintă exact opusul regulii de mai înainte, aflăm din cartea Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului și a altor afecțiuni cronice.

Folosirea generală a aditivilor alimentari, al căror număr este în prezent de aproximativ 4000, slujeşte exclusiv scopului de a face alimentele produse industrial să aibă un aspect mai atrăgător, să aibă un gust bun, în ciuda faptului că au în conţinut inferior de materii prime, să aibă o durată de viaţă pe raft mai mare şi astfel să fie mai profitabile. Chimia alimentară este într-atât de dezvoltată, încât poate să imite aproape orice arome şi mirosuri naturale. Ceea ce nu pot să facă este să păcălească organismul uman şi să-l facă să răspundă la aceste contrafaceri ca şi cum ar fi produsele veritabile şi nu reuşesc decât să furnizeze compuşi chimici cu diferite grade de toxicitate în locul factorilor nutritivi esenţiali.

Printre cei mai larg folosiţi aditivi se numără nitritul de sodiu, zaharina, cofeina, olestra (un substituent de grăsimi), coloranţii şi aromatizatori artificiali, antioxidanţii, emulsificatorii, amplificatorii de arome, agenţii de îngroşare, aspartamul, grăsimile nesaturate şi glutamatul de monosodiu – plus cantităţi nesănătoase de zahăr, sare şi grăsimi. Toţi aditivii pot să provoace o multitudine de reacţii alergice, cum ar fi oboseala, problemele comportamentale, variaţii de dispoziţie şi, după un consum îndelungat, pot să conducă chiar şi la boli cardiace şi cancer.

Află în ce constă o alimentație înțeleaptă din:

“Câteva guri bune de eter şi pătrundem în lumea neştiută a morţii, cu bilet de întoarcere”

William Morton era dentist şi oportunist. Fostul său profesor de chimie, doctorul Charles Jackson, i-a sugerat că eterul sulfuric (derivat din amestecarea acidului sulfuric cu alcool) ar putea amorți durerea mai bine decât gazul ilariant.

Pe măsură ce mişcarea pentru abstinenţa de la alcool începe să afecteze vânzările de spirtoase, băutul de eter diluat capătă o crescândă popularitate. “Amatorii” de eter devin banali în comunitate. Printre pacienţii trataţi de intoxicaţie cronică eterică de către un cunoscut doctor londonez se numără “persoane educate şi rafinate… adesea femei; bărbaţii sunt doctori cu toţii”. Morton numeşte eterul “jucăria profesorilor şi a studenţilor”, iar răspândirea sa la scară largă îl convinge că e lipsit de primejdie. Poate că ignora numeroasele complicaţii posibile, ce merg de la vărsături la moarte.

Înainte de a-i testa efectele pe oameni, Morton decide să-l încerce pe ceva dispensabil — căţelul şi peştişorul nevestei sale. Amândouă făpturile supravieţuiesc la limită, ca şi mariajul lor. Caută apoi voluntari care să se lase doborâţi de gaz şi să permită să li se scoată dinţii, pentru a verifica dacă e dureros. Nu găseşte nici măcar unul, ceea ce nu e deloc surprinzător, cu toate că oferea cinci dolari de căciulă. Aşa că Morton se închide în birou, îmbibă o cârpă în eter şi şi-o lipeşte de gură. Era uşor să iei o supradoză de eter. O singură inhalaţie introducea în corp o cantitate de vapori periculos de mare. Se prăbuşeşte pe loc, singur, fără şansa de a-şi recăpăta cunoştinţa. Din fericire, cârpa îmbibată cu eter îi cade de pe faţă şi îşi revine după opt minute. Când îi povesteşte soţiei despre acest experiment riscant, femeia îl face cu ou şi cu oţet.

Următorul experiment presupune ca asistentul să-i extragă lui Morton un dinte, sub efectul anesteziei cu eter. Norocul face ca un “patiser” cu o puternică durere de dinţi să apară în cabinet, acceptând să-i ia locul. Premolarul stricat e tras afară fără ca pacientul să simtă vreo durere.

Încrezător, Morton aranjează o demonstraţie la spital. Doctorul Warren este nerăbdător, însă Morton îşi anesteziază iute pacientul şi, cu o grandilocvenţă de actor, anunţă: “Pacientul dumneavoastră e pregătit, domnule!” Chirurgul îi face o incizie la gât şi extrage o tumoare mare aproape cât o bilă de biliard. Pacientul stă liniştit, spre marea uimire a tuturor, iar când operaţia se termină, doctorul Warren declară, în aplauzele zgomotoase ale publicului: “Domnilor, asta nu-i păcăleală!” Pacientul susţine că nu l-a durut deloc; a simţit, doar, ca şi cum gâtul i-ar fi fost “zgâriat cu o grapă”.

Trei săptămâni mai târziu, o tânără pe nume Alice devenea prima persoană căreia i se amputa un picior sub anestezie. La terminarea operaţiei, chirurgul a trezit-o, întrebând-o: “Eşti gata?” Ea răspunde: “Da, domnule!” La care chirurgul zice: “Ei bine, s-a făcut!”, arătându-i piciorul desprins de trup. Din cauza şocului, Alice leşină.

Vorba umblă repede şi, la două luni de la demonstraţia lui Morton, Robert Liston, chirurgul englez care amputa cu viteza fulgerului, foloseşte eter la o operaţie şi exclamă: “Drăcia asta yankee e mai tare ca hipnoza!” Oliver Wendell Holmes îi scrie lui Morton introducând în uz cuvântul “anestezie” (“fără simţire”, în greceşte), scriind, totodată, într-un eseu: “Câteva guri bune de eter şi pătrundem în lumea neştiută a morţii, cu bilet de întoarcere.”

Fragment din

Ochi holbați și păr vâlvoi. Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viața

de Trevor Norton

Psihologia prostituției. O interpretare adleriană

Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori, o carte esențială a lui Alfred Adler, este cea mai recentă traducere din colecția de Psihologie/Psihoterapie a Editurii Trei.

Regăsiți aici toate conceptele importante ale psihologiei individuale – sentiment de inferioritate, compensare, protest viril, scopul vieţii, sentiment comunitar etc., dar veți întâlni și observații inedite pe teme psihosomatice, o conferință despre Dostoievski și o interesantă analiză psihologică a prostituției.

Iată mai jos un fragment (cu siguranță discutabil) scris acum aproape un secol și care încearcă să deslușească rădăcinile prostituției.

  

  

  

Artificiul îndrăzneţ de a preschimba contactul sexual într-un echivalent bănesc, caracterizează esenţa prostituţiei. Și așa cum la bărbaţii dependenţi de prostituţie, ficţiunea unui triumf satisfăcător, a unei afirmări recâștigate determină perpetuarea și statornicia acestei instituţii, tot astfel ea constituie cea mai puternică atracţie a tuturor participanţilor la prostituţie. Dar capacitatea de a transforma în bani o funcţie invariabilă a femeii, a corpului și sufletului ei poate fi dobândită numai de cel în a cărui viaţă sufletească este puternic înrădăcinată supoziţia inferiorităţii femeii. Aceasta se vădește și în regulile de purtare aferente și se vădește și în evoluţia fiecărei prostituate.

Aceste fete se simt în depravarea lor, de cele mai multe ori precoce victime ale bărbatului „superior“, care rămâne agresorul respectat, în timp ce fata este cea condamnată. Nu e nicio mirare că încercarea de a acţiona la fel ca bărbatul, de a se manifesta provocator ca el, de a se debarasa de atitudinea și castitatea feminină este cu atât mai evidentă pentru mintea neexersată, cu cât adâncirea continuă în rolul de femeie, căsătoria și maternitatea, așteptările societăţii nu mai au căutare, din cauza antecedentelor, ca și din cauza sentimentului de nimicnicie în faţa bărbatului.

Procurarea prin prostituţie a unei soluţii și a acelei afirmări care în altă parte le este interzisă caracterizează cu regularitate cariera prostituatelor pe care o urmează după încercări de cele mai multe ori infructuoase sau aparent infructuoase — din poziţia lor ca servitoare, guvernante sau muncitoare. Dar dinaintea ochilor lor plutește întotdeauna șablonul bărbatului „activ“, nu cel al femeii „pasive“.

În acest proces de dezvoltare, o importanţă extraordinară o are otrava răspândită peste tot a unei concepţii hipermasculine despre lume. Ea străbate căminul familial al viitoarelor târfe, îi conferă tatălui omnipotenţă tiranică și face din soţie și mamă un model înfricoșător al unui viitor rol de femeie. Ridică fraţii la un rang de invidiat, face din feminitatea fetei o pată și un reproș. Credinţa în forţa proprie scade, iar seducătorul adesea încă imatur găsește o creatură lipsită de apărare, lașă, crescută cu frica de bărbat, sau care, cu toată furia reţinută împotriva destinului ei de femeie, nu poate găsi, deseori din aceleași motive, într-o revoltă împotriva regulilor de purtare ale părinţilor, o dezvoltare normală, de la care o îndepărtează seducerea reușită.

Consecinţele ulterioare ale seducerii sunt și ele demne de toată atenţia: concluziile nu sunt trase în sensul unei corectări, ci sentimentul de inferioritate, neîncrederea în propriile forţe și aversiunea faţă de rolul feminin se adâncesc. Acum se deschide calea largă a curvăsăriei într-un vârtej de activitate, ca revoltă împotriva cerinţelor societăţii, ca soluţie la scopurile greu realizabile, care pare mai evidentă în cazul masculinităţii ce racolează și profită, promite afirmare și salvează de sentimentul nimicniciei totale. Nouă, celorlalţi, această socoteală nu ni se pare potrivită. Dar să întrebăm prostituatele și proxeneţii!